Uneori, dau dovadă de slăbiciune. Şi cel mai rău lucru este că fac asta conştient. Şi îmi pare rău că nu sunt mai puternică în luarea anumitor decizii…
Astăzi, din nou, am înţeles că nimeni nu merită să investeşti timp şi sentimente. Doar dacă e vorba despre tine ca persoană şi interesul tău.
Nu sufăr. Şi nu mă doare. Absolut nimic. Doar conştiinţa îmi spune cât de naivă pot fi, chiar şi acum, după atâtea experienţe trăite. De cele mai multe ori, prevăd finalul, dar tot mă avânt. Îmi place să trăiesc viaţa, dar prefer stabilitatea.
Nu regret timpul trecut, regret doar hotărârile pe care le iau în anumite momente.
Ah! Poate cineva crede că bat câmpii, că mă exprim astfel încât las impresia că mă contrazic singură…
Dar am intrat aici, în căsuţa mea, în acest blog, pentru că nu simt nevoia de a vorbi cu cineva, ci doar să mă destăinui prin scris, într-un fel tot mie.
Şi totuşi, nu pot spune exact cum stau lucrurile, doar că mă simt vinovată. Am făcut un rău unei persoane, conştient. Am rănit. M-am gândit, pentru prima dată, întâi la mine. E aşa rău să îţi doreşti ţie binele?…