Azi am cam fost luată la mișto. În redacția în care lucrez. Pentru faptul că încerc să fac multe lucruri care, uneori, mă depășesc. Pentru că știu că pot, fir-ar să fie! Asta mă enervează cel mai tare, că pot mai mult de atât, dar nu prea-mi ies socotelile așa cum îmi doresc.
Lucrez într-un loc unde sunt numai bărbați. Cred că asta e problema. Deși, mereu am zis, întotdeauna m-am înțeles mai bine cu bărbații decât cu femeile. Pe plan profesional, mă refer.
Azi am dat câteva telefoane unor oameni importanți din fotbalul românesc. Cu unii mi-a ieșit, am scos declarații interesante. Ca să râdă cu toții în spatele meu, că încerc să sparg acum piața cu niște articole, dar eu nici n-am experiența necesară pentru asta (bine, lucrul ăsta l-am dedus eu, nu sunt vorbele loc, adică ale colegilor mei).
Mă gândesc, totuși, că au dreptate, într-un fel. Poate chiar încerc niște chestii care sunt mai mari decât pot eu să duc, care mă depășesc. Întotdeauna mi-am dorit să lucrez în presă. Nu suficient, asta-i clar, altfel n-aș fi avut atât de multe job-uri în domenii total diferite. Să zicem că n-am avut șansa.
Însă am revenit în meseria pe care am început-o cu ani în urmă și pe care am abandonat-o. Nu e tocmai ce aș fi vrut. Mereu am fost de părere că presa sportivă este potrivită mai degrabă pentru bărbați, decât pentru femei. De ce? Păi simplu! Ca femeie ești atacată și altfel tratată, majoritatea bărbaților încercând să obțină ceva în schimbul informațiilor pe care le oferă. Mă rog, tre să fii prea șmecheră și prea ”școlită” ca să joace după cum cânți tu. Mă văd lucrând în continuare în locul în care sunt acum, după care să merg mai departe, iar apoi să revin, peste ani și ani, în care am acumulat suficientă experiență, pentru a avea curaj și o atitudine de femeie matură, cu simțul responsabilității.
Însă am revenit în meseria pe care am început-o cu ani în urmă și pe care am abandonat-o. Nu e tocmai ce aș fi vrut. Mereu am fost de părere că presa sportivă este potrivită mai degrabă pentru bărbați, decât pentru femei. De ce? Păi simplu! Ca femeie ești atacată și altfel tratată, majoritatea bărbaților încercând să obțină ceva în schimbul informațiilor pe care le oferă. Mă rog, tre să fii prea șmecheră și prea ”școlită” ca să joace după cum cânți tu. Mă văd lucrând în continuare în locul în care sunt acum, după care să merg mai departe, iar apoi să revin, peste ani și ani, în care am acumulat suficientă experiență, pentru a avea curaj și o atitudine de femeie matură, cu simțul responsabilității.
Mă văd mică acum. Mică pe lângă cei de lângă mine. Desigur, nu mă subestimez, am patru luni de când lucrez aici și am învățat cât alții într-un an. Mă uit la unii dintre ei și nu-mi vine a crede că au pe puțin 10 ani experiență. Chiar ieri m-a întreb un coleg dacă ”nonșalant” se scrie legat sau dezlegat. Coleg care e mai mare ca mine, atât ca vârstă, cât și ca experiență. Hai mai dă-o drq de treabă! În fine, ideea e că nu e suficient să știi lb.română. Degeaba sunt eu AS pe asta, că îmi lipsesc o mulțime de informații.
În plus față de ei, am o mare capacitate de muncă și inteligență emoțională. Bine, atâta inteligență emoțională că azi am ieșit afară și m-a podidit plânsul. Reușesc eu, oare, să fac față acestui mediu?
PS: Fotografia este luata de aici:
https://www.facebook.com/pages/Roxana-Soare-Non-smettere-di-sognare/534665309911414
Multumesc, Roxy Martinez! 😉
multumesc fiindca te-a inspirat poza, am luat-o si eu de pe alt site.
da Rox, eu cred ca ai putere sa faci fata la tot. exista o vorba: totul este greu, inainte sa devina usor. asa e si la tine, ai abia 4 luni, e normal acum sa te mai si descurajezi. imi pot numai inchipui ce „exemplare” ai in jur…dar vei reusi. stii care e secretul reusitei? NEVER GIVE UP. Sa nu renunti niciodata. sa lupti pana la capat, daca asta vrei si simti ca merita cu adevarat. si da merita- e o meserie frumoasa. vb mai multe pe fb, fii curajoasa si daca nu- lasa lacrimile sa curga, caci ajuta si ele sa te descarci. te imbratisez cu drag puiule
Hey, saru'mana! Prind bine incurajarile astea, dau forta! 🙂
Pai nu renunt, dar as vrea sa fiu mai puternica. Adevarul e ca nu mai plansesem de mult, trebuia sa se intample si asta. Cu toate ca poate exagerez eu, poate n-are nimini nimic cu mine.Eh, trec eu si peste faza asta, au fost altele mai grele 🙂
Grazie, Roxi Martinez! Mamma mia, quanto mi piace questo nome! Un baccio, cara! (corecteaza-ma daca scriu gresit, nu am studiat niciodata lb.italiana!)
C'mon, chin up 🙂
🙂