Acasă Arhiva Recenzie „Un apartament la Paris” de Guillaume Musso

Recenzie „Un apartament la Paris” de Guillaume Musso

2
Recenzie „Un apartament la Paris” de Guillaume Musso
Recenzie „Un apartament la Paris” de Guillaume Musso

Romanul „Un apartament la Paris”, scris de Guillaume Musso, mi-a captat atenția așa cum nu multe cărți au făcut-o. 

Titlu: Un apartament la Paris
Autor: Guillaume Musso
Gen: Beletristică

Coperta carte „Un apartament la Paris”, scris de autorul Guillaume Musso
Coperta carte „Un apartament la Paris”, scris de autorul Guillaume Musso

Recenzie „Un apartament la Paris” de Guillaume Musso

Am cumpărat această carte prin primăvară. Nu plănuiam să o cumpăr. Nu auzisem niciodată de autor, nici titlul nu îmi era cunoscut, iar coperta părea mai potrivită pentru o carte despre Style and beauty, pe scurt nu m-a atras nimic la ea. Şi totuşi am deschis-o, nu mă întrebaţi de ce, dar am făcut-o și aşa am citit primele fraze.

„Tu nu ştii încă, dar, în mai puţin de trei minute, vei fi supusă la una din încercările cele mai grele din viaţa ta. O încercare pe care nu ai prevăzut-o dar care ţi se va părea la fel de dureroasă ca o arsură cu fier roşu pe o piele delicată.”

Nu puteam să mă opresc din citit. Îmi vorbea cu atâta siguranţă şi atât de personal încât chiar credeam că mi se va întâmpla ceva în trei minute.

Guillaume Musso, un scriitor care provoacă dependență

Şi mi s-a întâmplat. În trei minute m-am îndrăgostit de acea carte cu copertă pentru fetiţe alintate şi îmi era imposibil să mă despart de ea deşi în acea zi totul era împotriva noastră. Nu am putut citi în drum spre casă pentru că tramvaiul 41 mă zguduia atât de tare încât pierdeam rândul, dacă ajungeam acasă ştiam că am atât de mult de lucru încât trebuia inevitabil să pun cartea deoparte şi să deschid laptopul. Dar trebuia să lupt pentru noua mea dragoste aşa că m-am oprit în parc şi am citit pe nerăsuflate jumătate de carte.

Ce să vă spun acum? Că e o carte bună? Că o recomand? Că după ce veţi citi una dintre cărţile lui Musso veţi simţi că îl înşelaţi pe Stephen King dar veți continua fără regrete? Că veţi colinda nebunește librăriile dorind să cumpăraţi tot ce a scris el? Că vă veţi îndrăgosti de Musso şi să vă doriţi să vă căsătoriţi cu el sau măcar să fiţi răpite şi să scrie o poveste despre voi? Nu. Asta sunt eu nu voi. Dar chiar şi vouă vă va fi foarte greu să-i rezistați!

Guillaume Musso este cel mai cumparat autor in Franta
Guillaume Musso este cel mai cumparat autor in Franta

Să trecem peste dragostea mea la prima lectură şi să ne întoarcem la roman.

Povestea romanului „Un apartament la Paris”

Un apartament la Paris îi are ca protagonişti pe Gapard, dramaturg şi pe Medeline, poliţistă. Printr-o greşeală ambii închiriază acelaşi apartament în care să-şi petreacă vacanța la Paris. Cei doi descoperă că apartamentul i-a aparţinut unui pictor celebru care înainte să moară a ascuns ultimele trei tablouri. Aceştia decid să rezolve misterul tablourilor dispărute fără să ştie că odată cu ele vor face o descoperire care le va schimba întreaga viaţă.

De aici începe nebunia: secrete, frustrări, decizii, minciuni, victime care se dovedesc criminali, iubire, răpiri de copii, de mame, crime, psihopaţi, cabane în pădure, vapoare părăsite etc. Toate într-o poveste care îţi va face pielea de găină.

Cum să laşi această carte din mână când deja te simţi făcând parte din ea?! Cum să nu stai toată noaptea să o citeşti ştiind că oricum nu vei putea dormi dacă nu afli deznodământul?

Povestea e atât de captivantă încât vă va fi imposibil să deosebiţi fantezia de realitate. Eu chiar l-am căutat pe Google pe pictorul Sean Lorenz şi asta nu pentru că mă îndoiam de existenţa lui ci pentru că voiam neapărat să îi văd picturile descrise de Musso. Atunci m-a lovit realitatea: „E doar un roman Eliana, e fantezie!” dar totuşi: cât de genial să fie acest Musso să creeze o asemenea poveste?

Mai târziu, citind şapte dintre cărţile lui am realizat că Guillaume Musso + genial = pleonasm.

Citiţi şi îmi veţi da dreptate!

Articolul precedent Recenzie „Mesagerul” de Markus Zusak
Articolul următor Recenzie „Omul de cretă” de C.J. Tudor
Iubesc să citesc de când am învăţat cum să o fac. Cărţile mi-au dat libertatea de a cunoaște, de a alege, a-mi forma propriile păreri şi de a le argumenta. Mi-au dat puterea de a-i înţelege şi accepta pe ceilalţi dar mai ales pe mine însămi. M-au învăţat să iubesc viaţa şi tot ce îmi oferă ea, să mă simt norocoasă că sunt aici, acum, să profit la maxim de fiecare moment, să iubesc călătoriile şi arta, adrenalina şi sportul, să am grijă de corpul, mintea şi sufletul meu, să simt mai mult decât înainte şi să-mi accept acele sentimente neînţelese pe care le reprimăm. Cărţile m-au ajutat să înţeleg că prea mult din ceva înseamnă prea puţin din altceva. Prin intermediul lor m-am găsit echilibrul și vă doresc același lucru.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!