Acasă Calatorii București Ce poți vedea în Muzeul Național de Artă al României

Ce poți vedea în Muzeul Național de Artă al României

0
Ce poți vedea în Muzeul Național de Artă al României

Ce poți face într-o dimineață de sâmbătă? Ai multe opțiuni când locuiești în București, iar muzeele pot fi una dintre ele. 

Program: Luni-Duminică, 11.00-17.00

Preț: 20, respectiv 40 RON (pentru tot muzeul, dar se pot vedea și separat)

Dacă ce ați văzut în stories pe Instragram nu v-a convins să ajungeți în acest muzeu, poate articolul de față vă va fi util. Fie că sunteți sau nu pasionat de muzee, sigur nu veți avea regrete dacă ajungeți să faceți această vizită. Vă prezint doar câteva dintre minunatele lucrări, unele renumite, altele mai puțin cunoscute, în speranța că nu e nimeni pe-aici care să spună că a merge într-un muzeu este unul și același lucru cu a căuta un tablou pe internet – așa cum mi-a spus mie un băiat acum ceva ani, când mi-am arătat dorința de a vizita un muzeu, că “orice tablou se poate admira… pe Google” :). 

Muzeul Național de Artă

Mergând la pas pe Calea Victoriei, vis-a-vis de statuia Regelui Carol, o să vezi o bijuterie de clădire, somptuoasă la exterior, iar dacă dai o șansă vei avea de ce să te bucuri și la interior. Muzeul este împărțit în două galerii: două galerii: Galeria de Artă Europeană și Galeria Națională, ce cuprinde Galeria de Artă Veche Românească și Galeria de Artă Românescă Modernă.

Noi am început cu Galeria de Artă Veche Românească, unde am trecut prin numeroase obiecte prețioase ce datează din secolul al XIV-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea. Mare parte provin din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, punând în valoare tradiția bizantină, cu influenţe occidentală și orientală. În Galeria de Artă Europeană veți vedea o mulțime de colecții de artă ale Regelui Carol I (pictură, sculptură, artă decorativă) și tot aici sunt expuse principalele școli artistice de la vremea respectivă: italiană, spaniolă, olandeză, germană, franceză și flamandă. 

Îmi pare cumva rău că am început cu aceasta, pentru că nu am avut toată ziua la dispoziție, iar pentru cealaltă aripă a muzeului nu a mai rămas foarte mult timp. Căci aceasta este cea mai interesantă și impresionantă din punctul meu de vedere: Galeria de Artă Românească Modernă, lucrările de sculptură și pictură datând din secolul al XIX-lea până la jumătatea  secolului al XX-lea. Printre artiștii pe care îi puteți vedea aici îi amintesc pe Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, cât și Constantin Brâncuși și alții.

Pictori renumiți

Rubens, Monet, El Greco și alții sunt doar câțiva dintre pictorii renumiți ale căror lucrări le puteți admina în Muzeul de Artă. În fața mea, în fotografia de mai jos, se află o lucrare renumită, realizată de El Greco (Doménikos Theotokópoulos). Mai exact, dacă ajungeți la Muzeul de Artă (Galeria de Artă Europeană), la etajul doi veți da peste Școala Spaniolă, unde veți găsi această minunăție de pictură, “Adoraţia păstorilor”. 

De ce nu există o cafenea în Muzeul de Artă?

Am și eu o problemă :D. Înțeleg că Ministrul Culturii este cel care nu dorește. Dar de ce nu, domnule ministru? Considerați că o cafea sau un ceai nu se potrivesc cu arta? Peste tot în lumea asta, în orice muzeu, există un băruleț sau o cafenea sau chiar un restaurant. Dacă stai pe îndelete să te bucuri de fiecare lucrare, să citești, să fotografiezi, să povestești, îți ia câteva ore. Ai vrea să te oprești la final să bei o apă, să iei o gură de cafea, poate chiar să scrii un articol, că sunt toate la cald, proaspete în minte. Zic și eu, cu umlia mea părere de vizitator.

În altă ordine de idei, MNAR este unul dintre cele mai frumoase și importante muzee din București, care conține numeroase și bogate colecții de artă românească medievală și modernă, artă europeană, arte decorative și artă orientală din țară. Nu rata o vizită aici dacă locuiești în București sau dacă ești în trecere. Iar dacă ți-a plăcut acest articol, susține-ne cu un share pe Facebook. Mulțumim! 🙂

Articolul precedent Recenzie Un bărbat pe nume Ove
Articolul următor Ziua Internațională a Scriitorilor: Reduceri de peste 50% la Elefant!
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.