Ce-o fi cu mine?!

0
Ce-o fi cu mine?!

…Până nu demult, m-am considerat vinovată de eşecurile mele în dragoste, spunându-mi că sunt o persoană mult prea complicată pentru ca cineva să mă accepte exact aşa cum sunt, cu calităţile şi defectele mele…

Pe zi ce trece, am început să-mi schimb părerea şi cred că, de fapt, pretenţiile mele cresc o dată cu mine. Am iubit cu pasiune şi am pus suflet în fiecare relaţie pe care am avut-o, cu încercarea de a nu compara bărbaţii care au trecut prin viaţa mea (a nu se înţelege că am avut atât de multe relaţii încât să nu le mai ştiu numărul :D). Şi am ajuns la concluzia multora, cum că bărbaţii se maturizează mai greu decât femeile.

Nu regret decât anumite lucruri şi greşeli pe care le-am făcut (şi sigur le voi mai face) în viaţa mea; e omenesc să greşim, dar mi-aş fi dorit să existe „maşina timpului”.

Nu putem schimba trecutul, putem doar să ne schimbăm noi. La urma urmei, toate au fost consecinţele alegerilor făcute. Şi nu cred pe cineva care spune “n-am avut de ales…”; întotdeauna vei avea posibilitatea să alegi, să hotărăşti singur pentru viaţa ta.
M-am jucat cu păpuşile Barbie până în clasa a VIII-a, de atunci conştientizând faptul că am crescut şi că trebuie să mă pregătesc pentru examenul de capacitate. În vremea aceea, când una dintre păpuşile mele eram eu, inventam povestioare în care, ajunsesem la vârsta de 25 de ani şi mă vedeam mireasă, iar la 26 aveam primul copil, cu o frumoasă carieră în faţă…

Iată că anii au trecut, mă apropii cu paşi repezi de vârsta respectivă, dar nu mă pot lăuda că mi-am îndeplinit visele.

Din toate am învăţat câte ceva.

Nu am aşteptat niciodată dragostea, nici n-am căutat-o, ci am căutat mai degrabă să am un sprijin lângă mine, o persoană pe care să mă pot baza.

Uneori… sunt mult prea sufletistă şi mult prea naivă pentru lumea asta, am ajutat pe oricine cum am putut, iar când eu am avut nevoie… puţini au fost aceia care au rămas lângă mine.

Au fost perioade în care m-am simţit tristă, deprimată, bolnăvioară (ca acum, de ex., adică foarte răcită) şi singură. Dar tot singură am reuşit să devin mai puternică, să ies din stările respective şi să privesc viaţa ceva mai usor…

Articolul precedent Aparenţele înşeală!
Articolul următor Bijuteriile – antidot pentru suflet
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!