Fiecare partid este o mafie, de aceea stau deoparte şi mă abţin de la a spune vreun cuvânt despre circul care este acum în România, circ care îţi aduce mai mult lacrimi decât râsete. Mă doare şi aş face şi eu o schimbare, aşa cum strigă că ar face fiecare omuleţ ce #rezistă în stradă. Eu ştiu doar atât: că în trecut au fost momente mult mai crâncene, iar ţara asta a trecut peste toate. Suntem, parcă, un popor blestemat, mai rău decât israeliţii. La noi toate vin greu, prin muncă multă şi chin. Să nu uităm că am fost sub stăpânire otomană vreme de 1000 de ani. România nu este cea pe care o vedem noi azi. Dobrogea de Nord (căci Dobrogea de Sud sau binecunoscutul Cadrilater aparţine Bulgariei), Ardealul şi multe alte regiuni nu erau ale nostre. Le-am câştigat prin luptă, prin războaie. De aceea, trebuie să ne păstrăm credinţa. Un Cuza poate că nu va mai apărea vreodată pe aceste pământuri, dar nici nu sunt pierdute toate speranţele şi nici nu suntem pe cale să ne pierdem ţara. Noi, ultimii descendenţi ai Romei, nu avem cum să pierdem în această luptă, pe care nu suntem siguri cu cine trebuie să o ducem :).
Cine a fost Alexandru Ioan Cuza şi cum a ajuns el domnitor?
Cuza-Vodă a crescut fără grija zilei de mâine. Întotdeauna a fost nepăsător, mândru şi leneş. Nu-i plăcea munca mai deloc. După spusele istoricilor, desigur :). Cu franţuzeasca lui învăţată la pension, la Paris, a revenit în ţară, unde a fost ales mai întâi ofiţer, iar mai târziu colonel. Total nepregătit, acesta avea să devină domnitor. Acesta avea să aducă o nouă faţă României. Pentru că Alexandru Ioan Cuza era, pe de altă parte, naţionalist şi patriot înfocat.
Alexandru Ioan Cuza a avut o domnie scurtă, între 1859 şi 1866, însă aceasta a fost cea mai bună perioadă în care s-a dezvoltat România modernă. Odată cu recunoaşterea Unirii depline, s-a creat primul Parlament unic al României şi primul Guvern unitar. Tot atunci s-a adoptat prima Constituţie românească şi au fost făcute primele reforme (reforma agrară, reforma învăţământului etc). Am putea spune chiar că Unirea Principatelor a fost cel mai semnificativ eveniment din viaţa poporului român, mai mult chiar decât Marea Unire, pentru că atunci, în 24 ianuarie 1859, zi de sărbătoare legală, s-a chimbat întregul curs al istoriei.
„Ocaua lui Cuza”
Ştiu că ştiţi povestea, dar vreau să o las şi eu scrisă aici, puţin, pe scurt, pentru că îmi plac poveştile reale, în general, de aceea am și pus categoria “Cover story” :). Cuza-Vodă obişnuia să se îmbrace ca unul dintre oamenii de rând şi mergea în târg să vadă cum trăiesc şi, mai ales, cum vând oamenii. Astfel, cu o căciulă pe cap şi cu un suman pe el, „ţăranul” nostru a descoperit că nu se respectă ocaua cea mare, cântărindu-se greşit. Negustorul care a încercat să-l păcălească chiar pe domnitor s-a căit amarnic, însă acesta nu a fost iertat. Nu după ce a fost plimbat prin tot târgul, făcându-se de ruşine. De atunci, toţi s-au temut de „Ocaua lui Cuza” şi nu au mai existat greşeli ori minciuni de genul acela.
Viaţa personală a domnitorului Cuza
Alexandru Ioan Cuza a iubit o singură femeie în toată viaţa lui. Deşi era căsătorit cu Elena, frumoasa Maria Obrenovici, cunoscătoare a mai multe limbi străine, cu relaţii în politică şi cu o minte sclipitoare, i-a luat minţile celui devenit Principe. Tot ea este şi cea care îl trădează, ea punând la cale complotul pentru abdicarea acestuia. Lucrurile sunt confuze în cărţile de istorie (recunosc că şi eu slab documentată), însă există şi varianta în care Maria Obrenovici a recurs la această trădare pentru a-l salva pe domnitor de la moarte. Cert este că Alexandru Ioan Cuza a fost forţat să semneze actul abdicării (în noaptea de 11 februarie 1866). Iar eu cred că, într-adevăr, amanta l-a trădat :). De altfel, după ce domnitorul a rămas fără ţară şi fără putere, şi-a părăsit soţia şi copiii, şi-a luat amanta după el şi a plecat în exil. patru ani mai târziu, Maria Obrenovici îl înşală şi îl părăseşte. Iar acesta moare la vârsta de 53 de ani.