Încep textul acesta cu aceleaşi bla-bla-bla-uri pe care le-am mai spus, şi anume că nu-mi plac proştii. Şi, evident, evit să am prea mult de-a face cu ei. Când eram mai mică, mai neştiutoare, poate mai prostuţă, ieşeam cu băieţi care nu aveau prea multă cultură generală, scriau mesaje cu „frumoas-o” si „ce mai faki?” sau se comportau ca nişte ţărani, în speranţa că îi dau eu pe brazdă. Dacă aş da timpul înapoi, n-aş mai pierde vremea cu rataţii, cu laşii, cu neciopliţii, minţindu-mă singură că… iubesc.

Astăzi, fata din provincie, care a învăţat ce înseamnă să ai stil şi rafinament, stă de vorbă cu oameni care întrec chiar şi nivelul ei de inteligenţă. Pentru că vrea să aibă de la cine învăţa, nu să stagneze.

Când iau masa cu un bărbat care mă curtează, sunt atentă la felul în care mănâncă şi bea, ţin cont de atitudinea lui şi de ceea ce vorbeşte. Dacă nu a învăţat că paharul de vin se ţine întotdeauna de picior, şi nu de cupă (fie că este alb – despre care ştim că se bea întotdeauna rece, iar mâna ţinută direct pe pahar ar încălzi băutura şi i-ar altera gustul – sau roşu – despre care ştim că se bea la temperatura camerei) sau dacă nu are politeţea de mă privi în ochi atunci când ciocnim, eu n-am să stau să-l învăţ. La fel şi multe alte lucruri ce ţin de bunele maniere.

Nu am să fiu niciodată ipocrită să nu recunosc faptul că mă uit cât de rafinat este ceasul de la mâna lui. Sau să nu-i observ vestimentaţia ori să nu-i simt parfumul. Ar însemna să fiu chioară. Sau să ies cu el la mişto. Şi chiar şi la mişto dacă aş ieşi, tot n-aş avea cum să nu observ. Şi credeţi-mă, asta n-are nicio legătură cu faptul că am fost/sunt jurnalist.

Bineînţeles că nu doar dacă este un cunoscător al vinurilor şi al mâncărurilor îl face un gentleman. Am văzut bărbaţi însoţiţi de piţipoance şi îmi tot puneam întrebarea: „wtf, ce văd nişte bărbaţi ca ăştia la nişte femei ca astea?!”. Dar nu mi-a luat mult să văd că se potriveau şi că doar hainele erau de ei.

Ideea e că, dacă ai bani, tot ceea ce ţine de exterior poţi cumpăra într-o zi. Pe când, stilul şi tot ce am spus mai sus, îţi poate lua o viaţă să le înveţi. Sau nici măcar.

Din fericire, nu mi s-a întâmplat prea des să ies cu bărbaţi care să nu fie stilaţi. Am avut iubiți care m-au cucerit nu doar prin aceste gesturi, ci şi prin inteligenţa de care dădeau dovadă zilnic. Nu erau bărbați într-atât de frumoși, de nu mă mai puteam uita la Soare şi la Lună, dar erau atrăgători. Chiar ai ştiut ce să facă, unde să mă ducă și ce să vorbească sau nu, încă de la prima întâlnire.

Că n-am fost eu atât de impresionată… asta e altceva. Şi chiar trist pentru mine că nu mai ştiu şi nu mai am capacitatea de a mă bucura de tot ce e plăcut aşa cum o făceam înainte. Însă pot să observ în continuare lucruri care ţin de principiile mele. Iar faptul că astăzi un bărbat îmi sărută mâna este un gest pe care îl apreciez foarte mult :).