Ieri am avut parte de o situație semi-amuzantă. Altădată, discuția de mai jos ar fi fost precum niște cicatrici gâdilate pe deasupra cu un cuțit. Azi, cicatricile nici măcar nu mai există, parcă au fost șterse complet. Doamne, cât de frumoasă este vindecarea! Doresc oricărei persoane să treacă peste suferințe, peste traumele copilăriei/adolescenței, să învețe să trăiască și să se bucure de tot ceea ce întâlnește, pentru că orice experiență, indiferent de cât de neplăcută ar fi, tot nu este în zadar.

-Vă țin minte, încă de acum câțiva ani, îmi zice vânzătoarea de la patiseria de peste drum.

-Ei, cum așa?

-Da, veneați cu iubitul dvs. Ce mult vă iubea, se vedea, vă făcea toate poftele, cred.

-Hm.

-Nu v-am mai văzut de ceva vreme cu el.

-Ne-am despărțit. Acum doi ani.

-Ce rău îmi pare, nici nu știți. Ce bine vă stătea împreună, ce mult vă potriveați…!

-Două persoane, chiar dacă sunt compatibile, chiar dacă au multe în comun, chiar dacă par că vor îmbătrâni împreună, iar moartea îi va despărți ținându-se de mână, chiar și cu toate acestea, nu înseamnă că neapărat vor rămâne împreună.