CÂND sau DACĂ?

0
CÂND sau DACĂ?

În viață vin întrebări pe care nu le poți evita, fac parte din normalul cotidian. Şi aş începe cu prima în ordinea firească a dezvoltării unui om, poate chiar una definitorie pentru întreagă să viață. Tu ce carieră vrei să urmezi? Poate că e una mult prea grea pentru majoritatea dintre noi, încă îmi amintesc ce dificil a fost să decid ce mi-ar plăcea să fac pe termen lung. Recunosc, nu am conștientizat presiunea întrebării și nici importanţa cunoașterii răspunsului, dar  acum cred că un om poate crește frumos și fără a avea în minte un parcurs bine delimitat. Mi se pare mai cu seamă valoros să te descoperi și să înțelegi ce te motivează, ce te recomandă și care îți sunt țelurile, pe măsură ce interacționezi cu oameni, domenii, cadre formale de învățare, dar și oportunități neobișnuite.

Nu avem o cultură care să susțină, din păcate, această întrebare esențială și cu un suport concret. Toți din jur (părinți, cunoscuți, profesori și colegi) au, mai degrabă, pretenția să știi ce vrei să faci.

Nu este greu de ghicit care ar fi următorul lucru dorit a fi știut de toată lumea când se termină facultatea. Odată ce intri în tărâmul adulților și începi să exersezi o meserie (fie ce ai studiat, fie ce ai reușit, fie ce îți dorești) nu mai poți da înapoi. Trebuie să începi să ai o viață responsabilă, să te organizezi pentru un viitor mai bun și să te așezi la casa ta. Așa că… tu când te măriți? Până când să ai propriul program, să faci ce-ți place, să hotărăști singură pentru tine, să te descurci pe cont  propriu?  Îngrozitor :). Mai ales când toți știu cum e mai bine pentru tine… mai bine continuați să întrebați :). Preferată rămâne cea de după ce are loc fericitul eveniment pentru că e atât de previzibilă. Nu mai rezistăm să aflăm… tu când faci un copil ?

Aș zice că lista întrebărilor e lungă, diferă de la persoană la persoană și e mai mult sau mai puțin importantă.

Să nu uităm, însă, viața nu e o listă de cumpărături pe care să bifezi fiecare etapă că și cum ar fi o achiziție în plus… nu funcționează așa de simplu! Nu putem să forțăm prioritățile, experiențele și dorințele fiecăruia, pentru a fi în tonul dorit de societate și nici să se încadreze în rețeta perfectă a bifării fiecărei întrebări considerate esențiale.

Trist, dar toți vor să știe când îți faci o carieră, familie sau copii, însă nimeni dacă ești fericit :).

Autor: Julie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.