Sunt șocată de schimbarea atitudinii când vine vorba de cineva pentru care nutrim un oarece interes, indiferent că merită sau nu. De cele mai multe ori, nu. Când suntem abordate de cei care ar face orice pentru noi, dar pe noi nu te interesează, ba ne doare capul, ba avem o stare proastă, ba nu știm ce vrem, ba nu vrem relație. Dar când sună el, acel el la care te tot gândești de luni bune, brusc îți lucesc ochii, se activeazăă disponibilitatea și aștepți ca toanta o invitație în oraș. De cele mai multe ori, nu vine!

Suntem incredibil de proaste, da, cu mine în frunte! Eu nu înțeleg cum mama naibii funcționează mintea asta a omului? Tu vezi bine că el nu dă doi bani pe tine sau că nu te vrea în felul în care îl vrei tu, dar alergi tot înspre el. Bineînțeles, nu spun că te dai peste cap sau că faci cine știe ce chestii fenomenale pentru el, dar ești acolo și răspunzi prezent la apelul lui. Te gândești, în nebunia ta, că, poate, la un moment dat, va vedea lururile cum le vezi și tu. Slabe șanse.

Apoi, este un alt „el”. Nu la fel de interesant, nu la fel de arătos și, bineînțeles, nu la fel de curtat, care ar face orice pentru a-ți intra în grații. Se poartă frumos, te caută, uneori prea mult, prea des, iar asta te irită. Te invită, îți face propuneri decente, te complimentează și-ți spune că vrea să încerce mai mult. Tu ce faci? Îl pui pe banca de rezerve, îi spui că nu vrei să te grăbești, că nu stai bine emoțional și nu vrei pressing. E de acord cu tine și se poartă atât de bine până când nu îi mai răspunzi la tel, pentru că te simți al dracului de prost. Îți face griji, iar dupa vreo săptămână, te încumeți să îi dai un mesaj: „E vina mea, nu a ta. Am o stare proastă”. Înțelege și te roagă să revii când vrei tu. Tu știi că sunt șanse mari să nu o faci niciodată.

O zi mai târziu, îți scrie „celălalt el”. Brusc, zâmbești. Brusc, nu mai ai stare proastă. Brusc, vrei întâlnire. Brusc vrei orice, dar cu el. El voia doar să vadă ce faci, să te țină caldă, de control, cum spun eu. La finalul conversației, se lasă cu un „date”, la restaurantul tău preferat. Perfect, dar nu va aduce mari schimbări.

Ce mă contrariază este faptul că nu reușim să apreciem oamenii demni de apreciat și continuăm să așteptăm atenție și timp din partea celor care nu vor sau nu pot să ofere.