AcasăArhivaZece zile libere de Crăciun 2018 și de Revelion 2019

Zece zile libere de Crăciun 2018 și de Revelion 2019

Published on

spot_img

Sfârșitul de an le poate aduce românilor nu mai puțin de zece zile libere de Crăciun 2018 și de Revelion 2019. Un anunț oficial în acest sens încă nu a fost făcut, dar cel mai probabil astfel vor sta lucrurile.

Luna decembrie a început deja cu o minivacanță de trei zile pentru români, între 30 noiembrie și 2 decembrie, Sfântul Andrei picând într-o zi de vineri, chiar înainte de Ziua Națională a României, celebrată la 1 decembrie.

Zece zile libere de Crăciun 2018 și de Revelion 2019

Românii pot avea nici mai mult, nici mai puțin de cinci zile libere consecutive de Crăciun 2018. Zilele oficiale de la stat sunt 25 și 26 decembrie, adică prima și a doua zi de Crăciun. În acest an însă, cele două zile pică marți și miercuri, ceea ce înseamnă că românii au șanse mari să primească o zi de punte pe 24 decembrie. Astfel, vom putea fi liberi de Crăciun în perioada 22-26 decembrie (sâmbătă, duminică, luni, marți și miercuri). Nu ar fi o noutate ca statul român să anunțe 24 decembrie drept zi liberă, acest fapt întâmplându-se și în precedenții ani.

Zile libere legale de sărbători în 2018

Identică va fi și perioada pentru Revelion 2019. Cele două zile legale în acest moment sunt 1 și 2 ianuarie 2019, care vor pica marți și miercuri. Statul ar putea oferi și de Anul Nou o zi de punte – 31 decemebrie – ceea ce înseamnă că românii au șanse mari să fie liberi de Revelion în perioada 29 decembrie – 2 ianuarie (sâmbătă, duminică, luni, marți și miercuri).

Salariații a căror activitate nu poate fi întreruptă de Crăciun 2018 și de Revelion 2019, precum cei care lucrează în domeniul sanitar sau în domeniul alimentației, vor primi din partea angajatorilor zile libere în următoarele 30 de zile. Totodată, cei care vor lucra de Crăciun 2018 și de Revelion 2019 vor beneficia de sporuri la salariu, deoarece efectuează muncă în zile de sărbătoare legală.

Ultimele Articole

RECENZIE O fată pe nume Willow

O fată pe nume Willow este o poveste deosebită și, cel mai important, poate...

Lista mea de cărți de 4500 de euro

Lista mea de cărți de 4500 de euro! Am făcut un video pe YouTube...

Book Club by iCarte, iParte

Am ajuns la Ediția cu nr. XXV la Book Club by iCarte, iParte, de...

BOOKS and WINE by iCarte, iParte

Books and Wine este un concept unic în România, care, la fel ca toate...

More like this

Lista mea de cărți de 4500 de euro

Lista mea de cărți de 4500 de euro! Am făcut un video pe YouTube...

Tabara iCarte, iParte ZIUA 3 – Satul Cobor

Iată-ne ajunși în ultima zi din Tabăra iCarte, cea în care ne-am împărțit între...

Tabara iCarte, iParte: ZIUA 2 – La pas prin Ferma Cobor

A doua zi din Tabăra iCarte, iParte a fost la pas prin Ferma Cobor....
error: Content is protected !!