Întotdeauna s-au zbătut două forțe înăuntrul meu. Falsa din mine, care a visat mereu la o carieră, să aibă un nume, o imagine, o situație financiară bună. Și adevărata din mine, care nu ține cont de ce funcție are pe cartea de muncă, mulțumindu-se cu micile bucurii ale vieții. M-am întrebat de atâtea ori cine sunt și încotro mă îndrept, de ce trebuie să fiu mereu atât de oscilantă, de ce nu pot urma un drum drept, fără să o iau pe atâtea potecuțe și aleiuțe… Am făcut lucruri care mi-au dat satisfacție și care m-au bucurat. Așa cum am făcut și altele de care nu sunt tocmai mîndră, pentru care am pătimit și pe care le port în suflet, dar nu ca pe niște haltere de sute de kile, ci ca pe niște coronițe din flori de primăvară. Mi-ar plăcea să spun că nu am regrete și că nu mă căiesc pentru niciuna dintre deciziile pe care le-am luat în viață. Însă m-aș minți. Omul a fost lăsat să greșească, să păcătuiască…
Cu fiecare zi, am mai crescut un pic, m-am mai maturizat puțin. Întotdeauna m-am simțit o femeie puternică, mergând cu spatele drept și părând de neclintit. Am învățat că, oricât de puternic ai fi, oricât de mulți bani ai avea în cont și indiferent de ce mașină conduci, tot poți fi vulnerabil și să ai slăbiciuni. Iar slăbiciunea nu este un defect, cu toții trecem prin asta, cu toții avem o sensibilitate. Nu m-am putut baza decât pe mine în momentele grele, ridicându-mă după fiecare căzătură și luând-o de la capăt de una singură. Mulțumesc lui Dumnezeu…!
„Viaţa este uneori foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni şi ani fără să simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşă, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poţi accepta” (P.Coelho).
Viata mereu ne va surprinde. Asta poate este singura certitudine.
Important este să evoluăm și să ne bucurăm, așa cum ai zis, de lucrurile mărunte pe care ni le oferă viața. 🙂
🙂
Cu totii avem regrete, mai mici sau mai miri. Regretam un minut, un sarut, o zi, o vara, niste ani, o parte dintr-o relatie, poate o relatie intreaga, niste decizii, niste vorbe spuse la suparare, alte vorbe nespuse dar toate astea fac parte din viata. Din modul in care ea ne e data sa o traim, sa gresim, sa invatam ca apoi sa evoluam. Una dintre cele mai mari greseli pe care o facem e sa intrebam acel „ce ar fi fost daca”. Nu exista asa ceva. nu a fost fiindca nu trebuia sa fie. Nu exista sanse pierdute, nu face greseala sa crezi in asa ceva. Intrebarea asta trebuie sa ne-o punem diferit, in fata unor alegeri: ce-ar fi, daca.
Eu am riscat in viata, chiar daca am avut temeri. Si tot s-a intamplat sa-mi pun intrebarea „ce-ar fi fost daca?”… e inevitabil, mai ales atunci cand alegerile luate nu duc catre un drum bun…