Cărți pe care le-am citit și am regretat
Cărți pe care le-am citit și am regretat

În momentul de față, nu știu cum să descriu o carte regretabilă. Dialog slab? Poveste clișeică? Ce înseamnă slab până la urmă? Căci fiecare dintre noi avem gusturi atât de diferite, iar etapele prin care trecem până considerăm cărțile citite a fi bune sunt destul de confuze. Așa că, până la urmă, nu contează.

„Fluturi” de Irina Binder

Am citit-o în liceu. Destul de repede, nu era o carte prea complicată până la urmă, iar atunci nu m-a mișcat, însă nici nu a fost cea mai rea carte pe care am citit-o la vârsta aceea. La o privire mai atentă, cartea nu este decât o înșiruire de drame nesfârșite ale eroinei inimaginabil de perfectă. Știu că o carte nu trebuie să fie doar non-ficțiune, însă aceasta era într-un univers în care eu nu mă regăseam.

„Ion” de Liviu Rebreanu

Da, la asta mă gândeam și eu. Ce caută ”Ion” pe lista asta? Ei bine, a fost o lectură forțată, iar ceva forțat nu poate fi văzut dincolo de ce mesaj transmite. La momentul acela, povestea mi se părea desprinsă din știrile cele mai comice ale sătenilor din România, unde oamenii au rămas în urmă, la o viață primitivă, unde încă îi dai femeii cu un bâț în cap și e a ta pe vecie. Nu o recomand, decât dacă este citită cu plăcere și interes.

„Îngerul de catifea” de Jude Deveraux

Din categoria primelor cărți pe care le-am găsit în casa bunicilor (ciudat, dacă mă întrebați pe mine) această carte este asemănătoare stilului Sandrei Brown. Doar că mult mai dramatică, unde eroina este opusul tuturor altor femei, cu valori, suferind de misandrie, dar care sfârșește să-și dea frâu liber pornirilor de mult îngropate și să se căsătorească cu cel care a cucerit-o. O întreagă dramă.

Într-un final, alegerile din trecut în ale lecturii nu le regret. Dar nici nu le recomand. Unele sunt poate…depășite, iar gândirea ni se schimbă în fiecare an, ceea ce ne face să ne dorim o schimbare și în ceea ce adăugăm în bagajul de cunoștințe. Așa că nu judecăm pe nimeni.

DISTRIBUIȚI
Lavinia Bușe
În momentul în care mi s-a aprins luminiţa spre lectură, nu exista nimic altceva decât lumea în care m-am transpus. De aceea poate sunt cu capul în nori, sau undeva sub pământ, dar întotdeauna mă voi surprinde prinsă într-o lume pe care nu o am aici. Însă prefer pisicile.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ