Prepared the traditional way.

Faptul că sunt o gurmandă nu e ceva nou sau că mănânc precum un pelican, după cum obişnuieşte Magda să se amuze de mine. Cel mai mult iubesc chifteluţele (de porc, bineînţeles) şi clătitele (cu dulceaţă de vişine, de preferat). Însă sunt singurele pe care nu le fac decât foarte, foarte rar. Pentru că nu-mi place, nu am răbdare şi nu suport să miros a prăjeală.

Dar cum Andreea este cea care a venit cu ideea de clatite, am lăsat-o să-şi facă de cap în bucătărioara mea mică (era mai comod la ea, căci are o bucătărie imensă, dar weekend-ul acesta nu am chef să ies în zăpadă, nu după ce am stat aseară să mă „joc” în parcare, cu lopata şi cu peria, curăţând maşina şi pe lângă ea).

Sunt o bună companie, în schimb, şi mult mai bună atunci când dau indicaţii: ce să pună, cum să mestece, cât lapte trebuie etc. :).

Ingrediente:

3 ouă

200 ml lapte

200 ml apă minerală

un praf de sare

o lingură zahăr

30 g unt sau ulei (eu prefer unt)

o linguriţă smântână

esenţă (vanilie sau rom)

puţină coajă de lămâie şi de portocală

făină

Ce-i drept, nu ştiu câtă făină. Îmi dau seama „din ochi” câtă trebuie, pentru că se vede când iei cu polonicul. Se bat întâi ouăle, adaugi sarea şi zahărul, apoi, pe rând, restul ingredientelor, iar dacă alegi să pui unt, îl topeşti. Dai aluatul deoparte, la cald, cam un sfert de oră – 20 de minute. Nu va creşte, că nu are ce, dar va face bule micuţe.

Mamă, ce bune au ieşit! Bravo, Andreea, ştiam eu că te pricepi! :))))

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ