Cine vine în lumea mea?

Published on

spot_img

reguli-pentru-viata-fericita

M-am gândit să formez o lume a mea, aşa cum doresc eu.

Ordon să dispară toate maşinile din ţară, să existe numai trăsuri şi trenuri.

Vreau ca în serile albastre să mă urc într-o trăsură mânată de doi căluţi, cu birjar sau nu, pentru mine nu are importanţă, deoarece am avut cal (mă rog, bunicul meu a avut) şi ştiu să-l mânui.

Vreau să privesc stelele şi să mă bucur de aerul curat şi nepoluat.

Aş vrea să trăiesc într-o lume mai bună. Dar nu e vorba doar de lume. Aş vrea să schimb câte ceva şi la mine. Ar fi bine dacă aş fi mai puţin arogantă şi mai puţin trufaşă, să fiu în schimb mai blândă.

Vreau să nu mă mai las dusă de val şi să beau mai puţin când ies în club, să conduc mai prudent şi mai calm pentru că viteza nu ajută la nimic, să nu mai mai enervez aşa repede, să mă culc mai devreme şi să mă trezesc a doua zi odihnită. Să învăţ din greşeli şi să iau deciziile potrivite pentru viaţa mea.

Schimbările astea ar fi aşa, pentru sufletul meu, că cei din jur ar rămâne la fel, dar măcar să am satisfacţia că sunt diferită de restul…

Ultimele Articole

RECENZIE O fată pe nume Willow

O fată pe nume Willow este o poveste deosebită și, cel mai important, poate...

Lista mea de cărți de 4500 de euro

Lista mea de cărți de 4500 de euro! Am făcut un video pe YouTube...

Book Club by iCarte, iParte

Am ajuns la Ediția cu nr. XXV la Book Club by iCarte, iParte, de...

BOOKS and WINE by iCarte, iParte

Books and Wine este un concept unic în România, care, la fel ca toate...

More like this

Tabara iCarte, iParte: ZIUA 2 – La pas prin Ferma Cobor

A doua zi din Tabăra iCarte, iParte a fost la pas prin Ferma Cobor....

3 mai 1986. Lecții de viață

Nu pot decât să zic un mare Mulțumesc Vieții. Pentru că, dragă Viață, tot...

Cum te schimbă publicarea unei cărți? Te copleșește succesul? :)

Haideți că tare mă amuză și pe mine a doua întrebare din titlu:). Dar...
error: Content is protected !!