mă aplec spre tine și observ
că ai pus geană pe geană.
eu îți sărut pleoapele,
tu îmi mângâi în somn coapsele
ori visezi, ori te prefaci
cum o fi, îmi placi.
când îmi rostești numele în șoaptă
eu îți ating buzele îndată.
mă cuprinzi cu un suspin,
eu te legăn c-un sărut fin.
ți-aș cânta dulce,
dar nu știu unde somnul te duce.
şi uite-aşa trece noaptea,
fără lună, fără stele.
tu mă iubești, fără discuție,
în absolut orice poziție.
Nu știu câtă logică are, este prima poezie pe care o scriu, mi-a venit așa, deodată, să-ncerc, doar am așezat cuvintele. Cine are talent la scris poezii, vă rog să-mi spuneți o părere :).
La sincer vorbind nici nu prea este asupra a ce de dat cu parerea. Aceasta scriere se poate de comparat cu o pictura a unui copil din scorile primare care abia a luat pensula in mina (desigur raportat la virsta respectiva). Artistic nu are nici o valoare aceasta „poezie”, totusi este ceva in care ti-ai pus timpul si (poate) inima si sunt sigur ca sunt multe persoane care s-ar recunoaste si ar avea placere sa citeasca. Pe de alta parte, daca spui ca e prima ta poezie, atunci nu e chiar asa rau, pot spune ca erau acolo cite ceva chiar interesant :D, succese in continuare!
Merci, Mihai :). Cum ziceam, o incercare de-a mea. Nu vrei sa compui tu o poezioara pt mine (din datele pe care le ai de pe blog, desigur)?
cind imi fac niște timp o să încerc, tu mai fă încercări însă, e distractiv 😉