Dacă regret ceva până la acești ani este faptul că nu mi-am hrănit sufletul pe cât ar fi meritat. Cred că am iubit tot timpul cu inima și trupul, cu tot ceea ce sunt eu.De multe ori, orgoliul și ambiția au pus stăpânire pe mine.De fapt, cele două, orgoliul și ambiția se completează. Puțin orgoliu nu strică nimănui și cred că m-a menținut, cumva, cu picioarele pe pământ. Orgolioasă sunt de când mă știu.De multe ori, atitudinea mea i-a indignat pe cei din jur, dar pot spune, cu toată sinceritatea, că tot de atâtea ori, am fost mândră de mine.

Printre altele, orgoliul m-a ajutat să fiu femeia și, totodată, fetița de azi.

Au fost atâtea momente în viața mea când am adormit cu lacrimi pe față și m-am urât pentru slăbiciunile mele, spunând de fiecare dată că de mâine nu mă mai poate doborî nimic. Cădeam, mă ridicam, mă loveam de ziduri, după care zâmbeam ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Și voi mai pica, probabil când nici nu mă aștept, dar acum știu că pot să o iau de la capăt. Pot să râd când inima îmi plânge și pot supraviețui în această lume. Las în urmă regretele și suferințele, iar acum îi fac poftele sufletului meu…