Aşa mult mă oboseşte întrebarea „Tu când te măriţi?” de nu aveţi idee. Încep să mă întreb dacă dorinţa mea de a mă căsători provine de la mine sau de la cei care mă presează non-stop. Întotdeauna am fost genul de fată romantică, visătoare, îndrăgostită, pentru care cea mai mare realizare ar fi să se îmbrace în rochie albă de mireasă şi să crească doi-trei prichindei alături de omul iubit. Da, aşa definesc eu fericirea şi împlinirea. În doi.
Familia mea este cea mai dornică să mă vadă căsătorită şi să ofer şi eu nişte nepoţei. La fel şi restul înţelepţilor din familie, care îmi tot dau exemple de cutare şi cutărică. Bunică-mea, cel puţin, pentru asta trăieşte. Sunt singura din neam care nu s-a căsătorit. Şi care n-are copii, desigur. „Uite, până şi vară-ta asta de 20 de ani s-a măritat şi a făcut copil. Tu ce mai aştepţi?”.
Really, man?!? E o laudă că vară-mea asta mică a renunţat la şcoală, s-a îndrăgostit de un ţigan (no offence) şi a fugit cu el? Sau pentru altă verişoară care are cinci copii până la 25 de ani? Sau pentru alta care nu-şi permite să-i ofere copilului ei tot ce acesta îi cere într-un magazin cu jucării? Nu, mulţumesc. Eu, viaţa asta, nu vreau să o duc. Nu aşa.
Pe vremuri era mai simplu. Terminai o şcoală, fie că era facultate sau profesională, statul avea grijă să-ţi dea casă şi serviciu, era logic şi normal să te căsătoreşti, fără prea multe dubii sau dileme. Nu stăteai să-ţi pui banii deoparte pentru rate, nu cheltuiai aşa mult pe mâncare, aveai un concediu pe care ţi-l permiteai an de an şi lucrurile mergeau bine. Cum se hrănea gura ta şi a partenerului/partenerei, se găsea şi pentru copilaşi de mâncare. Mai mulţumeşte-te şi acum dacă poţi. Şi de ce te-ai mulţumi, la urma urmei? Înainte erai îndoctrinat, azi ai libertate de alegere din multiple părţi.
Nu, nu e momentul să mă căsătoresc. Nu a fost niciodată momentul pentru asta. Trebuie să fiu 100% sigură de sentimentele mele faţă de persoana cu care sunt şi să am încredere în relaţia noastră. Dacă am şi cel mai mic dubiu şi mă gândesc că „dacă nu merge?”, atunci este o problemă.
Plus că… n-am împlinit încă 30 de ani. La anu’, pe vremea asta, când voi avea 30 de ani şi un pic, poate am să fiu cerută de soţie. Who knows? ;).
Mai umbla o vorba prin popor, cum ca n.a venit saptamana oarba. Eu cred ca dragostea care e oarba nu e dragoste. Si mai e ceva, o spuneam si astazi unei nepoate de 23 de ani care e cu un baiat: pentru o femeie trece altfel timpul, cariera, bani poate avea oricand, nu si copii, e o varsta pt toate. Sunt proaspata schimbatoare de prefix si nu regret ca m.am casatorit la 24 si ca am doi copii. Daca i.as fi facut mai tarziu n.ar mai fost la fel din multe puncte de vedere. Ca de obicei, ai atins un subiect vast, concluzia e ca depinde pana la urma de ceea ce e important pt fiecare di de ceea ce.si doreste. 🙂 Eu zic sa.ti fie bine,daca tu esti impacata cu viata ta,gura lumii n.o astupa nici pamantul. 😉
Eh, tocmai impacata nu-s, ca spuneam mai sus ce inseamna pt mine implinire si fericire. Dar, cum ai zis si tu, toate la timpul lor. Decat o greseala pe care am sa o regret, poate, mai bine cand simt 100% ca merita sa fac pasul cel mare. Pentru ca este unic acel moment si vreau sa fie o singura data in viata (merg pe ideea, stii tu, „ce a legat Domnul, sa nu dezlege omul”) :).
Ca veni vorba, tu cand ai de gand sa te mariti? Cunosc eu un baiat… 😛
Eu stiu mai multi, dar na, nu ma arunc… ca fata mare la maritat; nu e cazul :D.
Buna ROXANA.am incredere in tine,o sa te sprijin mereu si iti trimiit acest mesj de incurajare impreuna cu cel mai bun gand al meu.Nu lasa pe nimeni sa te doboare,tu sa fii increzatoare,nu te prabusi in fata nimanui,tu oricum esti frumoasa in fata oricui! Sa fii iubita si fericita pentru ca meriti tot ce e mai bun pe lume! FLORIN