„La oamenii inteligenţi, fericirea e un lucru foarte rar”
(Ernest Hemingway)
Dioana, care scrie pe AICI, mi-a recomandat filmul cu titlul pe care îl vedeți. Și fiind vorba de o scriitoare în acest film, nu aveam cum să-l ratez :).
Filmul relatează una dintre cele mai tumultuoase povești de dragoste ale secolului: aceea dintre scriitorul Ernest Hemingway și curajoasa și faimoasa jurnalistă, corespondent de război, o înflăcărată luptăroare a drepturilor omului, frumoasa Martha Gellhorn. Cei doi, martori ai istoriei, se acenturează și povestesc despre cele mai importante conflicte ale războaielor ce au loc în Al Doilea Război Mondial. Din păcate, însă, pierd războiul propriei lor povești.
„Ne era bine în războaie. Și când nu era niciun război, ne făceam unul al nostru. Lupta pe care niciunul dintre noi n-a putut s-o înțeleagă a fost cea din viața de zi cu zi”.
Problemele în cuplul Hemingway – Gellhorn apar atunci când cei doi încep să aibă ambiții comune.
„Oamenii spun că gelozia este cel mai mare inamic al dragostei. Se înșală. Cel mai mare inamic al dragostei e plictiseala”.
Gellhorn fumează și bea extraordinar de mult și rezistă foarte bine. Se îndrăgostește de Hemingway, deși acesta era căsătorit și avea doi copii. Căsnicia lui era oricum pe ducă, deci frumoasă jurnalistă a apărut la țanc în viața scriitorului. Nicole Kidman este superbă și joacă impecabil, din punctul meu de vedere, iar Clive Owen este un partener desăvârșit.
„E dificil să precizezi momentul exact în care te îndrăgostești. Însă cu el am știut. Și am știut de ce m-am îndrăgostit. În acel moment, de cuvintele sale. Cele pe care nu le voi auzi vreodată. Indiferent ce lucruri personale a rostit”.
Mi-au plăcut şi scenele de sex dintre dintre Hem și Gell :D. Mai ales acea scenă în care încep ei să se sărute şi să se dezbrace, în timp ce se trag bombe, iar geamurile sunt sparte și pereții se dărâmă; este demențială :). Aș povesti mai multe, dar… lasă 😅. Oricum, ăștia și-o trag ca apucații peste tot :))).
Știu că, pentru a fi mai credibilă povestea, regizorul a ales să expună scenele de război în alb-negru. Însă acestea au îngreunat vizionarea filmului și au dus către o ușoară plictiseală.
Ernest scrie non-stop. Chiar și atunci când bea și face sex toată noaptea, a doua zi, la șase dimineața, e în picioare și bate de zor la mașina de scris.
„[Ca scriitor] tot ce trebuie să faci e să te așezi la mașina de scris și să-ți verși sîngele”.
„Nu realizezi cu adevărat pentru ce lupți până nu pierzi”.
„Un om poate fi distrus, dar nu și înfrânt. Dacă încă mai respiră, poate lupta”.
Mă bucur că am văzut acest film, pentru că, datorită lui, am să mă reapuc să-l citesc pe Hemingway. Am o singură carte scrisă de el, şi anume „A avea şi a nu avea”. N-aş putea spune ce anume m-a făcut să mă opresc din citit, de ce nu am putut să o continui. Dar am să iau din nou cartea asta în mâini şi am să-i mai dau o şansă. Iar apoi am să-mi comand „Pentru cine bat clopotele”, carte pe care marele scriitor a dedicat-o iubitei sale, Martha, cea care l-a şi inspirat să o scrie.