Eu voiam să te învăț d-astea simple, de limbă… românească, iar tu vRoiai să te joci cu… degetul în nisip (că-n zăpadă ți-a fost rușine să te bagi) 🙂. Ce să-i facem, asta-i viața. Unii știu cinci limbi străine, dar sunt complet dezinteresați de propria limbă din țara în care s-au născut :).

Mi s-a spus că am creat o nouă categorie de postări, denumită “Facebook Learning”. Sună interesant și chiar mă gândesc să schimb din “Lecția de română/gramatică” în “FB Learning”. Vedeți? D-aia n-am putut închide contul, pentru că această rețea chiar poate aduce și ceva bun în viețile oamenilor, iar informațiile scurte oferite în aceste mici texte (uneori lungi, pentru că îmi place să “îndulcesc” scrierile chiar dacă mă abat, uneori, de la subiect) se rețin mai ușor decât din manuale. Deși, dacă este să mă iau după numărul de like-uri, aș putea crede că nu mă citește nimeni ori că mulți dau like pentru poza cu mine ce tronează la fiecare articol. Dar pentru că este site-ul meu, mai arunc, din când în când, câte un ochi și pe cifre. Și este încurajator :).

Vă spuneam, într-un articol anterior, că aceste “lecții” iau naștere după ce interacționez cu persoane care scriu ori vorbesc greșit din punct de vedere al limbii române. Lecția de astăzi a venit ca urmare a acestui fapt, după ce am auzit folosindu-se greșit varianta imperfectului “a voi”. Nu am scris până acum despre acest subiect pentru că este unul deja “fumat” și n-am crezut că mai există oameni care să facă genul ăsta de greșeală. Însă îi admir enorm că acceptă să învețe atunci când nu știu ceva, indiferent de vârsta pe care o au. Nu de alta, dar pe mine însămi mă admir, pentru că și eu învăț de la alții :).

Revin la subiectul de astăzi. Am rămas un pic șocată când am văzut scris într-o revistă online forma greșită… Pana mea, măcar de la jurnaliști/scriitori chiar am pretenția să nu facă o așa eroare. Cum spuneam mai devreme, fac și eu anumite greșeli, am și eu anumite lacune, însă mulțumesc cu mare sinceritate că am câteva persoane care cunosc limba română și mai bine decât mine, corectându-mă atunci când o comit.

A VREA

Indicativ prezent: eu vreau, tu vrei, el/ea vrea, noi vrem, voi vreți, ei/ele vor.

Indicativ imperfect: eu vream, tu vreai, el/ea vrea, noi vream, voi vreați, ei/ele vreau (sună ca curu’, să mă scuzați pentru cacofonie și pentru acest cuvânt poate nelalocul lui în textul de față, însă îmi doresc să explic cât pot de clar cum stă treaba).

A VOI

Indicativ prezent: eu voiesc, tu voiești, el/ea voiește, noi voim, voi voiți, ei/ele voiesc.

Indicativ imperfect: eu voiam, tu voiai, el/ea voia, noi voiam, voi voiați, ei/ele voiau.

După cum vedeți, nu există eu vroiam, tu vroiai, el/ea vroia etc.

Recapitulare:

A VREA – VREAM; A VOI – VOIAM

Forma “vRoiam” este considerată un “hibrid”, aceasta formându-se din cele două verbe scrise mai sus (“a vrea” și “a voi”).

Ca să mă asigur că sunt înțeleasă pe deplin, repet, oricât de deranjant ar fi :):

Forma gramatical-corectă a imperfectului atât de des folosit este “VOIAM”.

“Mult e dulce și frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Și pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Românașul o iubește
Ca sufletul său,
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu.

Frați ce-n dulcea Românie
Nașteți și muriți
Și-n lumina ei cea vie
Dulce vietuiți!

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?

Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu!”

(Gheorghe Sion)