Acasă Sanatate Educatie sexuala Bărbații înșală pentru că sunt niște boi, iar femeile pentru că sunt niște ticăloase

Bărbații înșală pentru că sunt niște boi, iar femeile pentru că sunt niște ticăloase

5
Bărbații înșală pentru că sunt niște boi, iar femeile pentru că sunt niște ticăloase
Deși este un subiect larg dezbătut, am ales să vorbesc despre asta, cu riscul de a nu fi originală. Înainte de toate, trebuie să fiu sinceră și să spun că n-am înșelat niciodată. Nici atunci când am fost într-o relație de câțiva ani, nici atunci când m-am aflat într-una de câteva luni. Ah, depinde ce înseamnă, totuși, înșelat, pentru că nu cred că avem toți aceeași definiție :).
 
Conform principiilor mele, nu aș înșela vreodată, însă cum nu știi încotro te duce viața… Am tot auzit întrebarea asta și am întrebat și eu, în stânga și-n dreapta, de ce ajunge un bărbat să-și înșele femeia care, odată, îi oferea clipe minunate, sau de ce o femeie îl înșală pe cel care, cândva, îi punea totul la picioare. Pentru că bărbații sunt niște boi, iar femeile niște ticăloase…?

Bărbații nu se abțin. Poftesc și vor să aibă. Însă nu toți rezumă totul la a mai bifa un nume pe lista de aventuri. Sunt bărbați care înșală pentru că nu mai există comunicare și, mai ales, din cauze  intimității din dormitor. Și dacă înșală o dată, va înșela și a doua, și a treia și a n oară. Însă ea, iubita/soția, chiar dacă simte, trece cu vederea. Nu pentru că ar fi vreo proastă, ci pentru că, pur și simplu, îl iubește. El o respectă. Atât de mult, că ajunge să facă sex cu ea din obișnuință. Și pentru faptul că e acolo, mereu, cu mâncarea caldă.

Personal, îi consider niște lași pe acești bărbați. Am o vorbă: Singurătatea este tristă, dar singurătatea în doi e de zece ori mai dureroasă. Însă fiecare alege ce crede că-l face fericit. De cealaltă parte, nu pot spune că o admir pe femeia care acceptă o relație cu un bărbat deja „luat”. El e liber să încerce, ea – în funcție de cât de puternică e – să refuze a-i da „prăjiturica” (amandină, savarină sau ce-o fi).

Oricum, în secolul în care trăim, există, probabil, un bărbat la un milion care nu înșală. Am spus, cândva, că acela este ori impotent, ori pe cale să se călugărească. Dar na, mi se mai schimbă și mie optica :).

Acum, de ce ajunge o femeie să înșele?

Ne place sexul în mod egal, nu? Însă, sunt convinsă că, făcând o mică comparație, bărbatul înșală mai mult cu trupul, iar femeia cu sufletul. Ca un mic exercițiu de imaginație, luăm în calcul o familie fericită. Sunt șanse nule ca ea să înșele doar din dorința de a da peste un nou fior sau peste noi sentimente. Dacă acasă se simte iubită, protejată, respectată, nu va căuta niciodată altceva (poate dacă e o nimfomană). În schimb, el, plictisit de rutina de zi cu zi, gândește altfel.

Buuun, am generalizat, desigur. Fiecare înșală din motive pur personale, iar la bază stă comunicarea în ambele tabere. Expresii de genul „Bărbații înșală pentru că-s niște porci!” sau ”A înșelat, e o panaramă!” sunt simple… erori de judecată. Înșală acei oameni fără valori. Nu ai cum să înșeli, să greșești de fapt, atâta vreme cât iubești și respecți.
Articolul precedent Jurnalul unei femei simple (2)
Articolul următor Mi-e dor să fiu, din nou, adolescentă…
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!