După ce am condus-o pe Magdalena la serviciu, am pornit singură la plimbare. Nu înainte de a mă opri la restaurantul asiatic în care lucrează vărul meu, unde mi-a pregătit o porție sănătoasă de sushi . Apoi am pornit singurică prin oraș. Mijloacele de transport merg brici. Înțeleg invidia anumitor români și dorința lor de a trăi în oricare altă țară mai puțin în România. Sigur, aceștia nu văd lucrurile decât pe termen scurt. Ei nu înțeleg că în Germania sau oriunde altundeva din lumea asta câinii nu se plimbă cu colacii în coadă. De vizitat e minunat. Dar atât :).

Revenind la mijloacele de transport în comun, am învățat rapid ce înseamnă U-Banh (metrou) și S-Banh (tren rapid) așa că n-a fost complicat. Înainte de a pleca, însă, am făcut o oprire la cea mai frumoasă bibliotecă pe care am văzut-o vreodată. Nu-mi venea să mai plec de acolo. A fost construită în 2011 și a costat 79 de milioane de euro. Iar noaptea este superbă. Nici nu am ce să scriu. Priviți :).

De la StadBiblioteque (la Milaneo), unde lucrează prietena mea, am luat o stație și am coborât în centru. Aș fi luat-o pe jos, ca să nu mai plătesc încă o dată biletul (1,40 EUR, valabil pentru o singură călătorie. Treabă complicată cu biletele astea – plătești în funcție de zona în care ești și unde vrei să ajungi; ca idee, de dimineață am dat 2,90 EUR).

Cum arată centrul Stuttgartului?

E frumos, ca oricare alt oraș al cărui centru îl vizitezi. Curățel (adică vezi și la ei chiștoace aruncate sau șervețele sau pahare de plastic – puține, ok, dar sunt), o mulțime de terase colorate de oameni, flori și multe alte lucruri frumoase. Prietena mea îmi spune mereu că toți nemții sunt groaznici, acri și imposibil de socializa cu ei, pentru că nu vor să vorbească engleză. Înseamnă că eu… am lipici la ei , pentru că am socializat în centru, pe bancă, cu oricine mă băga în seamă, chiar și cu un nene de vreao 50 și ceva de ani, căruia îi tot spuneam că “English, French, Italian”, iar el nu vorbea decât germana. A trebuit să deduc ce mă întreabă, să intru pe Google Translate și să vorbesc cu omul. Ce să fac, era lângă mine și-mi vorbea, nu puteam fi nepoliticoasă .

Biserica Sfitskirche

După cum știți, eu sunt aia cu bisericile. Adică îmi place să văd cum au fost construite, pictate, ce lume intră etc :). Și dacă tot eram pe-aici, am zis să văd și această biserică, ce se află în apropiere de Catelul Vechi și de Castelul Nou. N-am înțeles niciodată de ce bisericile sunt atât de întunecoase. Un pic de lumină n-ar strica. Doar e biserică!

Cam atât. Mi-ar fi plăcut tare mult să vizitez și Wilhelma, o grădină zoologică-botanică, despre care am auzit că e foarte frumoasă și că are tot soiul de plante și de animale. Dar n-a mai fost timp și pentru asta. Data viitoare. Plănuiesc să revin :). Mai am vreo două articole despre Stuttgart și gata. Revin la dragostea mea, România, despre care am să continui să scriu, indiferent ce țară aș vizita .