De ce mă impresionează Turcia și este una dintre destinațiile în care trebuie neapărat să ajung? Ei bine, pentru că întotdeauna am avut o pasiune pentru cultura orientală, iar Turcia este cea mai accesibilă țară de acest gen.
Știu să vorbesc turcă așa încât să mă descurc dacă aș pleca acolo într-o vacanță pentru că am învățat aceasta limba, în timp, din pasiune și chiar mi-ar plăcea foarte tare să îmi exersez cunoștințele în acest sens. Când spui „Turcia” te gândești la culori, vitralii, mare, munți, soare, dar și ninsoare, te gândești automat la sarmalele „cât degetul miresei”, la halva, ayran și, nu în ultimul rând, la delicioasa baclava. Este realmente fascinant ceea ce se întâmplă pe-acolo, având și o încărcătură istorică foarte mare, mai ales orașul de pe două continente – Istanbul, cu seraiul Topkapı și multe alte locuri încărcate de cultură și religie.
Mă impresionează tradițiile, dar mai ales portul. Îmi place foarte mult artificiul de a purta părul acoperit pentru că este cât se poate de feminin și stylish. Tot în Turcia găsim și unicul loc în care cresc trandafirii negri, numiți trandafiri Halfeti, după regiunea în care sunt cultivați, localitatea Halfeti.
Însă cel mai tare mi-aș dori să stau tolănită la umbră pe plajele din Antalya, să privesc infinitul, alături de persoana care mi-l și oferă, mâncând fructe reci într-o vară toridă, să intru din când în când și să las valurile să-mi mângâie corpul relaxat. Ah, nu-i așa că sună bine?
Turcia înseamnă pentru fiecare câte ceva, are să ofere fiecăruia câte ceva pe gustul său, are o mulțime de lucruri minunate din care să alegi. Abia aștept să-mi fac următoarea vacanță pe tărâmurile otomanilor, de care m-am îndrăgostit doar din cărți și poze! Sunt sigură că o să am parte de experiențe unice și am să vi le împărtășesc cu drag!