Din start trebuie să spun că titlul nu este chiar cel mai potrivit, dar îmi veţi înţelege imediat punctul de vedere.

Aşa cum am spus mereu în articolele mele, fidelitatea faţă de cei pe care îi iubesc este una dintre cele mai importante calităţi pe care le am, fie că este vorba de o relaţie de prietenie, fie că vorbesc despre iubire.

Sunt cu cineva, iubesc, mi-e bine, sunt fericită (cel puţin aşa cred pentru o perioadă de timp), însă la un moment dat se schimbă ceva. Intervine rutina, care rutină, dacă o întreţii cu stat în casă, în faţa televizorului, butonându-şi fiecare telefonul, duce inevitabil la iminenta despărţire. Pe care o negi, în primă fază. Şi o negi… până se umple paharul, cum se spune. Dar până să se umple paharul, încerci să-ţi alini sufletul.

Staţi puţin că trebuie să revin la persoana I singular, căci vorbesc despre mine, sigur nu e la toată lumea aşa.

…Şi încep să răspund la un mesaj pe Facebook (bine zicea cineva că acest Facebook aduce probleme într-un cuplu). Şi conversez. Şi tot conversez. Până când, decid să dau numărul de telefon. Şi mai urmează nişte conversaţii pe whatsapp. Sau, mă rog, mesaje text. Şi, uite-aşa, după ce mai trec câteva zile, accept să ies la o cafea.

Cu trupul şi cu sufletul sunt tot a lui, a iubitului care e cuminţel acasă. Şi nu l-aş înşela niciodată. Prefer să pun punct relaţiei decât să înşel. Sau… ok, greşesc. Înşelat nu înseamnă numai să-ţi iei limba în gură cu cineva şi să ajungi în pat cu acea persoană. Înşelat se numeşte şi atunci când conversezi, flirtezi sau te vezi cu respectiva. Chiar dacă nu mergi mai departe.

Dar, pentru că nu e momentul să mă despart de el, din diverse motive, încep şi conversez. Poate, pentru că mă ia valul, chiar flirtez. Totul din cauză că el, iubitul meu, nu-mi mai acordă atenţie, afecţiune,  iubire. El are impresia că mi le oferă, nici nu are capacitatea să observe ce s-a schimbat în relaţia noastră. Iar varianta comunicării e deja „fumată”, am încercat-o de nenumărate ori.

Am spus întotdeauna şi am să o spun mereu, cu toată convingerea. Un bărbat ajunge să-şi înşele femeia în momentul în care aceasta nu se mai preocupă de el, are alte priorităţi şi nu ştie să-l ţină lângă ea (nu mă refer la aventuri, sigur; prin natura lui, bărbatul este un „vânător” ce înşală). La fel este şi viceversa. Din fix acelaşi motiv ajunge şi o femeie să înşele. Dar am mai vorbit despre asta AICI.

Până acum, n-am procedat niciodată aşa cu niciun bărbat din viaţa mea. N-am avut iubiţi atât de proşti încât să nu se prindă că stau să flirtez cu alţii. Dar dacă s-ar ajunge vreodată la asta, ar fi numai şi numai vina lui.

Cred că e foarte important să-i oferi persoanei dragi ce ştii că are nevoie. De unde ştii ce are nevoie? Caută în sufletul tău şi adu-ţi aminte ce te-a legat de acea persoană, ce v-a adus împreună şi cum aţi rezistat până aici.

Şi iar contrazic o vorbă, tot a mea, fir-ar să fie, că decât singurătate în doi, mai bine tu cu tine, liniştit, fără bătăi de cap. Când de fapt, ah, ce ironie a sorţii, eu am acceptat mereu o singurătate în doi decât să fiu… a nimănui. My mistake.

Încă o dată, îmi cer iertare, suflete al meu!