AcasăCartiLansare de carte: Fata cu fragi

Lansare de carte: Fata cu fragi

Published on

spot_img

Seara trecută am fost la o lansare de carte la librăria Humanitas (încă preferata mea, chiar dacă nu vrea să-mi publice romanul :D) și am ascultat-o, prin skype, pe autoarea romanului care a fost lansat la noi. Aș spune că acesta a fost singurul moment interesant. Și mi-a mai plăcut de Ioana Nicolaie (soția scriitorului Mircea Cărtărescu), care a vorbit foarte frumos și a punctat când și unde trebuia. Recunosc, nu sunt foarte bună prietenă cu lansările de carte. Depinde foarte mult de invitați și de cum este expusă povestea cărții. Dar, din când în când, merg la astfel de evenimente. Mă ajută să-mi dau seama cum voi dori să fie lansările pentru cartea mea :).

Răsfoind „Fata cu fragi” și ascultând-o pe cea care a scris acest roman, Lisa Stromme, m-a făcut curioasă. Nu am să vă povestesc nimic legat de carte, deoarece nu am citit-o, doar pe scurt, că este vorba despre iubire, despre inocență, despre artă, iar subiectul s-a axat pe tânărul pictor Eduard Munch, deși nu acesta este personajul principal.

Vă pot spune, însă, puțin despre ea, despre Lisa. Mi-a plăcut tare mult. Are 42 de ani și aceasta este prima carte pe care a publicat-o, fiind tradusă în nu mai puțin de 12 limbi. S-a născut în Yorkshire și a crescut în Leeds, Teheran și Glaslow. În prezent, locuiește în Norvegia. După ce s-a îndrăgostit de cel care avea să-i devină soț, a decis să-l și urmeze. Tocmai în Norvegia :).

Și bine a făcut, căci iată, a publicat o carte. De la profesor de limba engleză, traducător, redactor, iar mai apoi organizator al unor ateliere de dezvoltare a creativității, până la scriitor – a fost doar un pas. Lisa este o persoană plină de viață, a dat din energia ei pozitivă întregii încăperi din librăria înțesată de cărți. Mi-a plăcut. Mi-a plăcut și am să citesc cartea :).

Ultimele Articole

Ce ochelari mi-am luat cu 3000 RON de la Lensa

Ce ochelari mi-am luat cu 3000 RON de la Lensa, dar și câte perechi,...

SINGLES PARTY: O noapte memorabilă în București

Singles Party, exact așa cum îi spune și numele, este o petrecere concepută pentru...

Cum am petrecut în Tabăra de Lectură de la Sinaia

Încă o Tabără de Lectură specială am avut și la Sinaia, alături de alți...

Books and Wine: O seară de excepție, cu Florin Piersic Jr, Daniel Zărnescu și Marius Neagu

Cea de-a patra ediție a evenimentului Books and Wine, organizată cu succes de iCarte,...

More like this

Cum am petrecut în Tabăra de Lectură de la Sinaia

Încă o Tabără de Lectură specială am avut și la Sinaia, alături de alți...

Books and Wine: O seară de excepție, cu Florin Piersic Jr, Daniel Zărnescu și Marius Neagu

Cea de-a patra ediție a evenimentului Books and Wine, organizată cu succes de iCarte,...

Books and Wine: O seară de poveste în București

Books and Wine a avut a III-a ediție și ne-a oferit o seară magică,...
error: Content is protected !!