AcasăRoxanaBCuvinte din sufletul meuCover story: Locul meu de suflet, Spitalul Marie Curie

Cover story: Locul meu de suflet, Spitalul Marie Curie

Published on

spot_img

Un articol peste care am dat aseară, scris de ceva timp și lăsat în “Ciornă”. Cum spuneam AICI, voluntariatul este parte din viața mea, chiar dacă nu scriu mereu despre asta. Nu este o obligație față de nimeni, nici măcar față de copiii pe care îi vizitez. O fac pentru că asta simt. Scriu despre ce fac pentru că am o mică speranță că sunt persoane cu posibilități, care ar da o mână de ajutor.

Când merg la Marie Curie, cel mai mult timp îl petrec cu micuța abandonată de la etajul doi. Scrisesem, într-o postare pe Facebook, despre problemele ei. Acum reamintesc puțin de nevoile pe care le are. Sper ca cine citește acest articol să treacă, din când în când, pe la ea. Nu are nevoie de jucării prea multe, să știti. Maria, în vârstă de trei ani, are nevoie de oameni în jurul ei. Ea nu este ca un copil oarecare. Ea nu știe să se joace ca alți copii. Maria este specială. Un copil “special”. De aceea, citindu-i, cântandu-i, jucându-te cu ea, poți să ajuți la creșterea și educația ei. Nu le are decât pe asistentele care îi schimbă pampersul și îi dau să mănânce. Și, uneori, pe mine. Iar spitalul este casa ei. Singura ei casă.

Dar nu doar despre Maria este vorba la Marie Curie. De regulă trec prin toate secțiile. Depinde doar de câte am în sac :). Păi, da, mă duc cu sacul, sunt un fel de Crăciunică sau de Iepuraș, în funcție de anotimp :). Copiii care sunt internați cu părinții lor au cam de toate. Nu le lipsesc hainele sau jucăriile. Le lipsește activitatea. Au nevoie de zâmbete, de hohote de râs, de afecțiune. Asta și înseamnă voluntariatul, de altfel, pe lângă timp, energie și multe altele. Iar timpul nu este niciodată suficient.

Cum oprești timpull?

Îți vine să crezi că este posibil? El curge într-o singură direcție, de întors nu-l poți întoarce. Dar așa cum simțim că ne scapă printre degete, la fel se întâmplă și-l oprim.

Să dăruiești, să înveți sa asculți, să râzi cu sinceritate, să te detașezi. Aceasta din urmă nu se traduce ca nepăsare. Ai nevoie să te detașezi pentru A Fi acolo. În prima mea seară ca voluntar, prin 2016, am plâns când am ieșit dintr-un salon. Era o fetiță de câteva luni, ce respira cu dificultate, printr-un tub endotraheal. Văzându-i mânuțele atât de subțiri, fețișoara transpirată, m-a apucat o milă teribilă. Şi o durere cruntă. Dar acesta este voluntariatul. Am povestit şi AICI.

 

 

 

Ultimele Articole

RECENZIE O fată pe nume Willow

O fată pe nume Willow este o poveste deosebită și, cel mai important, poate...

Lista mea de cărți de 4500 de euro

Lista mea de cărți de 4500 de euro! Am făcut un video pe YouTube...

Book Club by iCarte, iParte

Am ajuns la Ediția cu nr. XXV la Book Club by iCarte, iParte, de...

BOOKS and WINE by iCarte, iParte

Books and Wine este un concept unic în România, care, la fel ca toate...

More like this

Tabara iCarte, iParte: ZIUA 2 – La pas prin Ferma Cobor

A doua zi din Tabăra iCarte, iParte a fost la pas prin Ferma Cobor....

3 mai 1986. Lecții de viață

Nu pot decât să zic un mare Mulțumesc Vieții. Pentru că, dragă Viață, tot...

”Vrei CARTE? Ai parte!” 2+1 GRATIS pe Libris și Elefant

În sfârșit, cei de la Elefant au revenit cu oferta 2+1 pe care abia...
error: Content is protected !!