Sursa foto: wallpapers.wallhaven.cc

Când eram mică, abia așteptam să fiu mare. Visam la ziua majoratului, permisul meu către viața adevărată, credeam pe atunci. Voiam să fiu mare, să fiu responsabilă, să fiu independentă, să nu mai cer voie, să am responsabilități, și râdeam de mai marii mei care îmi spuneau că îmi va lipsi perioada asta de relax, complet lipsită de griji. Perioada copilăriei și adolescenței, poate cele mai frumoase din viață. Probabil, știi și tu despre ce vorbesc!

Aveam un alt nume, inventat de mine, și vârsta pe care mi-o doream eu, 16-17 ani, după caz. În realitate, abia îmi făceam buletinul. Îmi doream ca timpul să treacă mai repede, să fiu mare, să am banii mei, să nu le mai cer alor mei nimic și să îmi fac singură toate poftele. Eram foarte hotărâtă, mai ales în ceea ce privește meseria pe care voiam să o practic, atunci când aveam să fiu mare. Nu m-am abătut de la drumul meu nicio zi. Știam ce urma să fac, doar că timpul era inamcul meu. Îmi ceream niște drepturi pe care nu le aveam și mă războiam cu părinții mei pentru că mi se părea că îmi interzic lucruri din răuate, nu din normalitate.

Acum înțeleg, da. Când le văd pe micuțele astea de 14-15 ani, care se pot confunda cu mare ușurință cu cele de 18 ani plus, îmi dau seama cât suntem de inconștienți când suntem mici, când nu avem minte și când vrem să creștem câte trei ani într-unul.

Aș vrea să dau timpul înapoi acum, și nu pentru a face lucrurile altfel. În proporție mare, aș vrea să am aceeași viață și mi-aș trăi-o întocmai, doar că, m-aș bucura mai mult de fiecare perioadă pe care urmează să o trăiesc. Aș profita la maximum de copilărie, de jocurile care nu mai există azi, de lipsa tehnologiei care ne omoară în prezent și aș fi extrem de mulțumită de tot ceea ce aveam să primesc de la părinții mei, fără să îi terorizez cu mofturi și pretenții. Nu asta este important. Atunci, nu știam, acum știu, dar nu mă mai ajută.

Mă trezesc în fiecare dimineață cu imaginea cafelei pregătite de mama… pentru ea. Eu nu aveam voie, eram prea mică, aveam 16 ani. Făceam orice pentru o înghițitură. ..și-mi spunea: „bine, hai, dar să nu te obișnuiești”. Acum, eu îi fac ei cafeaua, una mică, și o servesc așa cum o făcea ea, acum ceva ani.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ