Dacă ar fi să fac un top, aș deduce că româncele sunt cele mai frumoase femei din lume, nu din Europa, așa cum reieșise dintr-un sondaj realizat anul trecut, dacă nu mă înșel. Când spun cele mai frumoase, nu mă refer la vedete. Iar când spun cele mai frumoase, vorbesc inclusv de Vasilica, o fată de 20 de ani, dintr-un sat uitat de lume, care duce oile la păscut, dar care are niște ochi albaștri superbi și un păr bogat care se poate vedea pe sub basmaua colorată.
Nu zic, femei frumoase sunt peste tot în lume. Din Franța, Italia, Venezuela, India, Columbia, de oriunde poți alege femei, una mai frumoasă ca cealaltă. Iar România se regăsește, cu siguranță, printre țările enumerate mai devreme.
Româncele sunt frumoase pentru că se îngrijesc. Acordă atenție hainelor, părului, încălțărilor și investesc în ele. Sunt mai cheltuitoare fată de americance, de exemplu, care își cumpără o pereche de Nike-uri și țin adidașii ăia patru ani sau, mă rog, până le crește piciorul. Americancele nu sunt interesate în mod deosebit de felul în care arată atunci când ies pe stradă. Ei, du-te la noi in mall, îmbrăcată în trening, că ești ‘a mai mare țărancă din care s-au văzut! Sau du-te până în Dedeman să cumperi lavabilă sau kit. O să te împotmolești de domnișoare care sunt pe tocuri, la naiba! Ce cauți în Dedeman, pe tocuri?!