Din păcate nu am fost astăzi în București la paradă, dar am urmărit cu mare drag și cu lacrimi în ochi, uneori, ceea ce s-a întâmplat în piața Arcului de Triumf. Sunt patrioată în orice zi a anului, iar cei care mă cunosc, știu asta foarte bine, însă nu sunt patrioată fanatică, ce se bate cu pumnii în piept pe 1 decembrie.
Iubesc România pentru că este pământul meu. Spațiul este relativ, la fel și limitele de state, desigur, însă pământurile pe care m-am născut și am crescut rămân iubirea veșnică de care nu m-aș putea despărți niciodată. Iubesc limba română foarte tare și mi se pare foarte frumoasă și demnă să ne mândrim cu ea. Astăzi se împlinesc 99 de ani de la Marea Unire, atunci când am devenit un stat mare, complet. O țară de oameni uniți și frumoși, de oameni unici, cu tradiții frumoase și moșteniri minunate, așa este România mea!
M-am uitat cu mare drag astăzi la defilarea paradei de 1 decembrie care a pornit după salutul comandantului suprem al armatei, președintele Klaus Iohannis și m-am simțit mândră de țara mea și președintele ei. M-au impresionat la fel de mult și defilările celorlalte state partenere de armată cum ar fi Grecia, America, Marea Britanie și altele. Eu cred că iubirea de patrie este în inimă și nu în bentițele tricolore pe care le punem pe hainele noastre sau le legăm la mașini ori mai știu eu ce. Mi-am dorit mult să văd live parada de astăzi, de mare sărbătoare, de ziua națională, însă nu am putut ajunge. Sper ca la anul să fiu acolo și să simt mai profund ceea ce fac ai noștri militari.
Să ne gândim astăzi, măcar puțin, la Regele nostru, care se află în clipe grele, să ne rugăm pentru sănătatea suveranului nostru cu ocazia zile acesteia.