Codul bunelor maniere. Oh, cred că îmi va sări lumea în cap cu acest articol. ‘Ai, nu toată lumea, ci doar ei, bărbații, anumiți bărbați. În trecut, era obișnuință ca bărbații să fie cei care plătesc, pentru că ei câștigau mai mult, și pentru că ei erau protectorii, capii, cocoșii.  Locurile de muncă nu erau atât de accesibile femeilor, iar ei se simțeau mândri să facă acest lucru. De aceea, în zilele noastre, chelnerul pune nota de plată pe masă în fața bărbatului, și nu a femeii. „I’ll pay the bill” este, așadar, o „politică” implementată de bărbați :).

Și cum vin întotdeauna cu exemple din propria-mi viață, vă spun cum e la mine :). Am fost „învățată” prost de către bărbații din relațiile trecute, și anume că bărbatul este acela care plătește întotdeauna o notă de plată. Mai mult decât atât, femeia nici nu ar trebui să se uite în partea dreaptă a meniului.

Cum orice învăț are și dezvăț, m-am autoeducat să mă ofer să plătesc o parte din consumație. Zic o parte, pentru că mi se pare penibil să stai să-ți arăți măiestria în ale matematicii, într-un restaurant, și să calculezi cât ai tu de plată, și cât are celălalt. Așa că dai cât consideri. Frumos este ca o doamnă să fie pregătită întotdeauna să-și scoată portofelul din geantă. Dacă bărbatul spune că se ocupă el, foarte frumos, ea nu trebuie să insiste. Aveam o prietenă care mai avea un pic și-i băga banii pe gât tipului cu care ieșise, pe motiv că ea e o doamnă, se respectă și își permite să-și plătească singură ce a consumat. Ceea ce mi se pare o mentalitate greșită. Nu înseamnă că bărbatul cu care ai ieșit te-a luat drept o amărâtă care nu-și poate plăti o farfurie de paste și un pahar de vin, spre exemplu.

De asemenea, o mentalitate greșită consider că este și a bărbatului care crede că, dacă achită el nota de plată (o dată, de două, de trei ori), femeia cu care a ieșit este materialistă. Să fim serioși, nu a cerut o decapotabilă. N-a cerut nimic, de altfel, ci doar a avut plăcerea să răspundă invitației.

Ca să fac legătura cu titlul, ei bine, da, în codul bunelor maniere scrie că, atunci când faci o invitație, tu plătești. În general, bărbatul invită. Eu sunt o tipă glumeață și pot să dau de înțeles că accept cu drag invitația, dar nu am întrebat niciodată un bărbat dacă iese cu mine.

În altă ordine de idei, dacă că mă invită cineva la un restaurant de lux, unde nota de plată va veni 400-500 de lei, că nah, fructele de mare și vinul nu au prețuri accesibile oricărui buzunar, în mod sigur n-am să mă ofer să plătesc pe jumătate, ci o parte, cum spuneam mai sus. La urma urmei, hai, mai dă-i naiba de bani, că nu se rezumă totul la asta! În general, încerc să nu comand mai mult decât știu că-mi permit. Ca și în viață, nu te întinde mai mult decât ți-e păturica (vorbesc eu, aia, care mă întindeam cât pentru două plăpumi 🙂).