Îmi aduc aminte ca și când ar fi fost ieri de ziua aceea ploioasă de toamnă târzie. Îmi aduc aminte de trenul acela pe care l-am ratat și poate ca a fost ultima oară, iar gândul profund nu îmi dă pace nici acum: „Dacă totuși aș fi ajuns cu zece minute mai devreme, oare viața mea ar fi fost diferită?”

Până am ajuns la gară, deja plecase.

Așa a început totul, acest pastel de culori și mirosuri, de gânduri înșirate care nu se mai opresc. Așa am ajuns azi, aici….
Să pot să respir din nou.
Sunt bine acum, îmi spun asta în fiecare zi. Râd, plâng, respir, respir din nou.

Da, mama, sunt bine, nu, nu sunt beată, sunt bine pentru ca mi-am dat voie sa Fiu, să fiu Eu, cu bune și cu rele, eu autentică, eu vie, eu fără limitări. Am făcut pace cu rușinea și am înțeles vinovăția, am înțeles jugul acela al vinovăției, care mă facea să nu mai pot respira.

În momentul ăsta conduc această revistă de mai bine de 15 ani și îmi place comunitatea care s-a creat în jurul ei, îmi plac oamenii pe care îi inspir, îmi sunt dragi, știu, tatei nu i-ar veni să creadă, dar îmi sunt dragi – îi iubesc, poate mai mult decât se iubesc ei pe ei înșiși, uneori, și da, e greu, un greu invizibil.

Am doi copiii frumoși, mari, cu valori alese de ei de-a lungul timpului, mă fac să fiu mândră, îmi dau aripi. Știu, au fost momente când am crezut că nu o voi scoate la capăt cu ei, ca nu o să reușesc, dar uite-mă, sunt Aici și sunt bine, fiecare cu viața sa.

Am un soț care mă iubește, cu care împărtășesc acest pastel numit Viață de mai bine de 25 de ani.

Mă simt împlinită, sunt bine…

Și totuși, dacă nu ar fi plecat, dacă aș fi ajuns cu zece minute mai devreme?

*Locul II la atelierul de Scriere Creativă by iCarte, iParte, ediția I, București, 8 noiembrie 2024. Tema atelierului: „Până am ajuns la gară, deja plecase”

**Foto by Freepick

Articolul Atelier de Scriere Creativă, Locul II – Invizibil apare prima dată în Roxana B.

Azi plec definitiv, peste zere ore este trenul. Bagajul e făcut, biletele de tren și de avion sunt în borseta roz cu flamingo, împreună cu pașaportul meu. N-am reușit să închid un ochi toată noaptea. Vecinii mei au târșâit scaune și au făcut dragoste. Mă disperă să-i aud. Ce bine că plec din blocul ăsta ponosit, din orașul ăsta ponosit. Nu mai era nimic care să mă lege în vreun fel de acest loc. Am șters cu buretele ultimii cinci ani din viață, de parcă n-ar fi însemnat nimic. 

Anul trecut eram ferm convins că am reușit, am crescut rădăcini și aici voi îmbătrâni, alături de ea. Vom avea trei copii, doi câini pe nume Decebal și Traian și o pisică. Și vom fi familia aia cu trambulină și piscină în curtea din spatele casei. Vom fi casa aia în care se organizează grătare și petreceri în pijamale. Iar prietenii copiilor noștri vor prefera casa noastră și se vor simți cel mai în siguranță acolo. Mă frec la ochi în încercarea de a-mi alunga aceste gânduri, dar și de a mă dezmetici puțin. Trebuie să revin la realitate. Azi plec în Germania și nu mă mai întorc. 

Cu greu mă ridic din pat și mă îmbrac. Pun pe mine ultimul pulover pe care nu l-am împachetat, scot cutia de sub pat și mă îndrept spre metrou. Stau ca ultimul fraier în fața blocului ei, cu cutia aia în mână și nu știu dacă să o sun să coboare, sau să urc eu să i le las în fața ușii și să plec. Știe că urmează să ajung în jurul orei 13, mai am juma’ de oră să mă hotărăsc. Cât eram în metrou am realizat că puloverul pe care-l port e de la ea. Mi l-a cumpărat acum doi ani de ziua mea. Proastă alegere. Îmi închei paltonul și încerc să-l fac cât mai nevăzut cu putință. Deschid cutia să mă asigur că nu am uitat nimic, și așa am lăsat-o pe ultima sută de metri și chiar nu vreau să fiu nevoit să o mai văd o dată. Cremele ei, niște haine, ciorapi, SPF, șampon uscat și o pereche de cercei. Cu cadourile nu am știut ce să fac. Mereu a știut să facă cele mai frumoase și bine gândite cadouri, nu puteam nici să le arunc, nici să i le dau înapoi. S-a făcut 12.50, așa că sun la interfon. Parcă aveam și eu niște lucruri uitate pe la ea, dar nu am rugat-o să mi le pregătească, nu știu ce se va întâmpla cu ele. Ajung la apartamentul ei și în fața ușii de la intrare zăresc o pungă mică de cadou. „Aici sunt lucrurile tale”, scria pe etichetă. Înțeleg mesajul, așa că schimb punga cu cutia și plec fără prea multă foială. Mă duc direct acasă sa-mi iau bagajele.

M-am trezit destul de târziu, pe la 10.00. M-am culcat târziu, m-am forțat să dorm mai mult, fiindcă voiam să trăiesc cât mai puțin momentul așteptării. La 13.00 urma să vină aici să-și ia lucrurile uitate. El a venit cu ideea. Ce bine că nu am ascultat-o pe Elena când mi-a spus să le ard, ca să mă simt mai bine. Îmi fac o cafea și ceva de mâncare. Încă nu m-am dezmeticit și nu conștientizez ce urmează să se întâmple.  Îmi caut rochia aia care-mi scoate formele în evidență și încep să mă machiez. Oare o să vrea să intre? Oare să cobor eu? Încep să fac curat și deja se face 12. Scot de sub pat cutia cu lucrurile lui și le mut într-o pungă de cadou, ca să pară mai drăguț. Mă așez în fotoliu și aștept, dar stau exact zece secunde și încep să mă plimb agitată prin casă. Mă uit întâmplător pe geam și îl văd acolo în fața blocului, cu o cutie în mână. Poartă puloverul pe care i l-am cumpărat de ziua lui acum un an sau doi. Oare stă de mult acolo? De ce nu urcă? Mă duc spre ușa de la intrare și în drumul meu trec prin fața oglinzii. Ce naiba fac? De ce atâta deranj pentru el? Iau punga și o așez pe preșul de la intrare și încui ușa de două ori. Fix atunci a început să sune interfonul. Tresar și paralizez, nu reușesc să pun mâna pe receptor. Aud ușa de la lift și îmi țin respirația când îl văd că lasă cutia, ia punga și pleacă. Trag draperiile, nu vreau să-l mai văd. Știu că peste cinci ore are trenul spre Germania și urăsc că știu asta. Încep să mă demachiez, fac un duș și mă duc la înot. Vreau să mi dau off la creier și să uit de el și de faptul că pleacă. Vreau să mă țin ocupată. 

Când îmi deschid geanta cu care merg la înot văd la fundul ei ceva strălucitor. Ce naiba caută ăsta aici? Fug la mașină, dar e fix ora aia plină de trafic. La dracu! Mai am doar 30 de minute. Bag viteză ca disperata și cred că am trecut pe roșu. Ies din mașină mai mult din mers și alerg până mă ia amețeala. Până am ajuns la gară, deja please.

*Locul I, Atelier de Scriere Creativă by iCarte, iParte, Ediția I, București, 8 noiembrie 2024. Tema atelierului: „Până am ajuns la gară, deja plecase”

**Foto by Freepick

Articolul Atelier de Scriere Creativă, Locul I – Jocul de-a rece-cald apare prima dată în Roxana B.

Ploua mocnit peste orașul adormit – cine ar fi zis că Veneția va fi așa pustie la orele astea? – iar liniștea străzilor goale era spartă doar de zgomotul ritmic al vaporettelor, care par să nu aibă pauză. În cafeneaua pustie de la colțul străzii, Anna privea absentă pe fereastră – iubește să stea la ferestre în orice loc s-ar afla, în autobuz, în avion, în tren, în cafenea. “La piccola ragazza”, un loc mic și cochet, de artiști citise ea în căutările sale despre ce poți vizita în Veneția acum trei ani când se mutase aici, loc ce devenise a doua sa casă de când l-a descoperit și a regăsit acolo căldura familiară din micul orășel din Maramureș pe care îl lăsase cu tristețe. Aici a găsit inspirație să scrie în jurnal, iar acum își mută privirea de la fereastră la paginile răvășite de pe masă, ce îi aminteau de o luptă: fiecare propoziție era o victorie câștigată cu greu, fiecare pauză – o capitulare. Și astfel, cu zeci de hârtii mototolite, mâzgălite și aruncate, se uită la ceas. Adam trebuia să ajungă acum două ore.

— Încă nu a ajuns? o întreabă Michelle, basistul cafenelei cu care îi place să converseze în pauzele de la scris. Haide să-ți aduc un ceai, zice el neașteptând un răspuns, ștergându-și mâinile pe un șervet.

Anna dădu din cap multumindu-i și se gândi la toate așteptările ei. Așteptarea în sine a lui Adam nu era ceva nou și nu era prima seara când el întârzie atât de mult fără să-i dea măcar un mesaj pe Whatsapp. Și se mai gândi la așteptările de la ea, de la viață, de la scris, de la frumoasa Veneție. Când a împlinit 18 ani, și-a pus viața-ntr-un rucsac și a pornit spre Italia, unde Adam ii promisese ca o va ajuta sa se angajeze și sa iși continue studiile. Numai că Adam a lăsat-o să-si caute singură de lucru, iar studiile au trecut pe locul doi. Chiar trei, pe primele doua fiind el și serviciul de picoliță la restaurantul chinezesc de lângă micuța garsonieră închiriată. Ar fi trebuit să plece de mult. Din cafenea, din garsonieră, din viața lui Adam. Să-i părăsești pe oameni cum te părăsesc ideile când vrei să scrii e cel mai greu lucru.

-Haide, bea ceaiul ăsta de mușețel, e tot ce ai nevoie, o trezi Michelle din gândurile-i ce o biciuiau, acesta mângâind-o lin pe spate.

-Trebuie să vorbim, se deschise brusc ușa cafenelei, iar Anna tresări văzându-l pe Adam.

— La ora asta se vine? zise ea, trântind cu palma în masă. 

Vocea ei răsună în cafeneaua goală, iar Michelle se îndepărta de masă și se apucă rapid de ștersul ceștilor, una dintre activitățile dinainte de închidere.

Adam își dădu jos gluga udă și își lăsă rucsacul greu pe podea. Arăta obosit, dar ochii lui verzi aveau aceeași lumină familiară.

— Știu, am întârziat, răspunse el încet. Și nu doar în seara asta.

Anna simți cum furia îi fierbe sub piele. Îi aruncase reproșurile de atâtea ori în minte, dar acum, când era față în față cu el, tot ce ieșea la suprafață era dezamăgirea.

— Două ore, Adam. Las-o-n căcat de treabă. Două ore.

(Și trei ani, își spuse ea fulgerător în gând)

Adam trase un scaun și ràmase în picioare, privindu-și mâinile.

— Mă simt… pierdut. Cu totul. M-am îndoit de mine, de noi, de tot. Credeam că dacă fug din când în când de lângă tine, o să găsesc un răspuns. Dar nu l-am găsit, Anna. Însă am realizat că tu… că noi avem o poveste de terminat.

— Povestea noastră? Interesant, hai să vorbim direct, ce zici? Ne-am ușura mult Conversația pe care trebuia să o începem acum două ore, spuse uitându-se la ceasul Apple luat de el la mâna a doua de pe un site italienesc.

Adam zâmbi slab.

— Anna, eu…

Anna îl privi lung. Poate era doar ploaia, poate era oboseala, dar simți cum furia începe ușor să se estompeze. Iei loc sau vorbim așa? Tu sus, eu jos, pare că îți place până și asta.

— Anna, te rog… am obosit…

— Oh, tu ai obosit! Hei, tu ai început asta, știi? Tu ai vrut să vin în Veneția, tu ai zis că sunt câinii cu covrigei în coadă, că ne va fi al naibii de bine impreună. Și când colo, iată-te la noi: doi străini de apartament. Pardon, garsonieră.

Adam ridică o sprânceană, recunoscând tonul ei aspru, dar familiar, și zâmbi din nou calm și blând. – nu e recomandat ca autorul sa fie omniscient, ci sa păstreze scena dintr-o singură perspectivă, în sensul că nu ai de unde să știi că Adam ridică sprânceana.

— Te vezi cu altcineva? întrebă ea cu glas încet și temător.

— Doamne, Anna, nu… zise Adam și-i se așeză pe scaun luându-i mâinile calde în mâinile sale ude și reci. Dragostea mea pentru tine e aceeași ca acum trei ani. Doar că lucrurile s-au complicat teribil. Aventura aceea… aventura de acum opt luni, spuse strângând aer lung în piept, are repercusiuni. Urmează să nască.

Anna nu stiu sigur cum să reacționeze la vestea venită ca un boomerang. Se lăsă pe spate, apoi se apleca peste masa, iei cuprinse fața în palme, timp în care aruncă toate ciornele și jurnalul de pe masă.

— Iartă-mă, te rog din suflet să…

Anna își strânse buzele într-un rictus, dar mâinile îi tremurau ușor când și-a luat ceaiul în mâini. Știa că ceva nu funcționează încă de când a aflat de aventura lui Adam cu una dintre colegele lui de la Master. Adam, spre deosebire de ea, și-a putut continua studiile în timp ce lucra ca IT-ist la o firma micuța de calculatoare. Știa, simțea, cerea, reproșa, dar nici nu putea pleca. Pe de o parte erau banii care nu i-ar fi ajuns pentru o chirie de una singură. Pe de altă parte era crudul atașament de el. Dar pe langa toate astea, era singurătatea de care ii era frică. Durerea de a fi complet singură o ținea lângă el.

— Ce facem, Anna?

Ochii lui Adam, umbriți de oboseală, căutară ceva în expresia ei.

— Ce facem? se uită ironic la el, apoi iei îndrepta din noii privirea către fereastră și se uita la picăturile de ploaie prelinse pe geam. Isi șterse lacrimile, își strânse lucrurile de pe jos și și le puse în geantă, apoi se îndreptă spre Michelle. 

— Să mergem la tine. În seara asta am făcut pace cu mine și am luat o decizie ce trebuia luată acum mult timp. Rămâi cu bine, Adam!

*Scena face parte din scrierile de la Atelierul Școlii de Scris Daniel Zărnescu, 20 noiembrie 2024

**Foto by Photography Life

Articolul Atelier Scriere Creativă – O foarte scurtă proză fără titlu :) apare prima dată în Roxana B.

Câțiva dintre cei care au mai fost în taberele iCarte, iParte spun că aceasta a fost cea mai frumoasă. Alții spun că nu pot alege între celelalte și aceasta, pentru că a fost minunat în toate. Cei care au venit pentru prima dată spun că nu au participat niciodată într-o tabără în care să se simtă atât de bine și de conectați, cu atât mai mult într-o tabără de lectură, concept care nu exista, până anul trecut, în România. Iar aici pot încheia acest articol, deoarece cuvintele lor înseamnă pentru mine mai mult decât orice.

Perioada: 30 noiembrie – 3 decembrie 2023

Locație: Ograda Bunicilor, Baia de Fier, județ Gorj

Participanți: 15

Organizator: iCarte, iParte

Parteneri: Ograda Bunicilor, Anca Olteanu, Biocart, Ocolul Magic, La Două Croșete, Careless Beauty, Arbusto, Humanitas, Humanitas Fictio, Trei Books, Vinuri Shop, Heidi Chocolate

Partener media: Radio TaNăNaNa

Foto: Mihai-Tudor Popescu

…Însă nu pot să nu continui, pentru că sunt câteva persoane datorită cărora tabăra aceasta a ieșit atât de frumos. În plus, doresc să păstrăm aceste amintiri și să revenim asupra lor atunci când vrem să ne gândim la ceva educativ pe piața de carte din țara noastră.

Înainte de toate, transmit mulțumiri către Mihai-Tudor Popescu, care ne ajută mereu cu fotografii și căruia îi spun de fiecare dată să nu uite să fie întâi participant și apoi fotograf, să se bucure de activitățile taberei:). 

Spectacol de teatru 

Tabăra a început în orașul Râmnicu Vâlcea, la Teatrul Ariel, unde am mers la un spectacol foarte îndrăneț (pentru adulți). Actrița Cătălina Sima a jucat „One woman Show” la Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea, de Mircea M. Ionescu, regia și scenografia Alin Holcă, spectacol organizat de Anca Olteanu, Director al Teatrului Ariel. După mai bine de cinci ore petrecute pe drum, spectacolul a fost ca o gură de aer proaspăt pentru participanții taberei de lectură.

Ograda Bunicilor la poalele munților

Cristi și Melania. Ei ne-au fost gazde și vor rămâne multă vreme în inimile noastre pentru ospitalitatea, dragul și energia frumoasă cu care ne-au primit și servit timp de patru zile. Au o poveste frumoasă în spate și mă bucur că ei au fost primii oameni din județul Gorj la care am ajuns cu Tabăra de Lectură pentru Adulți. Vom mai face, cu siguranță, iar la ei ne dorim să revenim, pentru că ne-am simțit minunat, iar preparatele oferite au fost de cea mai bună calitate. 

Meditație și cunoaștere

Joi seară, pe 30 noiembrie, am ajuns la Ograda Bunicilor. Ne-a lăsat rapid bagajele în camere și am intrat la sala de mese, fiind hămesiți. Ce bunătățuri ne-au așteptat acolo… de nedescris în cuvinte. După un mic discurs pe care l-am ținut, am făcut cunoștință și am aflat din ce oraș a venit fiecare și ce l-a făcut să aleagă această tabără. Am continuat cu jocuri de cunoaștere și meditație ghidată de Anca, oferind și primind din energia celorlalți.

Atelier de Actorie

A fost pentru prima dată când am introdus actoria într-o tabără de lectură. Atelier de dicție am avut și în Tabăra de Lectură de la Sinaia, dar la Baia de Fier am avut și mici jocuri de improvizație, îmbinate cu dezvoltare personală (concursul pe care l-am avut a fost de a prezenta un produs: setul de espresso iCarte, iParte). Toate exercițiile au fost provocatoare, iar pentru asta îi mulțumim Ancăi (tot ea a avut inspirația de a ne recomanda Ograda Bunicilor). 

Cărți excelente și jocuri pentru cititori

Trei edituri ne-au fost alături în cea de-a V-a tabără de lectură, care au ales cele mai bune cărți din depozitul de cărți: Trei, Humanitas și Humanitas Fiction. Am deschis cărțile la întâmplare și am citit din ele. Pentru majoritatea s-a nimerit de minune paragraful la care au deschis. Alții vor descoperi pe parcurs de ce au deschis cărțile la paginile respective:).

Pe lângă cărți am avut și jocuri distractive, atât literare, cât și de cunoaștere interpersonală. Jocul AM/N-AM continuă să aducă glume, râsete și discuții personale, iar jocul Aha! are rolul de a afla mai multe unii despre ceilalți. Acestea sunt momentele în care ne cunoaștem și creăm conexiuni.

Foc de tabără, chitară și poezie

Foc de tabără și muzică la chitară am mai avut în tabere, dar a fost pentru prima dată când am introdus poezia, acompaniați pe fundal de sunetul lent al chitarei lui Marius Ungureanu. A fost atât de frumos să ne ascultăm unii pe alții citind și recitind poezii, să fim atenți unii la alții, să ne simțim emoțiile din voce. Poezia va continua în tabere, pentru că acest moment este și el unul de meditație și de liniște. Multă lume este reticentă când vine vorba de poezie (de la ea a pornit întrebarea cunoscută de toți, „Ce a vrut să spună autorul?”), însă cu cât citim și recitim mai mult cu atât mai minunat descoperim că este. Seara a continuat cu melodii cântate împreună, acompaniați de chitara și vocea lui Corneliu Popescu (care oferă și lecții la chitară online), continuând să cântăm și la masa de seară. 

Atelier de Meșteșuguri

Ocolul Magic a venit alături de noi prin Daciana Ungureanu, care este expert nu doar în a face bijuterii handmade, ci și în a preda. Fiecare dintre noi am modelat și am pictat, plecând acasă cu micile noastre opere pe care le purtăm ca accesorii în diferite momente.

Pictură pe apă

A fost iar ceva nou în tabără, iar pentru asta revin la Anca, pentru că a adus această noutate, o activitate relaxantă pentru toți. Se numește, de fapt, Atelier Ebru sau “Dansul apei și al culorilor”, unde fiecare s-a jucat cu o multitudine de culori prin apă.

Drumeție la Peștera Muierilor

Drumeția am făcut-o la pas, ca toate drumețiile din taberele de lectură. Drumul a fost lejer, la pas, prin sat, de aproximativ trei ore dus-întors, cu Melania Lera ghid, unul dintre proprietarii Ograda Bunicilor. Peștera Muierilor – prima peșteră electrificată din România – este cunoscută ca loc în care se adăposteau femeile și copiii, când soții, respectiv tații erau plecați la luptă. Cu o lungime de aproximativ 3.600 de metri, dispusă în patru niveluri, peștera impresionează datorită formațiunilor dezvoltate în interior și a relicvelor descoperite în ea. Domul Mic și Domul Mare, Sala Altarului sunt doar câteva dintre atracțiile peșterii. O altă atracție a fost Scheletul ursului, iar pe parcurs ne-a întâlnit și cu o mulțime de lilieci „adormiți” pe tavanul peșterii.

Club de Lectură

Cluburile de Lectură iCarte, iParte au loc în fiecare lună, în București, în diferite locuri din București (am început la K53, apoi am mers la Tosteria Italiana, am continuat la The Coffee Shop, iar acum mergem la Palatul Noblesse), cu participarea și prin Zoom a altor cititori aflați în alte orașe din România sau din afară. În fiecare tabără de lectură avem și clubul de carte. Toți citim aceeași carte și o dezbatem ulterior. De data aceasta, am ales un autor român contemporan, Cosmin Leucuța, care a și participat cu noi la discuțiile literare dezvoltate pe baza romanului „Cerul ca oțelul”. E interesant de fiecare dată să afli păreri atât de diferite, cu gusturi diferite, iar cluburile de lectură din tabere sunt cele mai… intense, să spunem așa:).

Partenerii taberei de lectură: Cadouri pentru toți participanții

Spune o prietenă că, pe lângă activități și ateliere și tot ce se întâmplă în tabere, apreciază foarte mult cadourile. Am făcut pe cât posibil ca, de fiecare dată, toți participanții să fie premiați cu mici cadouri pe care să le ia acasă, iar acest lucru nu ar fi putut avea loc fără cei care au ales sp fie parteneri, sprijinind astfel taberele iCarte, iParte. 

Cei de la Biocart au trimis un pachet tare frumos și util (am primit mesaje de la participanți că le folosesc cu drag și sunt mulțumiți de produse, alegând să comande de la ei și altele; menționez aici și un cod de reducere: ICARTE10, pe site-ul biocart.eu).

Am primit și floricele croșetate manual de La Două Croșete, pe care le-am purtat în piept pe 1 decembrie. De asemenea, cremele care face minuni de la Careless Beauty, au făcut parte din aceste cadouri ce au avut rolul de a aduce mici bucurii. Iar cafeaua este de la Arbusto, un brand local pe care îl găsiți în Râmnicu Vâlcea și Horezu. Toate brandurile sunt 100% românești, ceea ce se potrivește cu întregul concept iCarte, iParte.

Vin și prosecco

Pălinca și afinata de la Ograda Bunicilor au fost nelipsite de pe mesele noastre, însă ne-am bucurat de prosecco și vin la atelierele și activitățile din tabere, mulțumită celor de la Vinuri Shop, care sunt un partener de nădejde în cadrul evenimentelor iCarte, iParte.

Feedback

Le mulțumesc din nou celor de la I Wood Be pentru cartea de feedback pe care au făurit-o pentru noi și datorită cărora se păstrează tradiția de a scrie de mână, de la tabără la tabără. Mulțumesc din suflet fiecărui participant în parte pentru alegerea de a petrece patru zile în Tabăra de Lectură pentru Adulți. Feedback-ul lor din cartea iCarte, iParte spune totul și mă bucur că au alocat acest timp de a-și scrie părerile! Mulțumiri din nou, Ograda Bunicilor, pentru primire, se simte când ești dorit într-un loc, iar energia voastră a contribuit la reușita acestei tabere „organizată impecabil”, să-i citez pe ceilalți. Mulțumiri, Anca Olteanu, pentru timpul petrecut cu noi și pentru jocurile de improvizație care ne-au fost utile în procesul de cunoaștere! Sunt recunoascătoare și doresc să se întoarcă înzecit către voi această energie dăruită!

Aici After Movie din Tabăra de Lectură 

GALERIE FOTO

Articolul Cum a fost in Tabara de Lectura pentru Adulti (Ograda Bunicilor) apare prima dată în Roxana B.

Păi, simplu: aveam nevoie să schimb ochelarii de vedere (la cei vechi mi s-au cam zgâriat lentilele), iar ochelarii de soare nu mai spun, că nu îi mai schimbasem de vreo… hm, zece ani. Noroc că Dolce&Gabbana și Ray-Ban fac ochelari fără rabat la calitate, motiv pentru care încă sunt buni. Tot la fel am ales și acum, branduri pe care le cunosc și cu care știu că nu dau greș.

REDUCERI DE 90% LA LENSA

Două magazine. Mii de ochelari. Zeci de consultanți. Consultație gratuită. Reduceri uriașe. Cam așa ar fi în câteva cuvinte. Am avut parte de o experiență deosebită în lumea ochelarilor de la Lensa, unde eleganța și calitatea se întâlnesc cu reduceri incredibile de 90%, plus consult gratuit. Așadar, în cei 3000 de lei sunt nu doar patru perechi de ochelari de brand, dar și această consultație, care e foarte importantă, mai ales când lucrezi cu ecranele luminoase. Haideți cu mine în această poveste, să aflați care sunt ochelarii pe care i-am ales și de ce.

Ochelari de vedere de la Jimmy Choo

Design simplu îmbinat perfect cu funcționalitatea. Asta mă reprezintă pe mine. Nu că nu mi-ar fi plăcut să încerc ceva mai sofisticat sau, hai să zic diferit față de ce am avut până acum, dar nu orice este pentru oricine. Am ales ce mi se potrivește cel mai bine. Ochelarii de la Jimmy Choo aleși în magazinul Lensa din zona Apaca completează stilul, dar și îmbunătățește claritatea vizuală.

Consultația m-a ajutat să descopăr că mi-a crescut dioptria. Am oferit o informație eronată pe contul de Instagram iCarte, iParte, unde am spus că diptria a rămas aceeași; de fapt, a crescut de la +0,25 la +0,5 la ochiul stâng, iar la cel drept a rămas de 0,5 cum era și înainte. Mi-am simțit ochii obosiți în ultima perioadă, iar asta se datorează lucrului mult în ecranul luminos al telefonului și a faptului că ochelarii vechi au lentilele ușor zgâriate. Specialistul optometrist a notat exact ce lentilă este necesară (și sper, sper să nu mai crească; recomandarea este să îi port permanent, dar recunosc că îi țin doar când lucrez pe laptop ori telefon sau când citesc cărți, în format fizic sau pe Kindle, și când mă uit la televizor). Dacă în luna noiembrie am reușit să citesc nu mai puțin de șapte cărți, stați să vedeți cum o să citesc acum, că am ochelari nou-nouți, cu lentile nou-nouțe:).

Ochelari de vedere Jimmy Choo – LENSA

Ochelari de soare Dolce & Gabbana

Dacă vorbim de un brand italian știm din start că e ceva bun-bun. Dacă mai spui și Dolce&Gabbana, vorbim deja de rafinament (iar acest lucru se datorează atenției deosebite pentru design și calitatea materialelor). Fiecare pereche reflectă estetica sofisticată a brandului, integrând elemente inovatoare într-un mod care evidențiază eleganța și originalitatea. Am probat multe perechi și am fost între aceștia și Prada. Cei din urmă erau puțin măricei pentru fața mea. Consultanții din magazinele Lensa și-au făcut treaba până la capăt și m-au ajutat cu revomandări și sugestii asfel încât să mă simt bine când port acei ochelari.

Ochelari Dolce&Gabbana – LENSA

Ochelari de soare Ray-Ban

Dacă tot am avut niște cohelari RayBan pe care i-am purtat zece ani (cred că în 2012 i-am luat, din Londra, modelul Aviator). Marcă italiană de ochelari de soare și ochelari de lux fondată în America, Ray-Ban a fost creată în 1936 de compania americană Bausch & Lomb și este cunoscută pentru liniile sale de ochelari de soare Wayfarer și Aviator. Cu toate că modelul Aviator vine puțin-puțin mare pentru fața mea, am ales din nou să-i port, pentru că este un model care îmi place foarte mult. Și totuși, nu-mi vin rău:).

Ochelari Ray-Ban – LENSA

Ochelari de soare Vogue

Ma simt foarte fashionistă cu modelul acesta de ochelari de soare. Ador culoarea Burgundy și mi se potrivește de minune. Chiar va fi un accesoriu esențial pentru zilele frumoase și călduroase din 2024 (pentru că da, pe aceștia i-am gândit special pentru anul ce vine).

Ochelari Vogue – LENSA

Magazinele Lensa în România

Lensa, un brand 100% românesc, a căruit poveste a început în 2013, oferă oportunitatea de a îmbrățișa moda și claritatea vizuală la prețuri foarte avantajoase. Cele trei perechi de ochelari pe care le-am luat – de la Jimmy Choo, Dolce&Gabbana, Vogue și Ray-Ban – reprezintă o investiție în stilul personal și sănătatea ochilor.

În total, în România, sunt 75 de magazine Lensa. În fiecare dintre ele aveți la dispoziție ochelari de vedere, ochelari de soare, lentile de contact, lentile colorate. Accesați linkul pentru a beneficia de reducerile de până la 90% și de consultația gratuită.

INTRĂ AICI ȘI FĂ O CONSULTAȚIE GRATUITĂ LA LENSA

**Pentru alte fotografii și filmulețe cu ochelarii, vor apărea pe Youtube, pe Facebook și Instagram mai multe materiale.

Articolul Ce ochelari mi-am luat cu 3000 RON de la Lensa apare prima dată în Roxana B.

Eveniment: Singles Party

Locație: Restaurant Nice Touch, str. Speranței nr.7, București

Parteneri: Bunica gătește, editura Act și Politon, Drink Story, Vinuri Shop, La Sat Bertea, Teatrul Avangardia, Heidi Chocolate

Prosecco and Cheese și praline delicioase

Seara a început cu socializare la Prosecoo and Cheese, cu brânzeturi de tot soiul, special alese de „Bunica gătește”, asezonate cu nuci, migdale, struguri și caju, plus prosecco de la Vinuri Shop. De asemenea, au fost nelipsite de pe mese pralinele delicioase de la Heidi.

Muzica de calitate, oferită de Alexandru Marinov, radio host și DJ, a creat o atmosferă plăcută și a încurajat socializarea cu ceilalți participanți.

Magie și conexiune

Pentru a adăuga un strop de mister și fascinație acestei seri, „Singles Party” a inclus și un spectacol de magie ce a adus aplauzele celorlalți. Marius Neagu, magician talentat, i-a încântat pe participanți cu trucuri magice uimitoare, oferindu-le ocazia de a se lăsa purtați de magia serii.

Activități de grup și Speed Dating

Evenimentul „Singles Party” este mai mult decât o petrecere. Și este mai mult decât o noapte ce adună laolaltă oamenii singuri. Nu este nici doar despre speed dating. Singles Party este un eveniment ce oferă ocazia de a interacționa cu alți oameni singuri printr-o varietate de jocuri și activități de grup. De la jocuri distractive la discuții provocatoare, cu toții au avut oportunitatea de a cunoaște persoane cu interese similare și de a crea legături autentice.

Pentru cei care caută mai mult decât socializarea generală, „Singles Party” a inclus și o sesiune de speed dating. Acest format rapid de întâlniri a permis socializarea 1-0-1 și astfel ceilalți au putut afla detalii personale.

Personal, nu am participat în trecut la nicio sesiune de Speed Dating, prin urmare nu am un termen de comparație cu ceva, dar pe bune că aș îndrăzni să spun că aceasta a fost cea mai tare EVER (părere venită de la comunitatea de Singles de seara trecută). Să curgă discuțiile și conversațiile atât de lejer, să fie atâta socializare încât efectiv să nu se oprească nici după zece minute (deși durata SD este de maximum două minute), nu m-am așteptat la o atmosferă atât de plăcută și la o deschidere atât de mare. Probabil că acestea nu ar fi existat dacă nu am fi avut activitățile de grup înainte, momentul de magie ori socializarea de bun venit cu Wine&Cheese.

Probabil că romul de la Drink Story a avut farmecul lui și cred că e cel care a “dezghețat” efectiv limbile oamenilor și probabil de aceea a durat atât de mult și a fost atât de plăcută sesiunea de Speed Dating.

Cred că o pot redenumi, fără a suna a strategie de marketing în sensul acesta, Slow Dating, la cum a mers și cum s-au desfășurat lucrurile. Întâmplarea a făcut să aibă loc după bunătățurile servite de Nice Touch cărora le mulțumim pentru găzduire și ospitalitate (și lui Nabir, micuțul indian care s-a mișcat ca vântul printre noi cu mâncărurile și carafele de vin). Probabil că nu întâmplător ne-am aflat pe Strada Speranței (la etaj).

PREMII SPECIALE

Aș vrea să mai ofer mulțumiri anticipate celor de La Sat Bertea, datorită cărora am avut ca premiu – surpriza serii – două nopți de cazare (două persoane). Un alt premiu este spectacolul la Teatrul Avangardia („Iubito, îți rămân dator!” se joacă luna aceasta, recomand, am râs, mi-a plăcut, cu Andrei și Grațiela Duban). Celelalte două premii, la fel de frumoase și de importante: o cină pentru două persoane la Nice Touch și meniul zilei de la Bunica Gătește.

Iar pentru cine întreabă: “de ce oferi atât de multe într-un bilet atât de mic, că niciun organizator nu face asta”, aș vrea să știți că nu doar eu, ci și EI oferă. Iar când zic “ei” mă refer la acești parteneri care susțin evenimentele iCarte, iParte, iar pentru mine, care sunt la început de drum, în primul meu an de antreprenoriat, este enorm de important acest ajutor pe care am să mi-l amintesc și peste 20 de ani. “Învață să dai, înainte să iei” este un citat descoperit recent într-o carte. Aplicați-l în viața de zi cu zi, o să vă fie de mare folos .

Cărți pentru femei și bărbați

La Nice Touch, iCarte iParte de cărți excelente. Restaurantul este locul idea pentru a citi o carte bună, iar în cadrul evenimentului Singles Party cărțile au fost nelipsite. Editura Act și Politon a făcut o selecție impresionantă de cărți special pentru femei, respectiv bărbați.

„Singles Party” a fost o noapte memorabilă, plină de distracție, socializare și oportunități de a cunoaște oameni noi. Indiferent dacă ești un adept al aventurilor culinare, un iubitor de muzică, un pasionat de magie sau un cititor devotat, acest eveniment are ceva special pentru tine.

Următorul eveniment iCarte, iParte este Books & Wine, care vine cu o ediție specială de Crăciun. Rezervările se fac prin e-mail, la office@roxanab.ro.

GALERIE FOTO, realizată de Mihai-Tudor Popescu

Articolul SINGLES PARTY: O noapte memorabilă în București apare prima dată în Roxana B.

Iubesc ploile toamnatice pentru că mă invită să mă refugiez într-o pătură caldă cu o carte bună și o ceașcă de ceai fierbinte. Este o vreme perfectă pentru a reflecta asupra anului care mai are puțin și trece.

Iubesc ploile toamnatice pentru că, în fiecare picătură, găsesc un strop de înțelepciune și bucurie pe care numai toamna le poate oferi. Fiecare pic de rouă și fiecare clipă de liniște în mijlocul furtunii mă conectează la esența vieții și mă învață să apreciez frumusețea trecerii timpului.

Mirosul de ploaie

Îmi place și mirosul de ploaie. De fapt, oamenii de știință consideră că oamenii au moștenit dragostea pentru mirosul de ploaie de la strămoșii care se bazau pe vremea ploiasă. Nu știu dacă știați, dar există un cuvânt legat de irosul de ploaie, numit „petrichor”, care este fooosit atunci când plouă după o perioadă mai lungă de timp. Termenul a fost inventat în 1964 de către doi oameni de știință australieni, care au studiat mirosurile vremii umede.

Îmi place toamna pentru aceste ploi. În mijlocul lor, natura se transformă într-un tablou viu de auriu și roșu. Fiecare picătură de ploaie devine o perlă pe frunzele copacilor, iar sunetul lor dulce-melodios lovește asfaltul cu o simfonie naturală.

Ploile toamnatice mă fac să simt că timpul încetinește. Mă adâncesc în gânduri, ascultând fiecare picătură care atinge solul. În aceste momente, simt o conexiune profundă cu natura, în timp ce frunzele cad în dansul lor către pământ.

Miroase a ploaie de toamnă, cu parfum proaspăt, dulce și pământesc. Octombrie este luna mea .

PS: Textul a fost scris acum câteva seri, când priveam ploaia de pe terasa căsuței Mândră Ioană de La Sat Bertea. Dacă nu ați vizionat acest vlog, vă invit:).

Am în comunitate iubitori de toamnă și de ploi?

Articolul Miroase a ploaie de toamnă apare prima dată în Roxana B.

Tabăra de Lectură pentru Adulți iCarte, iParte

Perioada: 3-6 februarie 2023

Localitate: Ferma Cobor, județ Brașov

Participanți: 15

Edituri partenere: Humanitas, Litera

Parteneri: Fautor Winery, Careless Beauty, Seleno.ro, IPPU, Inkorporate

Foto: Dragoș Mirea

Prima dată am vizitat ferma în toamna lui 2022. Îmi fusese recomandat ca loc pentru următoarea tabără (de fapt, mai degrabă pentru tabăra de vară decât pentru cea de iarnă, însă voiam neapărat la sat), dar când am văzut că fac o oră și jumătate din Brașov, iar când am calculat cu tot cu distanța din București (peste cinci ore București – Ferma Cobor), am fost pe cale să renunț la ideea de a mai veni aici cu tabăra de lectură. Însă ceva m-a tras și atras, poate să fi fost faptul că în București nu ninsese deloc până aproape de sfârșitul lunii ianuarie și voiam să fie o tabără rustică, poate ferma în sine, tocmai pentru că promovează valorile vieții la sat și voiam să-i aduc pe cei de la oraș într-o oază de liniște, relaxare și tradiție românească, cert e că am spus că aici, unde se promovează ecoturismul în România și unde a luat naștere ferma de biodiversitate Cobor, e locul potrivit pentru Tabăra de Lectură pentru Adulți iCarte, iParte. Știam că nu este pentru orice turist. Pe mine mă interesează să fie un loc curat și îngrijit, dar sunt conștientă de faptul că dacă ai pretenții de cazare ca într-un hotel de cinci stele, nu vei găsi aici. Aveam emoții în privința asta, cu atât mai mult cu cât nu îi cunoșteam pe mulți dintre participanții taberei. Din fericire, locul nu doar că a fost apreciat, dar am primit sugestii de a face și tabăra de vară, chiar și tabăra de toamnă tot la Ferma Cobor:). 

Program sâmbătă Tabăra iCarte

10.00 Mic dejun

11.00 Plimbare prin fermă

13.00 Prânz

14.30 Scriere creativă

16.00 Discuții și vot cea mai frumoasă scriere + cadouri

18.00 Joc Ghicește cartea!

19.00 Cina

20.30 Joc

200 de vaci Sură de stepă și câini din rasa Ciobănesc carpatin 

Vă amintiți tabloul lui Nicolae Grigorescu? ”Carul cu boi”, cel în care am crezut mereu – eu, fată crescută la țară și crescând animale la sat – că sunt niște vite obișnuite. De fapt, vitele cu coarne din tabloul marelui artist fac parte din Sura de stepă, o rasă care, în anii ’50, dispăruse aproape complet din România, la un deceniu după Al Doilea Război Mondial. Însă cei de la Ferma Cobor au readus surele în Transilvania. În trecut, folosite atât la trasul căruțelor, cât și pentru producția de lapte și carne, aceste vaci erau foarte importante în viața de zi cu zi a țăranului român, din curtea căruia era nelipsită această specie. Astăzi, la Cobor, surele sunt crescute doar pentru carne. Fiind destul de agresive, nici nu se pune problema de a fi mulse. Gustul mâncărurilor servite la fermă este, într-adevăr, unul deosebit.

Am continuat plimbarea noastră prin nămeți (nu înainte de a ne mai arunca puțin în zăpada pufoasă și de a mai face niște fotografii) și am ajuns la ”șasă cai frumoși”. Glumesc, am întâlnit doar doi, ceilalți cai se aflau pe un alt hectar al fermei. Luna și Tinkerbell au fost atracțiile celor 15 turiști, adică noi, cititorii, care am lăsat cărțile la cazare și am preferat să ne bucurăm și de această parte a taberei. Caii au o blândețe aparte, sunt animale pe care le-am îndrăgit din copilărie, iar când îi privesc în ochi, simt o liniște de nedescris. Așa a fost și cu cele două fete numite mai sus (Tinkerbell chiar are o poveste tristă, pentru că a fost mult bătută de fostul stăpân, înainte să ajungă în grija celor de la fermă). Mai apoi, ne-am oprit la frumoșii câini ciobănești carpatini, închiși în timpul zilei, câinii ce sunt oferiți gratuit proprietarilor de ovine din zona Munților Făgăraș.

Scriere creativă, jocuri literare și psihologice

După masa de prânz, am avut parte de o activitate destul de intensă și solicitantă. Eu nu știu să scriu sub presiune. De fapt, multe lucruri nu știu să le fac sub presiune, dar am considerat mereu ca fiind provocator. Și apoi, ce mie nu-mi place foarte tare s-ar putea să fie mult pe placul altora. Ceea ce s-a și întâmplat, pentru că activitatea aceasta de scriere creativă a fost foarte apreciată. Tema pe care am propus-o în cadrul acestei activități a fost potrivită locului în care ne aflam:

La ferma Cobor au poposit seara trecuta trei turiști. Dimineața, la micul dejun, apare doar unul. Ce s-a întâmplat cu ceilalți doi?

Ei, și de aici, ne-am distrat copios pe câteva dintre temele auzite. Personal, am văzut persoane nu doar creative, dar și talentate. Așa a venit ideea, împreună cu ai mei colegi mei din Asociația ICARTE, să scoatem o antologie, o colecție de povești iCarte, iParte, revizuită de persoane cu experiență (revin cu detalii în curând).

După ce am votat, în secret, cea mai bună și plăcută lucrare de la acest atelier, am oferit și cadourile, deși erau programate pentru ziua de duminică. Însă, pentru că una dintre persoane trebuia să plece mai devreme în ziua următoare, am preferat să fac asta sâmbătă, să fie suficient timp să ne bucurăm de ele. Cadourile au fost oferite de partenerii menționați mai sus: seleno.ro, care ne-a oferit lumânări parfumate, Careless Beauty, care a dăruit produse cosmetice, și Fautor Winery, care ne-a trimis câte un vin gustos din Moldova. Ne-am mutat apoi în sala de mese și, până se pregătea ospățul, am jucat ”Ghicește cartea!”, un joc despre care doamna Irina-Margareta Nistor mi-a spus că i se pare foarte ingenios. Este, într-adevăr, și pot spune că el nu există pe piața literaturii nici în România, nici în afară. Am căutat, mi-ar fi prins bine să mă inspir și să mă ajut. Au participat și câțiva voluntari la acest joc, însă tot mai am de lucru la el. Este foarte interactiv și se joacă destul de rapid. La unele nu am știut să răspundem și am apelat la #comunitateaicarte :D. Mai e de lucru, cum spuneam, și ce lipsește din pachet este cartea cu grafica care explică despre ce e jocul. Nu vreți să știți cât am căutat să fac așa ceva. Le mulțumesc celor de la Inkorporate pentru tot ajutorul!

Seara, după cină, am avut un joc care a cam încins atmosfera. Nu îl voi povesti aici, deoarece – deși am zis că nu am de gând să-l mai pun vreodată la o tabără – e posibil să îl mai jucăm și nu trebuie cunoscut de participanți, dar voi scrie regulile de la început, în grup, astfel încât să fie clar pentru toți (inclusiv pentru mine, pentru că și eu am cam vorbit pe lângă în timpul jocului, când trebuia să fie liniște deplină – de la pălinca aia de Hunedoara ni s-a tras!). Totuși, s-a râs mult în primele 40 de minute, ne-am distrat copios pe anumite răspunsuri date. Cum echipa numărul doi a spus că vrea să continue și să nu renunțe, iar în echipa numărul unu s-au cam amestecat regulile de n-am mai înțeles exact ce avem de făcut, după aproape două ore de jucat, ne-am oprit. Cred că era ora 23.00 când am zis să e suficient:).

Câte persoane pot veni în Tabăra de Lectură iCarte, iParte?

Cred că am refuzat cel puțin cinci persoane în ultima săptămână înainte de a începe tabăra, pentru că nu au mai fost locuri. Ce-i drept, nici nu doresc să duc taberele cu mai mult de 15, maximum 18 persoane, pentru că e multă energie care se duce de la unii la alții, iar ca eu să fiu aproape de fiecare în parte – având în vedere că vreau să mă bucur de ceilalți și ca simplu participant, nu doar ca organizator – nu am cum să fac asta cu un număr mare de oameni. Acum am fost 15 cu tot cu mine și fotograf. Să zicem că ar mai fi avut loc o persoană-două, dacă mai aveam o cameră disponibilă. Dar a fost perfect așa cum a fost, nici că aș fi vrut mai mulți oameni în zilele petrecute cu ceilalți. Eu încerc să mă adaptez de fiecare dată experiențelor cu oameni noi. Având de gestionat o comunitate cu peste 20.000 de persoane în grupul iCarte, iParte, am cam reușit, de-a lungul timpului, să înțeleg acest mic aspect: suntem oameni, suntem diferiți, prin urmare, gândim și acționăm diferit. Totul este despre acceptare a acestor diferențe. Dacă punem acum două mere unul lângă altul, o să avem impresia că sunt identice, dar vom vedea în scurt timp și diferențele. Este același lucru cu oamenii. 

Povestea iCarte, iParte continuă. Urmează ZIUA 3!

GALERIE FOTO

Articolul Tabara iCarte, iParte: ZIUA 2 – La pas prin Ferma Cobor apare prima dată în Roxana B.

Dacă în anii trecuți, din 2014 până în prezent, am scris despre câte trei lecții pe care le învățam cu fiecare an care trecea (AICI), anul acesta, pe 3 mai 2022, m-am gândit să scriu despre una singura, cea mai importantă dintre toate. La urma urmei, viața în sine este o lecție.

ÎNCREDERE.

Despre încredere am mai vorbit de-a lungul timpului, însă, cu fiecare an care trece, simt că mai adaug o cărămidă la cea pe care am construit-o în timp. La începutul acestui an s-au întâmplat multe. Triste, neplăcute, dezamăgitoare. Însă nici măcar un lucru nu a fost la întâmplare. Sunt oameni cu care am lucrat și pe care nu aș dori să-i mai văd vreodată în viață (iar alte persoane știu că vor rămâne cu mine mult și bine). Nu pentru că aș fi rămas cu sentimente de ranchiună. Am primit niște banale scuze, eu mi-am văzut mai departe de viață și mi-am zis că fiecare să rămână cu greșelile sale și să plătească când i-o veni vremea. Personal, nu mă mai ajută și nici interesează ca aceștia să dea greș, deci plata despre care spun nu este pentru a se revanșa în vreun fel față de mine. Sună clișeic când vorbim despre karma și despre faptul că orice lucru pe care îl faci rău ți se întoarce, mai devreme sau mai târziu. În ceea ce-i privește pe oamenii care au trecut prin viața mea, dacă mi-au greșit, mai târziu au regretat, iar viața le-a dat alte și alte lucruri rele de-a lungul timpului. Și nu pentru că aș fi eu piază rea și că le-am dorit răul, pentru că nu e vorba despre neplăcerile pe care mi le aduci mie, ci despre ceea ce transmiți tu Universului. Pe mine nu mă schimbă în rău răutățile oamenilor. Mă maturizează, mă ajută, dar nu mă fac să devin o persoană rea. Toți oamenii pe care i-am cunoscut, până în prezent, buni sau răi, m-au învățat ceva și au contribuit la cea care sunt astăzi.

Până acum două luni, am fost corporatistă (chiar una happy, nu tristă, după cum auzim prin jur cuvântul ”corporatRistă”). Mă surprinde în continuare minciuna asta în care tot auzim pe la interviuri și, mai apoi, în echipă: ne dorim o societate sănătoasă, să creștem, să învățăm, să evoluăm. Pare că, atunci când mergi la un interviu, primul lucru important pentru angajator este ca angajatul să fie fericit și chiar crezi și speri că la ei, în compania lor, există cultura bunului simț, a comunicării deschise, a încurajării, a respectului reciproc, fără stres, anxietate, hărțuire morală, epuizare. Oh, vă sunt cunoscute cele din urmă? Le-am trăit și eu la fostul loc de muncă. Se vorbește despre empatie, adaptabilitate, flexibilitate, dar… eu nu am văzut comportamentul și atitudinea care oglindesc aceste cuvinte folosite zilnic în meetinguri :).

De cele mai multe ori, eu fac alegerile mental, dar mai dificil este până iau deciziile propriu-zis și trec la fapte (Taur pragmatic, ce să-i faci, cu ascendent în Săgetător, combinația ideală ). Vorbeam mai sus despre job și viața profesională. De un an tot prospectam plecarea mea din companie și renunțarea la activitățile mele din Resurse Umane. Partea de consultanță îmi plăcea și simțeam că mi se potrivește, dar replica a fost fără bun simț: ”Nu ești aici pentru a face consultanță”, cu toate că eu asta făceam zilnic, petrecând timp alături de angajații care solicitau serviciile mele. Voiam să plec strângându-le mâna colegilor mei și să plâng de fericire că merg într-un loc mai bun. Dar comportamentul a fost unul… tipic corporatist :).

Cum spuneam însă, nimic nu este la întâmplare. Uneori, e nevoie să facă alții anumite mutări care să ajute în luarea deciziilor. Asta apropo de liberul arbitru. Îl avem, dar parcă sint, în lucrurile importante ale vieții, că ASTA urma să se întâmple oricum, mai devreme sau mai târziu.

COMANDĂ CARTEA MEA AICI

….

“Chiar și cea mai scurtă întâlnire are puterea de a ne transforma”, spunea Gabriel García Márquez. E un lucru fascinant acesta care se petrece, și anume să lași să plece anumiți oameni din viața ta pentru a face loc altora. Îmi amintesc că am mai gândit asta acum trei ani, tot pe data de 3 mai. Eram într-o relație în care nu mă simțeam nici fericită, nici împlinită. De la acea zi de naștere au mai trecut câteva zile până când am pus punct relației respective. M-am întrebat multă vreme dacă a fost alegerea corectă. În fond, era un om bun. M-am întrebat ce naiba e în neregulă cu mine, de ce nu merg lucrurile, de ce simt să mă opresc aici. Târziu am înțeles că nu sunt chiar atât de diferită de alte femei, nu îmi doresc lucruri exagerate, chiar dacă sunt – cred – ușor dificilă (știți și voi, când ajungi la o vârstă, chiar e greu să mai schimbi ceva la tine și tot la fel de greu este să întâlnești acea persoană cu care să împarți TOTUL, fie bun, fie rău). A fost o alegere bună tocmai datorită faptului că asta am simțit la momentul respectiv. De multe ori, îmi ascult rațiunea, dar ceea ce simt nu mă păcălește aproape niciodată. E doar o amânare, dar tot acolo ajungem.

Ați văzut vazut filmul ”In the Cut” (”În carne vie”)? Eroul negativ (unul perspicace și ucigaș) îi șoptește lui Meg Ryan, eroina din film: ”ți-o dorești atât de mult încât doare”. Poate părea nepotrivită comparația aceasta, pe care am întâlnit-o într-o carte, însă același lucru e și cu nevoile și emoțiile oamenilor într-o relație. Ele există, dar unii le neagă. Nu e ușor să-ți asumi riscul de a-ți arăta vulnerabilitățile. Încercăm uneori să ținem sun control emoțiile în loc să arătăm și să spunem ce nevoi avem, când oricum dăm glas dorinței de atașament, pentru că ea este întotdeauna parte din noi. Accesibilitate, receptivitate și angajament. N-am avut niciodată cu adevărat curaj – sau mai bine zis încredere – să vorbesc despre ele cu partenerul meu atunci când m-am implicat într-o relație. Pentru că nu am crezut în relația respectivă. Nu am simțiț că NOI DOI existăm împreună, ci numai separat am putea fi fericiți. E greu să întâlnești acea persoană care să te accepte întru totul, care să iubească fiecare bucățică din tine, dulce sau amară, care să te simtă și să te dorească cu toată ființa, să i se facă dor de tine, să alerge să te strângă în brațe pentru a-ți da acea sărutare ca la primele voastre întâlniri. E atât de înduioșător sentimentul de a fi cu cineva. Îi spuneam aseară unei prietene că, cu cât înaintăm mai mult în vârstă, cu atât mai acută este concepția că lucrurile sunt mai frumoase și mai bune și mai ușoare în viață atunci când suntem DOI. E ceva în natura umană, nu poți schimba asta. Și n-am să pricep niciodată alegerea femeilor, respectiv a bărbaților care decid că e mai bine să fii singur, că poți aduce plus în viața ta la fel cum ți-ar aduce un partener. Permiteți-mi să nu cred asta. Mai târziu vei avea sigur niște regrete, după atâția ani de plimbat de la un partener la altul și de singurătate în majoritatea timpului, crezând că tu poți suplini, nu-i așa, ce ar aduce în viața ta cealaltă persoană .

Toate lucrurile se întâmplă exact cum trebuie în viața mea, în acest moment, viață care încă mă surprinde; probabil am să spun asta și după vârsta de 50 de ani :). Încă trăiesc lucruri la care nu am răspunsuri. Încă am curiozitatea de a ști răspunsul. Mă apucă, uneori, filozofeala (posibil ca asta să fie, îndeosebi, o chestie a scriitorilor ). Încă am momente în care sunt zăpăcită, glumeață, fac pe prostuța. Iau lucrurile în joacă. Mă distrez, râd. Dacă n-am cu cine, pun o comedie (un film sau poate iUmor) și tot râd. Fac lucruri pe care le făceam și în urmă cu zece ani. Cu mai puțină voioșie aș spune. Parcă simt puțin că mi-a îmbătrânit sufletul și nu știu de ce, căci nu mi-am dorit ca el să simtă vârsta (sau poate el e la fel de tânăr și totul se petrece la nivel mental, nu sunt sigură ). Eu cred că am primit mereu atât cât am putut duce, niciodată peste. Cred că Cineva acolo, Sus, chiar are grijă de mine. De aceea, nu uit uneori să mulțumesc chiar și pentru fleacuri. Nu mă împotmolesc când dau de greu. Nu am căzut în depresie, nu m-am întrebat ”Ce naibii fac mâine?”, ci am învățat să fiu răbdătoare, înțelegătoare, să mă iau în brațe și să aștept să vină lucrurile bune. Nu să pice din cer, pentru că nu cred în acel gen de minuni. Au fost persoane care, de-a lungul timpului, m-au întrebat de ce continui să fac toate activitățile din mediul on-line, activități care există azi și pe CV-ul meu (grupul iCarte, iParte, contul de YouTube, contul de Instagram, emisiunea la postul de radio Tanănana). De ce? Pentru că mi-e drag să le fac, pentru că este motivațional pentru alții, pentru că mi-ar fi plăcut ca, la 16 ani, să văd o Roxana pe YouTube care vorbește sincer și empatic despre cărțile citite (teribil de sinceră ar spune unii, când anunță că citește DOAR 30 de cărți într-un an, număr pe care alții îl critică, pe motiv că de ce nu sunt 100), care știe să-și aprecieze publicul și să primească și criticile luând din ele doar ce este constructiv.

Recent, am început cursurile Școlii de Scris susținute de scriitorul Daniel Zărnescu de la StoryCraft Publishing. Îmi spunea acesta zilele trecute că simte din partea mea tendința de a mă subestima atunci când scriu. Iar cuvintele sale m-au făcut să-mi dau seama că e bine să ai pretenții de la tine și să scrii mai bine și mai frumos, însă dacă nu îți apreciezi munca și tot ce ai construit până în prezent asta nu face decât să fie un drum mai greu către succes. Romanul pe care l-am scris este unul muncit. Faptul că m-am înscris la o școală pentru a scrie mai bine a avut loc datorită dorinței mele de a înțelege și partea tehnică. Pentru că orice talent devine tot mai mic dacă nu îl cultivi. El este gratuit la origine, cum spunea un autor, este un har independent de voință și de obișnuitele treburi din viață. Dar pentru a transforma talentul în măiestrie și pentru a nu rămâne un biet mugure este nevoie de multă muncă. Iar eu la asta lucrez :).

Am încredere. În mine, în oameni, în situații. Sunt realistă în același timp. Am și mica mea doză mea de egoism și de vanitate. Nu mă uit deseori în oglindă și nu stau să meditez. Dar azi este o zi în care mă opresc din acest tumult al vieții și mă privesc. Îmi place cine am devenit și știu că sunt tot mai bună în ce fac, cu tot cu greșeli. Dragilor, an de an simt că Universul ne dă atât de multe. De la 35 la 36 de ani am învățat alte și alte lecții despre iubire, despre iertare, despre oameni. Iar vârsta? Hm, nu cred că vârsta e cea care ne schimbă, ci experiențele. Vorba unui prieten: “Roxi, dintre toate vârstele, asta e cea mai bună la care ai ajuns, ești mai inteligentă decât ai fost vreodată” (originală urare, admit ). Sunt femei care evită să-și spună vârsta. Pe mine mă bucură a mea. Admit faptul că a fost drăguță și Mama Natură, dar mi se și cuvine, pentru că am grijă de alimentație și mă țin de sport (nu se pun micii de pe 1 mai, pentru că eu sunt o româncuță tradițională ).

Să fiți bine cu voi, să vă îmbrățișați când vă simțiți singuri, să vă oferiți dragoste și respect și să aveți încredere în cei care sunteți astăzi. Asta e ceea ce îmi spun și funcționează. Mulțumesc de pe acum pentru toate urările, diseară vă invit să urmăriți vlogul pe YouTube, iar acum ciocnesc un pahar în numele fiecărei persoane care s-a oprit câteva secunde pentru a-mi trimite o urare! 

COMANDĂ DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Dacă aveți chef de citit povești în continuare despre viață, găsiți AICI articolele din anii precedenți 🙂

Articolul 3 mai 1986. Lecții de viață apare prima dată în Roxana B.

Haideți că tare mă amuză și pe mine a doua întrebare din titlu:). Dar am fost întrebată dacă a apărut vreo schimbare în viața mea. Da, una e că nu-mi mai scrie niciun bărbat pe rețelele de socializare :)))). Nu știu care e treaba, m-or crede vreo doxată acum, cert e că de când apar pe Youtube și mai ales de când a apărut “Dragostea pe strada mea” (cartea, ați înțeles ), nu mă mai bagă nici naiba în seamă .

COMANDĂ ACUM DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Să luăm pe rând. Succesul este ceva relativ de definit. Pentru că el înseamnă diferit pentru fiecare dintre noi. Pentru tine, cititorule, poate fi de succes faptul că ai terminat facultatea, ți-ai luat diploma de licență și ai găsit jobul visurilor tale. Pentru altcineva poate fi de succes că are familia pe care și-a dorit-o dintotdeauna, un serviciu decent, cu salariu suficient de mulțumitor. Pentru altcineva poate însemna pur și simplu omul care este el în prezent. Omul care a trecut prin toate aceste vicisitudini ale vieții, iar acum, când pune capul seara pe pernă, adoarme liniștit și se trezește zen a doua zi. 

Pentru alții succesul este definit de funcția pe care o au. Și revin la mine. Au existat ceva nelămuriri în privința faptului că nu aș fi evoluat mai mult la locul de muncă. Ce înseamnă evoluție? Eu am evoluat cu fiecare an de când sunt în domeniul pe care l-am ales. Exact, am ales. Mi-am dorit să lucrez în Resurse Umane, fără a cunoaște foarte bine ce înseamnă asta, având doar o mică diplomă de Inspector HR și zero experiență în domeniu. Eu tot ceea ce întreprind în viața mea este cu pasiune. Îmi place ce fac, nu vreau să ajung un robot care face lucruri în mod automat, fără să se bucure de acele activități. Cum îmi spunea un prieten, dacă pierzi pasiunea, pierzi totul. Ce sen are viața să fii întru totul rațional? De aceea, pot spune că ating succesul cu fiecare schimbare și îndeplinire a unor noi atribuții în jobul meu, iar acest lucru se întâmplă cu pași mai mici, dar siguri. Cum îmi place mie să spun, victoriile mici nasc victorii mari :). De cealaltă parte, am mici realizări pe plan personal, care îmi aduc bucurie și liniște sufletească. Mă bucur că pot face și altceva în viața personală, și anume în mediul online. Cum spuneam în interviul din “Gândul”, indiferent de domeniul în care lucrez și pe oriunde m-ar plimba viața, am să păstrez legătura cu scrisul. Toate acestea, laolaltă, pentru mine reprezintă succesul.

COMANDĂ LA REDUCERE DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Am început să scriu romanul pentru mine. Ulterior însă, după publicare, ba chiar mai înainte, atunci când am început să “coafez” ceea ce scrisesem în urmă cu opt ani, m-am pus și în pielea cititorului. Eu, ca cititor, aș înțelege ce a scris această autoare, Roxana B? 🙂 Simt emoție, empatizez sau nu cu vreun personaj, am vreun preferat? Astfel că am mai lucrat la carte puțin. Nu am schimbat nimic din poveste, nici stilul de scriere, am păstrat așa cum am gândit și simțit la vremea respectivă. Este un mic pas spre succes faptul că am publicat – și nu doar publicat pur și simplu, ci publicat cu numele meu, nu cu un pseudonim, așa cum intenționasem. Următorul pas spre succes este vânzarea cărții.

Eu fără oameni sunt nimic

Activitatea de pe Youtube contribuie, în mod sigur la îndeplinirea acestui țel. Site-ul de față, de asemenea, deși nu mai scriu cum o făceam înainte, are rolul său. La fiecare sfârșit de lună, după ce primesc raportul cu numărul cărților vândute, care chiar dacă nu reprezintă mai nimic din punct de vedere financiar – și nici nu am avut așteptări la acest capitol – este o altă mică realizare. 

Când văd o recenzie scrisă de cineva care a citit cartea, îmi umple inima de încântare. Pentru că, deși am început să scriu pentru mine, fără ca această poveste să fie citită mai departe, n-ar fi însemnat mare lucru. Eu fără oameni sunt nimic. Eu, ca scriitor vorbind. Chiar dacă nu rezonăm întru totul – și de fapt tocmai în aceste diferențe între noi stă frumusețea – mă bucură orice părere, fie ea și una negativă (ok, nu îmi plac criticile, dar încerc iau de fiecare dată ce am eu nevoie din acele critici). Persoana aceea a acordat timp să-mi citească romanul. Cum să nu îi mulțumesc, indiferent de ce ar gândi la final? Exact cum am spus și în pagina de Mulțumiri de la finalul cărții: Dacă din cei 300 de cititori (căci de un tiraj de 300 de cărți e vorba, pentru început), 50 vor fi încântați, pentru mine înseamnă enorm, iar munca mea nu a fost zadarnică.

Așadar, to put it in a nutshell – ca să folosesc și o expresie corporatistă, că tot am adus și discuția de serviciu mai sus – succesul scrierii unei cărți este dat de cititori. Eu mă simt bine cu mine și cu ce am scris, însă e o bucurie incomensurabilă atunci când vezi recenzii bune. Iar marele succes vine odată cu cei care te citesc și scriu apoi despre tine, cât și cu cei care, după ce au citit, spun că vor să învețe arta scrisului și te roagă să oferi câteva sfaturi. Artă pe care nu pot spune că o dețin. Plănuiesc să lucrez mai mult la partea asta. Pentru că succesul – indiferent cu ce îți ocupi timpul – nu vine din ceva ce faci ocazional, ci din ceva ce faci constant. Cred că ceva asemănător a spus Marie Forleo, o antreprenoare de origine americană, despre care Oprah spunea că este liderul noii generații. Iar ca să răspund și la întrebarea din titlu, nu a apărut nicio schimbare la mine, ca persoană. Nu sunt îngâmfată, nici mai bine îmbrăcătă, nici mai bine privită – mă rog, aici sunt împărțite părerile, însă eu țin la cele care sunt ale oamenilor apropiați mie. Cei care nu te cunosc, văd ori doar partea bună, ori doar partea rea. Și știm doar că omul e creat de așa natură încât să aibă puțin din fiecare :). Sunt aceeași acum și am să fiu la fel și peste ani, indiferent de câte trepte am să urc. Acestea să rămână scrise, zic:). 

“Bibelou, rafinament, delicatețe, mătase, catifea, mireasmă. Așa este scrisul Roxanei. Delicat, delicat tare, mai ales prin acele discuții separate de subiectul principal, legate de vinuri, de muzică, de pictură, de gust, care au dat un touch de vanilie cărții. Nu pot explica de ce vanilie, dar dacă ar fi luat în considerare să parfumeze coperta sau paginile cărții, i s-ar fi potrivit de minune”.

“Scrisă cu multă nuanță, povestea fură rapid câteva ore și te ține pe șirul acțiunilor cu o combinație trepidantă de neprevăzut și împlinire. Clișeul poveștii de iubire se ascunde în spatele dramelor vieții și enigmelor inimii, hopurilor în carieră și trăinicia prieteniei, iar în final nu poți stăpâni nevoia de speranță și happy-end. Roxana Brănișteanu culege frământări, impasuri, crize familiale, decizii radicale, reacții în fața unor evenimente care inspiră profund” – Alina Ioana Dinu

“Atunci când o femeie primește atenție de la un bărbat este imposibil să nu se îndrăgostească. O invitație la dans, un buchet de trandafiri, un weekend-surpriză departe de nebunia orașului, o cină romantică, o escapadă la mare sau o invitație la film… toate acestea au transformat o prietenie într-o frumoasă relație de iubire. Totuși, nu atențiile au făcut-o pe Alexandra să se îndrăgostească, ci faptul că Denis a știut să fie aproape de ea și să o consoleze atunci când a avut nevoie, acceptând-o cu bune și cu rele, cu trecut, prezent și viitor” – Cristina Mihai-Marin

“În ciuda suferințelor și greutăților, Alexandra dovedește că este o femeie puternică, pe care destinul nu o poate învinge cu una, cu două. Alături de poveste, mi-a plăcut tare mult și modul în care autoarea a construit personajul principal. ~Dragostea pe strada mea~ este o carte care mi-a adus zâmbete și revoltă, m-a întristat și bucurat și, mai presus de orice, m-a relaxat” – Eva Anca

“Partea mea preferată e dată de gândurile Alexandrei, mai ales după ce este părăsită; am empatizat cu ea, deși personajul în sine mi-a displăcut. Finalul este neașteptat și m-aș fi bucurat să dispară mai multe personaje, (să le pedepsească karma). De asemenea, faptul că autoarea face referire la cărți și vine cu citate interesante este un plus. Ce mi-ar fi plăcut? Poate o trecere mai lină de la dialog la introspecție, dialogul fiind pe alocuri pueril, iar gândurile mult prea profunde” – Cristina Vasile

“Nu numai că am stat cu sufletul la gură tot timpul, dar pentru prima dată când citesc o carte, de la un anumit punct încolo, îmi era și frică să continui. Îmi era frică de ce urma, la fel cum își spunea Alexandra sieși că este totul prea bine încât să nu urmeze ceva rău. Îmi era frică, dar în același timp eram curioasă. Faptul că autoarea reușește să țină un cititor pe jar este, cred, cel mai mare atu al cărții. În plus, faptul că povestea a rămas cu mine și după ce am închis cartea, cât și faptul că m-am tot gândit la personaje, că le-am vizualizat, toate acestea mă fac să consider că nu este o carte ușurică, așa cum poate părea la prima vedere” – Emilia Toma

“Îmi place povestea. E actuală şi m-a prins rău de câteva ori. Personajele secundare sunt bine conturate şi individualizate, apreciez naturaleţea şi autenticitatea în construcţia lor, și mi-au plăcut mult introspecţiile Alexandrei” – Eliana Popa

COMANDĂ  DRAGOSTEA PE STRADA MEA DE LA CĂRTUREȘTI

Articolul Cum te schimbă publicarea unei cărți? Te copleșește succesul? :) apare prima dată în Roxana B.