Acasă RoxanaB Cuvinte din sufletul meu În ziua în care m-am iubit cu adevărat

În ziua în care m-am iubit cu adevărat

0
În ziua în care m-am iubit cu adevărat
hyperliteratura-basm-realitate-povesti-header
  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că, în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Şi atunci am putut să mă liniştesc. Astăzi, stiu că aceasta se numeşte STIMĂ DE SINE.
  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte AUTENTICITATE.
  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte MATURITATE.
  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregatiţi şi că nu este momentul. Astăzi, ştiu că aceasta se numește RESPECT.
  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic. Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte AMOR PROPRIU.
  • În ziua în care m-am iubit cu adevarat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat mega-proiectele de viitor. Astăzi, fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte SIMPLITATE.
  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat. Astăzi, am descoperit MODESTIA.
  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi, trăiesc clipa fiecărei zile. Şi aceasta se numeşte PLENITUDINE.
  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios. Toate acestea înseamnă să stii SĂ TRĂIEŞTI CU ADEVĂRAT.

– poem scris de Charlie Chaplin, la aniversarea sa de 70 de ani –

Articolul precedent În timp, înveți…
Articolul următor Citatul zilei
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!