În majoritatea postărilor de pe blogul acesta vorbesc despre mine, despre dragoste, fericire, suferință, joburi. Dar n-am alocat niciodată timp să scriu despre cea mai importantă ființă din viața mea, persoana pe care o iubesc necondiționat și infinit: mama. La fel cum n-am scris niciodată despre Dumnezeu. Mămica mea e cea mai bună. Acum că vine Crăciunul, iar eu n-am reușit să-mi iau concediu, am decis să-i scriu. Știu că, uneori, mă citește, iar în față nu-i spun cât de dragă mi-e și cât o iubesc. Știu cât de mult își dorește să mă vadă realizată din toate punctele de vedere. Să mă vadă în rochie albă de mireasă și să-și strângă nepoțeii în brațe. Să am un job de care să nu mă mai plictisesc și care să mă mulțumească financiar. Să fiu într-atât de împăcată cu mine însămi încât să nu mă mai învinovățesc pentru deciziile luate în anumite momente. Într-o zi, voi putea avea toate acestea.
Departe ești de mine, mamă, iar căldura ta îmi lipsește mai mult ca oricând. Mă uit de multe ori la semilună și-mi amintesc când îmi cântai, în copilărie, „luminiță nouă, taie pâinea-n două, jumătate ție, sănătate mie”. Tot de tine mi-aduc aminte și mi-e tare dor când afară e înnorat, iar pe mine doare un braț sau un picior. Iar în prag de sărbători… de cine să-mi amintesc dacă nu de tine, când făceam împreună sarmale, cozonac, tobă, cârnați și toate bunătățile specific românești?
Sa iti traiasca mama si oriunde ai fi, pastreaz-o in suflet. Este singura fiinta care niciodata nu va inceta sa ne iubeasca.
Rox, sunt sigura ca mama ta este foarte mandra de tine, de ceea ce ai devenit, de realizarile de pana acum si de tot ce o sa realizezi.Important este sa-i spui si in fata acele cuvinte magice, chiar daca ea le stie…uneori simtim nevoia sa le auzim si sa ne spunem tot ce avem pe suflet
Asa este, @nuante, merci
Eh, Iulico, nu prea imi arat eu sentimentele fata de parinti… cand cresti mai mult singur, te obisnuiesti asa