Acasă Educatie Descopera Durerea de cap de dimineață. Cinci cauze posibile

Durerea de cap de dimineață. Cinci cauze posibile

0
Durerea de cap de dimineață. Cinci cauze posibile
Sursa foto: coregymball.com

Durerea de cap poate să apară în orice moment din zi sau noapte, dar cele mai frecvente sunt dimineața. Ele pot fi cauzate de diferiți factori, însă există modalități prin care le poți preveni. Iată câteva cauze posibile.

Suferi de o migrenă

Durerea de cap puternică (migrena) apare între orele 4:00 și 9:00 dimineața. În acest timp, corpul are tendința de a produce mai puține endorfine, care sunt analgezice naturale, decât în restul zilei. În schimb, adrenalina este eliberată în cantități mari în timpul dimineții, și, din moment ce ea influențează tensiunea arterială și reglarea dilatării sau contracția vaselor de sânge, ar putea provoca o migrenă. Declanșatorii migrenei sunt stresul, lipsa somnului și alimentația nesănătoasă. În plus, dacă durerea de cap persistă mai mult de șapte zile, adresează-te unui medic. El îți va prescrie medicamente care te pot ajuta.

Sindromul de apnee în somn

Apneea de somn, o afecțiune potențial gravă care îi determină pe oameni să facă pauze respiratorii repetare în timpul somnului. Din cauza lipsei de oxigen și a presiunii crescute care se poate dezvolta în cap, te trezești dimineața cu durere de cap.

Ai băut prea multă cafea

Oamenii care beau prea multe cești de cafea pe parcursul zilei se trezesc, de obicei, cu durere de cap. Cofeina poate afecta fluxul sangvin care trebuie să ajungă la creier, dar același efect îl au și alcoolul și anumite medicamente. Pentru a combate durerea de cap provocată de cofeină, doctorii recomandă să se bea cafea după-amiaza. Cantitatea băută trebuie redusă treptat.

Ți se macină dinții

Măcinarea dinților poate provoca tensiune în articulațiile dentare, care poate provoca dureri de cap. Dacă bănuiești că durerile de cap de dimineață se datorează măcinării dinților sau medicul dentist a semnalat această problemă, discută cu el despre ce trebuie să faci.

O problemă de sănătate ascunsă

În cazuri rare, durerea de cap poate ascunde o afecțiune mai gravă, mai exact – o tumoră. Oamenii care suferă de tumoră cerebrală se trezesc adesea cu durere de cap, deoarece presiunea lichidului cerebrospinal este mai ridicată dimineața. Aceasta este o probabilitate rară! Simptomele care prevestesc o tumoră sunt: modificări ale vederii, pierderea vederii, slăbiciune, stare de somnolență și modificări ale stării de spirit.

Dacă te trezești ocazional cu durere de cap, probabil că nu este nimic grav. Însă, dacă durerea este prezentă în mod regulat, mergi la un control medical pentru a afla ce o provoacă și remediază problema.

Sursa foto: coregymball.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!