„-Trebuie să-ţi spun ceva… În alea două săptămâni, în care am fost despărţiţi, am ieşit cu un băiat. Nu doar am ieşit, ci i-am şi permis să mă sărute.
-M-ai terminat…
-Ascultă-mă, te rog… Am hotărât, de comun acord, că e mai bine să ne vedem fiecare de viaţa lui, nu?. Îmi doream să te uit. Iar când am reluat relaţia cu tine, nu m-am mai văzut cu el. Am ales să fiu cu tine, nu să încep o relaţie cu un altul. Chiar dacă tu eşti acelaşi şi n-ai făcut nicio schimbare în viaţa ta.
-De ce mi-ai spus? Preferam să nu aflu niciodată!
-Pentru că ASTA SUNT! Eu aş vrea să ştiu. În plus, mă simţeam vinovată. Am luat o povară de pe umerii mei şi am aruncat-o pe ai tăi. Îmi pare rău…”
Din punctul de vedere al unora, e mai bine ca anumite lucruri să rămână nerostite. Nu şi în opinia mea. Nu suport să fiu minţită. Ori să mi se ascundă lucruri. Prefer să ştiu, oricât de mult rău mi-ar fi după. Sunt masochistă, probabil…
Sincer am ajuns la concluzia ca despre unele lucruri nu vreau sa stiu. Cum ar fi parerea altora despre mine.
Acum o situatie cum ar fi cea de sus nu m-ar fi deranjat daca mi s-ar zice. Dar chestii grave se penalizeaza.
Si daca parerea celorlalti e fff buna? :)))
:))). Atunci nu mi-o zic ei 😛