Nici n-am apucat să văd prea multe frunze picate că a și venit frigul care anunța o iarnă crâncenă.

Și nu vreau, sincer. E prea devreme. Nu sunt pregătită încă.

Cauciucuri de iarnă nu am, trec printr-o perioadă nu tocmai roz din multe puncte de vedere, deci statul în casă cu o cană de vin fiert în față nu e chiar ceea ce aștept, vreau să mă mai plimb un pic cu rolele căci vara asta am făcut de toate, mai puțin sport… Și câte n-aș mai face dacă n-ar veni frigul.

Acum să nu se înțeleagă că mie nu-mi place deloc iarna. E un anotimp plăcut. Sau era. Într-o vreme când aveam zăpadă multă și temperaturi acceptabile. Iar timpul nu se scurgea atât de repede. După spusele cercetătorilor, ziua nu mai are 24 de ore, ci 16. Așa cum, pe baza rezonanței Schumann, într-un viitor nu prea îndepărtate, timpul nu va mai exista; o zi va avea 0 ore și 0 minute.

Cum spuneam, nu-mi displace iarna. Ador să văd orașul împodobit cu sute de beculețe și betele colorate. Mă rog, nu că n-ar și acum. Zici că suntem în China, cu toate neoanele acelea roz din Centrul Bucureștiului.

Ca să mă înveselesc și să-mi impun o stare de spirit mai bună, m-am dus la shopping. Și mi-am luat așa: un sacou, niște ghetuțe și, bineînțeles, o carte. N-am reușit să-mi explic până acum cum e posibil ca niște achiziții noi să mă facă să mă simt mai bine. Dar, iata, shopping-ul e terapie.