Zece ani. Au trecut zece ani de când mi-am scos permis. Înainte să împlinesc 18 ani, ai mei mi-au zis aleg între cele două cadouri: majorat sau permis. Ce credeți că am ales? 🙂

Ei bine, majoratul. Să zicem că am ales strategic. Îi cunoșteam pe ai mei. Nu erau înstăriți, țineau să ridice vilă la curte, că așa e moda în toate familiile în care părinții muncesc prin străinătate. Dar mai știam și că îi interesa viitorul meu. Așa că le-am avut pe amândouă. Întâi majoratul, unde am fost în centrul atenției (uite că nu-mi amintesc cu ce am fost îmbrăcată), apoi permisul. Iar după nici trei luni – mașina.

Decembrie 2007, Pitești

Acum zece ani era bucurie și emoție, pe când acum e mai degrabă stres. Acum zece ani. Luna lui “Undrea”, în “Orașul Lalelelor”. Pentru cine cunoaște povestea, în decembrie 2007 s-au ridicat toate permisele celor care au dat examen în acea lună. Stăteam cu inima cat un purice. Eu am luat examenul cu 22 de puncte. A, nu, n-am învățat de am rupt, ci am fost o mare norocoasă. Pe atunci, nu se dădea testul pe calculator. Al meu s-a întâmplat să aibă cam jumătate din întrebări punctate. Serios, fiecare răspuns avea un punct îm dreptul lui. La alea de mecanică nu știam o boabă. Așa că m-am orientat. Am văzut că toate celelalte coincideau cu ce știam eu că ar fi corect. O altă întâmplare fericită a fost să nimeresc, cu o seară, în urmă, cam aceleași întrebări. Așadar, n-am învățat, dar am făcut chestionare la greu. Alea m-au ajutat. Insă tot mi-era că cine ştie cum or să-mi ridice şi mie permisul proaspăt primit.

Trebuia să scriu acest articol anul trecut, în decembrie 2017. Dacă mi-aș fi amintit. Cu alte cuvinte, am circulat o lună și ceva fără permis. Și în București, și în afara lui. N-am întâlnit poliție în drumul meu. De regulă, să știți că eu sunt aia care ia amenzi la greu. Adică nu, înainte luam. Acum nici n-am mai comis ilegalități, nici poliția nu m-a mai oprit. Cele mai multe amenzi erau mereu pentru viteză. Și nu e să zici că am o nu știu ce mașină. Dar așa sunt eu, cu adrenalina în oase și în sânge 😁.

Ianuarie 2018, București

Spuneam că acum e stresant, nu am mai simțit aceeași bucurie.

Prima dată trebuie să-ți faci fișa medicală. Adică te plimbi pe la Neurologie, Psihiatrie, Oftalmologie (a trebuit să mint că nu port ochelari, pentru că altfel m-ar fi pus să-i arăt, ca să-mi vadă dioptria, iar eu nu-i aveam la mine și nu m-ar fi crezut că am doar 0,5; oricum, am trecut cu brio testul ăla în care am citit rândul de jos, cu cele mai minuscule cifre și litere) etc. Maxim o oră toată treaba. Și asta pentru că e coadă, că altfel ar fi durat chiar mai puțin. Când am ajuns la Neurologie, am vrut să mă dezbrac (de palton, zic 😅), dar doctorul m-a oprit, spunându-mi că nu e necesar. Doar mi-a pus trei întrebări, a semnat în fișa medicală și gata verdictul: aptă din punct de vedere medical pentru a conduce un autoturism :).

Apoi am ajuns la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București (DRPCIV), din Șoseaua Pipera nr. 49. Cu metroul, normal. Că era culmea aroganței să mă duc cu mașina. Am zis să aștept să-mi iau permisul, cât să o risc așa aiurea? De fapt, la întoarcere, am fost nevoită să iau un Uber de acolo până la metrou, că-mi înghețaseră toate cele :).

E cu bon de ordine acum. Nu mai fusesem aici de când mi-am schimbat numerele de Argeș cu cele de București. Pe bon scria că mai am 111 persoane înaintea mea. 111! Trei ore. Atât am stat. De la 9.00-12.00. Apoi a trebuit să fug în Drumul Taberei, pentru că aveam programare la dentist. Iar după aceea m-am dus din nou în Pipera, de data asta să-mi iau permisul. Am mai stat o oră la coadă. Deci o zi întreagă.

Dar a meritat. Nu vi-l arăt, dar vă spun că noul permis arată mult mai bine decât primul. Este mai subțire, mai puțin colorat, iar eu…, ei bine, eu – o frumușică, fără a se înțelege că sunt lipsită de modestie. Doar că am ieșit foarte bine 😁.

Așadar, tot ce aveți nevoie pentru reînnoitea permisului de conducere:

-fișa medicală;
-copie CI;
-permisul de conducere expirat (sau nu, că nu trebuie să stați ca mine, până în ultima clipă și după);
-taxa de 68 de lei, achitată la unul dintre ghișeele din incinta DRPCIV.

 

DISTRIBUIȚI
Roxana B
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ