Mereu m-am întrebat asta: unde pleacă iubirea? Pentru că atât în propria viață, cât și în jurul meu observ același lucru: o relație începe frumos, ambii parteneri doresc mult, tot mai mult, poate unul dintre ei este ceva mai supus, celălalt mai mândru, însă, cu timpul, iubirea unuia devine tot mai pătimașă, iar a celuilalt se stinge puțin câte puțin, cei doi îndepărtându-se și simțind nevoia de a merge implacabil în diferite direcții. Unul devine imposibil de gelos, dar el se vede doar nemulțumit. Celălalt se simte subjugat, când de fapt este doar o dorință de neînțeles, iar șurubul este astfel strâns până la refuz. Speranța, pe de-o parte, disperarea, pe cealaltă, ajung să-i chinuie pe cei doi. Și uite așa, acolo unde se sfârșește iubirea, cum spunea Tolstoi, începe ura.

Cum ajung o femeie și un bărbat să se sature unul de celălalt? Cum ajung să nu se mai suporte? Cum ajung ei în asemenea hal încât să se rupă tot ce i-a unit la începuturile relației? Mai ales, cum se pot uita acele începuturi care le făceau inimile să tresalte de fericire? Fericirea aceea scurtă, ce ține câteva clipe, au trăit-o împreună. Unde dispar toate acestea? De ce atâta chin, atâta durere, de ce atâtea “de ce-uri” fără răspuns?

Știu doar atât: atunci când frumusețea aceea se transformă în ceva execrabil, te îndepărtezi. Odată ruptă legătura dintre două suflete, nu va mai fi nimic la fel. Dragostea este perfidă. Pentru că, deh, les petites misères de la vie humaine nu pot fi evitate.

DISTRIBUIȚI

4 COMENTARII

  1. Nu sunt o habotnica dar cred ca iubirea exista atâta vreme cât în noi există și Dumnezeu. Cand l am uitat pe Dumnezeu, într-adevar iubirea pleacă în tarile calde.

LĂSAȚI UN MESAJ