AcasăDescoperaCultura generalaCe am mai vizitat la Roma :)

Ce am mai vizitat la Roma :)

Published on

spot_img

Dacă vrei o destinație plină de cultură nici că ai putea alege ceva mai frumos decât Roma, care reprezintă „crema culturismului”. Aș avea atât de multe de scris despre ultima vacanță încât nu mi-ar ajunge nici zece articole, dar mă rezum‎ la a nota ce mi s-a părut mai frumos și mai important și ce știu că v-ar ajuta și pe voi atunci când veți alege să petreceți un city break de weekend sau o vacanță prelungită în acest minunat „oraș etern”, cu peste 2500 de ani de istorie în spate.

Am făcut ce am făcut și iar n-am reușit să ajung la Leonardo. Dar cum știu că mă voi reîntoarce la Roma, îl voi bifa data viitoare :).

Am ajuns, în schimb, printre altele, la muzeul „Centrale Montemartini”, care mi-a fost recomandat, și bine am făcut că am venit. Printre motoare, turbine și o centrală electrică extrem de veche, se zăresc superbele statui antice. Cel mai mult m-a impresionat fata care ședea pe scaun, poate și pentru că este cea mai „întreagă” dintre toate statuile. A, și Musa Polimnia! Ambele sunt superbe!

Chiar am întrebat-o pe doamna care mi-a vândut biletul de ce sunt toți ba fără cocoșel, ba fără cap, ba fără mâini sau picioare :). M-am gândit la două variante: că așa au fost găsite atunci când s-au făcut descoperirile arheologice sau că erau sclavi și astfel bătuți și tăiați (deja făcusem filmulețe în minte). Doamna mi-a confirmat prima variantă, în care aceste sculpturi, descoperite acum mai bine de 2000 de ani, au fost găsite astfel sub pământ.

Cam atât cu scrisul, las câteva poze să „vorbească” :).

Ba nu, mai am ceva. Adresa: Via Ostiense 106. Acum haideți să vă spun cum am ajuns eu aici. Am luat metroul din Laurentina, am coborât la Garbatella, iar apoi am luat-o pe jos (maxim 10 minute), am întrebat oamenii din jur și am ajuns la destinație. Vis-a-vis este și un restaurant micuț, unde poți lua o masă îmbelșugată la prețul de 6 euro :).

Iar la final am lăsat ce e mai bun :).

Ultimele Articole

RECENZIE O fată pe nume Willow

O fată pe nume Willow este o poveste deosebită și, cel mai important, poate...

Lista mea de cărți de 4500 de euro

Lista mea de cărți de 4500 de euro! Am făcut un video pe YouTube...

Book Club by iCarte, iParte

Am ajuns la Ediția cu nr. XXV la Book Club by iCarte, iParte, de...

BOOKS and WINE by iCarte, iParte

Books and Wine este un concept unic în România, care, la fel ca toate...

More like this

Tabara iCarte, iParte ZIUA 3 – Satul Cobor

Iată-ne ajunși în ultima zi din Tabăra iCarte, cea în care ne-am împărțit între...

Tabara iCarte, iParte: ZIUA 2 – La pas prin Ferma Cobor

A doua zi din Tabăra iCarte, iParte a fost la pas prin Ferma Cobor....

Testul de luni: Să începem săptămâna cu 10/10!

Nu este un test dificil, deci n-o să vă dea bătăi de cap. Indiferent...
error: Content is protected !!