Acasă Arhiva Mierea şi minunile ei, pentru un ten perfect sănătos

Mierea şi minunile ei, pentru un ten perfect sănătos

0
Mierea şi minunile ei, pentru un ten perfect sănătos

Mierea de albine, un produs 100% natural, este unul dintre cele mai bune alimente care îţi întăreşte sistemul imunitar, este un tonic pentru stimularea metabolismului, un medicament care te ajută în lupta cu răceala, îţi susţine energia şi, în plus, este un ingredient excelent pentru o piele sănătoasă şi un păr strălucitor. Pentru că este bogată în vitaminele A, B, C, D, K, în magneziu, calciu şi potasiu, mierea de albine te scapă de imperfecţiuni, de iritaţii, de riduri, iar podoaba capilară devine mai strălucitoare şi mai bogată.

Tocmai de aceea, mierea este folositiă în prepararea mai multor măşti faciale, cu ajutorul cărora pielea îşi recapătă elasticitea, strălucirea şi înlătură micile imperfecţiuni ale tenului.

Mierea de albine ajută tenul gras cu tendinţă de ridare

Zahărul din miere reţine apa, astfel că, puterea de hidratare şi hrănire creşte. Tocmai de aceea, folosită în tratamentele cosmetice, mierea ajută tenul, îndeosebi cel gras şi ridat, să îşi recapete elasticitatea şi fermitatea. Şi pentru că sezonul rece pare să nu se mai termine, iar tenul devine mai uscat şi lipsit de vitalitate, din cauza temperaturii ușor scăzute, mierea poate fi folosită pentru toate tipurile de piele. Fie că ai probleme cu acneea sau ai tenul uscat, proprietaţile antibacteriene te vor ajuta la menţinerea echilibrului asigurând hidratarea necesară.

Miere si avocado
Miere si avocado

Masaj cu miere pentru hidratare

Cel mai simplu tratament este cel cu miere, fără alte ingrediente. Bogată în vitamine, mierea de albine reglează circulaţia sângelui, închide rănile survenite în urma acneelor, reduce ridurile fine şi hidratează. Masca se aplică pe faţă, după ce, în prealabil, tenul a fost curăţat bine cu apă călduţă şi, eventual, lăsat uşor umed pentru ca mierea să intre mai uşor în piele. Se masează preţ de câteva minute, cu mişcări circulare de jos în sus, şi după alte zece minute, se poate îndepărta. Specialiştii recomandă să nu se folosească nicio altă cremă facială după, întrucât proprietăţile mierii trebuie lăsate să acţioneze.

Mască cu miere şi suc de lămâie, preferata mea

Mierea de albine conţine cantităţi ridicate de aminoacizi, enzime şi antioxidanţi care hrănesc celulele, reglează PH-ul şi creşte procesul de vindecare a celulelor cu ajutorul proprietăţilor terapeutice care previn îmbătrânirea prematură a pielii.

Masca cu miere antirid
Masca cu miere antirid

Tocmai de aceea, combinaţia dintre miere şi lămâie este preferata mea, pentru că ajută şi regenerează vizibil tenul. O linguriţă de miere şi una de suc de lămâie, amestecate bine până se obţine omogentitatea. Se aplică pe faţă, se lasă să acţioneze 10-15 minute, apoi se îndepărtează cu apă calduţă. De regulă, eu o folosesc în sezonul rece, cam de două ori pe săptămână, pentru că ajută pielea în lupta cu frigul şi suportă mai bine tranziţia dintre anotimpuri.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!