Acasă RoxanaB Cuvinte din sufletul meu Prima iubire. O uiţi de tot sau mai rămâne ceva în suflet?

Prima iubire. O uiţi de tot sau mai rămâne ceva în suflet?

3
Prima iubire. O uiţi de tot sau mai rămâne ceva în suflet?
tangled-scene
„Prima iubire nu se uită niciodată” –  sunt vorbe în fața cărora m-am înclinat de nenumărate ori. Primii „fluturi” în stomac sau prima bătaie pe care am simțit-o la vremea respectivă ar fi trebuit să le țin minte forever, nu? Dar primul iubit înseamnă că a fost și prima dragoste? Sau bătăile acelea din piept însemnau iubire? Eu sunt de părere că fiecare persoană din viața mea este prima. Asta pentru că pun pasiune și iubesc, fără a face comparații sau a-mi aminti de fostul sau de primul băiat. Așa, aș putea spune că primul de care mi-a plăcut foarte mult a fost cel care îmi punea bomboane în bancă, pe când eram în clasa a V-a. Am simțit „fluturașii”, pe bune!
N-am luat niciodată drept etalon prima dragoste sau, mai bine-zis (după ce am descifrat un pic treaba asta), prima relație cu un băiat. Recunosc că acea primă relație, pe care am considerat-o la momentul acela prima și ultima iubire, m-a ajutat foarte mult să mă cunosc, am fost amândoi copii și am crescut împreună. Cu el am văzut ce așteptări am de la bărbatul pe care mi-l doresc. Și sincer, prefer dragostea de adult, nu pe aceea din copilărie. Pot spune că sunt, cumva, invidioasă pe unele sentimente de atunci, în ideea că nu mai trăiesc emoțiile cu aceeași intensitate și nu mi s-a mai întâmplat să-mi bată inima nebunește. Însă acum iubesc ceva mai matur, înțeleg altfel iubirea.

 

  • Fiecare dragoste este specială în felul ei și poate fi numită, oricând, „prima”.
  • Nu mă ghidez niciodată după prima iubire/relație, respect bărbatul care face parte din prezentul meu.
  • Dacă în viață ar exista numai iubire, atunci n-am mai spune că „trece prin stomac”.
Articolul precedent Sunt lesbi!
Articolul următor În orice poziție
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.