Acasă Educatie Descopera Operațiile estetice » Moft sau necesitate?

Operațiile estetice » Moft sau necesitate?

0
Operațiile estetice » Moft sau necesitate?
Sursa foto: fee.org

Odată cu înaintarea în vârstă, ne confruntăm cu pierderea fermității și a tonusului pielii – ceea ce, de multe ori, ne determină să apelăm la ajutorul bisturiului.

Totuși, sunt ferm convinsă că standardele luptei împotriva îmbătrânirii au fost redefinite și că, din fericire, există soluții salvatoare. Poluare, stres, un stil de viață dezordonat, haotic, lipsa somnului, alcool, nicotină și alte substanțe nocive ne definesc existența și contribuie agresiv la îmbătrânirea prematură a pielii.

Din păcate, la 20 de ani, nu conștientizăm acest pericol, nici măcar nu gândim faptul că nu vom fi tineri o viață și efectele înaintării în vârstă se vor vedea, pe unii mai puțin, pe alții mai mult, în funcție de cum ne-am ales traiul. E adevărat, și gena are un rol important, dar nu definitoriu. Pe vremea părinilor noștri nu existau operatiile estetice, nici creme-minune, dar nici machiaje și măști agresive pentru pielea feței. Mama nu s-a machiat niciodată, dar nici creme nu a folosit. Pe la 45-50 de ani, îi spuneam că arată mai bine și are pielea mai întinsă și mai fermă decât multe tinere de 30 de ani. Din păcate însă, stresul și problemele și-au spus cuvântul și asupra ei, și se vede, iar cremele pe care a început să le folosească acum, nu își mai fac efectul.

Cremele de hidratare te vor ajuta

Eu nu sunt adepta operațiilor estetice, decât în cazul în care este o problemă reală, de viață și de moarte poate. Nu când e vorba de un simplu moft, că am buza inferioară prea subțire și nu-mi place. Nu, dragilor, nu în asta constă valoarea noastră și nu cred că te încăzește să ai buze voluptoase, dar să ai probleme de sănătate.

În concluzie, eu consider așa: mai bine începi să te îngrijești singură, nu după ureche, ci după sfaturile unui dermatolog bun, care ți-a testat pielea în prealabil, și să folosești creme de hidratare încă din adolescență, nu știu…19-20 de ani. Soluții specifice vârstei tale. Tenul trebuie hidratat atât din interior (alimentele pe care le folosim), cât și din exterior (cum ne protejăm de factorii nocivi și ce scuturi folosim împotriva lor). Nu spun din știința mea, ci din cărțile oamenilor care au studiat problema și care sunt în măsură să te sfătuiască spre ce să te îndrepți, astfel încât șă ai o piele fermă cât mai mult timp. Cât despre bisturiu, hai să încercăm să îl folosim cât mai târziu posibil, dacă tot vrem să ne facem moftul, și dacă, Doamne ferește, este imperios necesar și vital pentru sănătate. Nu oblig, doar zic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!