Acasă RoxanaB Cuvinte din sufletul meu Codul bunelor maniere: Inviți, plătești!

Codul bunelor maniere: Inviți, plătești!

1
Codul bunelor maniere: Inviți, plătești!
Sursa foto: vantage-epos.co.uk

Codul bunelor maniere. Oh, cred că îmi va sări lumea în cap cu acest articol. ‘Ai, nu toată lumea, ci doar ei, bărbații, anumiți bărbați. În trecut, era obișnuință ca bărbații să fie cei care plătesc, pentru că ei câștigau mai mult, și pentru că ei erau protectorii, capii, cocoșii.  Locurile de muncă nu erau atât de accesibile femeilor, iar ei se simțeau mândri să facă acest lucru. De aceea, în zilele noastre, chelnerul pune nota de plată pe masă în fața bărbatului, și nu a femeii. „I’ll pay the bill” este, așadar, o „politică” implementată de bărbați :).

Și cum vin întotdeauna cu exemple din propria-mi viață, vă spun cum e la mine :). Am fost „învățată” prost de către bărbații din relațiile trecute, și anume că bărbatul este acela care plătește întotdeauna o notă de plată. Mai mult decât atât, femeia nici nu ar trebui să se uite în partea dreaptă a meniului.

Cum orice învăț are și dezvăț, m-am autoeducat să mă ofer să plătesc o parte din consumație. Zic o parte, pentru că mi se pare penibil să stai să-ți arăți măiestria în ale matematicii, într-un restaurant, și să calculezi cât ai tu de plată, și cât are celălalt. Așa că dai cât consideri. Frumos este ca o doamnă să fie pregătită întotdeauna să-și scoată portofelul din geantă. Dacă bărbatul spune că se ocupă el, foarte frumos, ea nu trebuie să insiste. Aveam o prietenă care mai avea un pic și-i băga banii pe gât tipului cu care ieșise, pe motiv că ea e o doamnă, se respectă și își permite să-și plătească singură ce a consumat. Ceea ce mi se pare o mentalitate greșită. Nu înseamnă că bărbatul cu care ai ieșit te-a luat drept o amărâtă care nu-și poate plăti o farfurie de paste și un pahar de vin, spre exemplu.

De asemenea, o mentalitate greșită consider că este și a bărbatului care crede că, dacă achită el nota de plată (o dată, de două, de trei ori), femeia cu care a ieșit este materialistă. Să fim serioși, nu a cerut o decapotabilă. N-a cerut nimic, de altfel, ci doar a avut plăcerea să răspundă invitației.

Ca să fac legătura cu titlul, ei bine, da, în codul bunelor maniere scrie că, atunci când faci o invitație, tu plătești. În general, bărbatul invită. Eu sunt o tipă glumeață și pot să dau de înțeles că accept cu drag invitația, dar nu am întrebat niciodată un bărbat dacă iese cu mine.

În altă ordine de idei, dacă că mă invită cineva la un restaurant de lux, unde nota de plată va veni 400-500 de lei, că nah, fructele de mare și vinul nu au prețuri accesibile oricărui buzunar, în mod sigur n-am să mă ofer să plătesc pe jumătate, ci o parte, cum spuneam mai sus. La urma urmei, hai, mai dă-i naiba de bani, că nu se rezumă totul la asta! În general, încerc să nu comand mai mult decât știu că-mi permit. Ca și în viață, nu te întinde mai mult decât ți-e păturica (vorbesc eu, aia, care mă întindeam cât pentru două plăpumi 🙂).

Articolul precedent Când societatea te rupe în bucăți…
Articolul următor Filmul de weekend: Binecuvântată fii, închisoare
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!