Aşa mă bucur câteodată că citesc târziu o carte despre care ştiam de ani buni, dar care nu ajunsese în mâinile mele. Am văzut filmul „Zorba Grecul” acum  mulţi ani, dar nu m-a dat pe spate şi am pus asta pe seama vârstei de atunci. Astfel că am luat de curând cartea să o citesc, am revăzut şi filmul, pentru că mi se părea ceva în neregulă cu mine, că nu-mi plăcuse acest film lăudat de toată lumea, care a câştigat nenumărate premii, şi despre care am spus că tot ce mi-a plăcut a fost faptul că l-au ales pe Anthony Quinn şi că acesta a făcut tot filmul.

Ei bine, nu-i aşa. Sigur, nu contest calităţile geniale ale lui Quinn, a jucat senzaţional şi a câştigat pe bună dreptate trei premii Oscar. Dar filmul în sine este grozav de bun. Iar cartea, şi mai şi. De fapt, nu, nu pot alege; atât cartea, cât şi ecranizarea sunt foarte, foarte bune. Alexis Zorba este un personaj colorat, un nene de vreo 70 de ani super-amuzant, fără a fi trecut prea mult pe la şcoală, dar cu o minte iute, trecut prin viaţă şi plin de poftă de viaţă şi tinereţe sufletească. Romanul porneşte de la o întâmplare reală, iar autorul, Nikos Kazantzakis (uf, ce autor, cât de frumos a putut să scrie!), deschide o mină de lignit în Creta, alături de tovarăşul său, Zorba. Considerat întotdeauna drept un „şoarece de bibliotecă”, tânărul scriitor lasă cărţile deoparte, fără a renunţa însă la scris, şi începe să trăiască viaţa, învăţând de la prietenul lui că adevăratele bucurii stau în lucrurile simple şi mărunte.

În simplitatea lui, Zorbas este un om fericit. Nu are un loc pe care să-l numească „acasă”, nu are nevastă la care să se întoarcă, nu are obligaţii faţă de nimeni, ia decizii după bunul său plac, călătoreşte când vrea şi îşi oferă timpul şi iubirea femeilor pe care le întâlneşte. Este fericit atunci când cântă la santuri şi trăieşte viaţa la maximă intensitate, nerefuzând niciodată o ţigară şi un vin. Muzica şi dansul îl ajută să exprime ceea ce nu poate spune în cuvinte.

În roman regăsim şi un alt personaj, feminin, pe Bubulina (sau Madame Hortense), pentru care am simţit pe tot parcursul o teribilă milă, un personaj tragic fascinant.

Dar cea mai frumoasă şi relevantă scenă, care a fost transpusă şi în film, este cea din final, unde autorul îl roagă pe Zorba să-l înveţe a dansa:

„-Hai, Zorbas, strigai, învaţă-mă să dansez!
Zorbas sări-n picioare, faţa îi străluci.
-Dans, stăpâne? spuse. Dans? Hai!
-Hai, Zorbas, viaţa mea s-a schimbat, hai!”

Citind cartea, te gândeşti la tine, la ceea ce e în jurul tău, te întrebi câţi „Zorbas” or fi pe lume. Puţini, în mod sigur. Puţini oameni, nu bărbaţi, pentru că mă refer la modul general, câţi oameni ca el or exista. Zorbas, aşa necitit, neşcolit şi necizelat cum este, oferă răspunsuri la tot, mai ales la materia numită „VIAŢĂ”, bucurându-se de tot ce-i oferă aceasta:  femei, mâncare, aventuri, santuri, muzică, prietenie, curaj, sunetul mării şi nopţile înstelate.

Şi acum – citate, preferatele mele. Am mai dat, din când în când, câte unul pe facebook, dar aici aştern tot ce m-a impresionat, pentru că sunt numeroase. Sper ca această carte să nu lipsească din biblioteca nimănui, deoarece este o adevărată capodoperă; iar dacă lipseşte, măcar să vadă filmul :).

„Nu mi-e ruşine să plâng, nu, dar numai în faţa bărbaţilor. Noi, bărbaţii, formăm un fel de gaşcă, nu-i aşa? Nu-i ruşine. Dar de faţă cu muierile trebuie să te arăţi totdeauna viteaz. Altfel, daca ne apucăm şi noi să miorlăim, ce-o să se aleagă de nefericitele astea? Are să vie sfârşitul lumii”.

„La muncă sunt al tău, dar la lucruri, ca şi cântatul, sunt pe cont propriu… adică sunt LIBER”.

 „A prelungi despărțirea de cei dragi este otravă curată; mai bine sa o tai dintr-o lovitură de cuțit și să rămâi iarăși singur de tot, în starea fireasca a omului, singurătatea”.

„Fiecare om are câte-o nebunie, dar cea mai mare nebunie, după mine, e să n-ai niciuna”.

„Eu, de mi-ar sta în putere să fac legi, aș scoate unele pentru bărbat și altele pentru femeie. Zece, o sută, mii de porunci pentru bărbat. Și niciuna pentru femeie. Femeia-i o făptură plăpândă. În sănătatea femeii! Și Dumnezeu să ne dea și nouă, bărbaților, glagore, să nu mai fim așa proști”.

„Mulţi caută fericirea mai presus de om; alţii mai prejos. Dar fericirea e pe potriva omului”

 „Epuizează-ţi manifestările sufletului printr-un zâmbet”.

„-Jupâne, strigă el, am multe lucruri să îţi spun, n-am iubit pe nimeni niciodată cum te iubesc pe tine, am multe lucruri să îţi spun, dar cu limba nu izbutesc. Asa că o sa le dansez! Dă-te la o parte, să nu te calc în picioare! Înainte! Hop! hop!”

„Să vorbești dansând, e oare cu putință?”.

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ