Friendship is like the relation between hands and eyes. When the hand gets hurt, the eye cries, and when the eye cries the hand wipes its tears…

Nu se ştiu din copilărie, s-au cunoscut acum câţiva ani. Una blondă, cealaltă şatenă. Anii au zburat, iar ele au crescut, s-au maturizat. Distanţa le-a despărţit, însă s-au regăsit acum aproape 6 luni, în plină iarnă, la o cană de vin fiert. Au devenit cele mai bune prietene, împărtăşindu-şi secrete, plângându-şi pe umeri, privind împreună la stele, visând să cucerească lumea şi bucurându-se de viaţă, cu dezamăgirile şi împlinirile ei cu tot. Au  trecut peste furtuni şi vânturi, dar au zâmbit la strălucirea soarelui.

Amândouă scriau şi amândouă aveau acelaşi vis: să ajungă…undeva. Au încercat să se mintă una pe alta, nu din răutate, doar pentru a evita explicaţiile. Prietenia lor este fragilă, dar cu toate astea niciuna nu a putut renunţa la cealaltă. În primul rând, pentru că niciuna nu poate spune că are prieteni adevăraţi, sunt doar ele două, într-o lume dură, cu oameni răi. Se au una pe alta, când una plânge, cealaltă îi mângîie obrajii, îmbrăţişând-o cu putere. Împreună au învăţat să zboare…

Le-au unit clipele grele, când amândouă îşi plângeau de milă, dar se împăcau reciproc, clipele în care se certau, iar la câteva minute se îmbrăţişau, clipele în care bârfeau aşa-zisele prietene, clipele în care erau invitate în oraş de băieţi, iar apoi ajungeau acasă râzând şi golind o sticlă de Jack. Momentele acelea nu le poate lua nimeni, prin oricâte încercări le-ar supune viaţa…