Când eram mică știam o treabă: există un suflet pereche, un singur Făt-Frumos, pe care îl voi întâlni când mă voi face mare, cu care voi rămâne până la adânci bătrâneți și cu care voi face copii frumoși. Total greșit! Un studiu simplu? Până la 30 de ani, câte suflete pereche ați crezut că ați întâlnit? Și cu câte dintre ele v-ați văzut la 80 de ani pe prispă, depănând amintiri?

Dacă unul dintre sufletele și trupurile mele pereche mi s-a strecurat printre degete, trebuie să rămân calmă. Doare, nu zic nu, și mă tăvălesc puțin pe jos, dar rănile mele primesc plasturi pentru a se vindeca. Viitorul este promițător: știu că un alt Făt-Frumos pândește la cotitură să-mi bată la ușa sufletului. Poate nu mâine și poate nu în același fel, dar se va întâmpla negreșit. Despre asta vorbesc. Despre mitul sufletului pereche ce nu există! Ne putem găsi perechea în zecile, sutele de oameni pe care îi întâlnim de-a lungul vieții, putem găsi o mie de puncte comune, similitudini, preferințe împărtășite și, totuși, să nu fie EL.

Să fie doar unul dintre cei care vor, dar nu pot mai mult, sunt blocați emoțional sau poate fizic, poate chiar ambele… E ok, mergem mai departe optimiste, înarmate cu toate uneltele din dotare, dar mai ales răbdare. Am învățat să nu îi mai judec, poate nici nu e vina lor, atât au putut, și ei au slăbiciuni și neputințe ca și noi. De ce să îi punem la zid?

Bărbații sunt, parcă, mai înclinați să considere că există mai multe femei potrivite lângă care pot fi pe deplin fericiți și se cam feresc să pună iubitei eticheta de suflet pereche.

Dragostea este o furtună repetabilă a creierului și a sufletului, care emană din el. În general, se acceptă că această repetiție este una limitată, cu excepția îndrăgostiților în serie, care, de la nivelul minorității căreia îi aparțin, se îndrăgostesc cu nemiluita, intens și, mai ales, foarte des. Ceilalți, noi, suspecții de serviciu, avem în stoc nu mai mult de trei-cinci sloturi pe a căror etichetă scrie dragoste mare.