Deseori auzim această frază, cea din titlu, formulată în diverse moduri. Și eu o zic, mai ales atunci când intenționez să povestesc ceva din care am căpătat o anumită experiență. E un fel de introducere pe care o pun la început de poveste încercând să-l fac pe cel care mă ascultă că mă simt puțin îmbătrânită, că am trăit așa cum mi-a fost dat, și nu mi-a fost deloc ușor, că m-am maturizat mult și urmează să o mai fac, înzecit poate.

Nu am să spun câți ani am, am să spun, însă, că sunt tânără, dar sunt momente când simt că au trecut peste mine zeci de ani și mă simt atât de bătrână, pentru că am luat parte, ca personaj principal, la acțiunea vieții, o acțiune obositoare, amplă și din care am învățat o mulțime de lucruri. a te simți mai bătrân decât ești nu trebuie să însemne să te simți obosit și aproape de final, din contră, ar trebui să te simți mai înțelept, mai dezvoltat.

Copilul din tine este viu?

Niciodată, însă, nu ezit să mă copilăresc și să mă maimuțăresc atunci când am ocazia să o fac. Nu las copilul din mine să moară! Nici gând! Mereu îl resuscitez când este aproape de final, mereu cer ajutor atunci când am nevoie, pentru el, pentru a-l menține viu. Nu vreau să cred că necazurile prin care am trecut și prin care am să mai trec or să-mi afecteze inima de copil, sufletul sensibil și inocența. Nu le voi lăsa să moară, și nici tu nu ar trebui să o faci. Experiențele cu care te confrunți în viață sunt mai mult sau mai puțin plăcute, și chiar și atunci când totul pare să se sfârșească, trebuie să te gândești că toate au un scop și din fiecare vei învăța câte ceva, iar timpul le face face pe toate să își estompeze efectul, fie ele dureri sau plăceri.

Eu nu mă plâng că m-am maturizat mai mult decât era cazul, mă bucur de asta și o iau ca pe un privilegiu de la Univers, așa trebuie să fie. Contează să știm să luăm, până și din cele mai negre lucruri, partea care ne ajută să evoluăm, partea luminoasă, care ne călăuzește pașii în călătoria prin viață.