Suntem peste 5700 de membri în grupul iCarte, iParte. Comunitatea este formată din pasionați de lectură, motivați și inspirați, dar și scriitori contemporani. Unul dintre aceștia este Eliana Popa, pe care cel mai probabil o știți prin intermediul recenziilor cu care ne bucură și care, de curând, și-a publicat prima carte -> recenzia cărții „Ecoul iubirii”.
C. Bună, Eliana! Mă bucur că ți-ai putut rupe din timp pentru a ne răspunde la câteva întrebări. Pentru a înțelege cartea, mai întâi trebuie să o cunoaștem pe cea care a scris-o. Așadar, cine este Eliana Popa?
E. Bună, Cristina! Îţi mulţumesc şi eu pentru tot sprijinul pe care mi l-ai oferit în acest demers.
Nu sunt foarte multe lucruri de spus despre mine, sunt o persoană obişnuită, poate cu pasiuni mai puțin obişnuite. Îmi plac munţii şi pădurile, florile şi marea, călătoriile şi noul, sunt dominată de curiozitate şi ador adrenalina.
Sunt îndrăgostită de frumos dintotdeauna şi pe măsură ce m-am maturizat am descoperit mai multe lucruri de iubit printre care şi scrisul.
C. Ce înseamnă pentru tine lectura? Cum ai început să citești și să fii pasionată de asta?
E. Am descoperit cărţile în copilărie. Am început să citesc din joacă, apoi lectura a devenit poarta de evadare când realitatea mă strângea. Iubirea mea pentru cărţi a început într-o bibliotecă veche, a unei vecine a bunicii. Acel miros de hârtie, praf şi mucegai a zidit cărţile în inima mea pentru totdeauna.
CARTEA POATE FI ACHIZIȚIONATĂ ONLINE DE AICI
C. Știm despre tine că ești activă în mediul literar online, că ne delectezi cu recenziile tale, iar de curând ai publicat prima ta carte, “Ecoul iubirii”. Ai simțit această trecere de la simplu cititor și promotor al literaturii la scriitor?
E. Nu am simţit-o. Mă consider mai mult cititoare decât scriitoare şi privesc prin această prismă toate cărţile, inclusiv pe a mea. Am vrut să scriu o carte bună, fără să mă întreb dacă oamenii vor aprecia timpul pe care l-am petrecut cizelând o replică sau construind o descriere. Îmi doresc ca cititorii să se piardă în poveste şi să uite că nu e reală, că cineva a inventat-o, să uite de existenţa mea, dar să-şi amintească personajele.
C. În ce măsură te-au influențat propriile experiențe în alegerea subiectulului/lor?
E. Deşi tema principală a romanului e iubirea, în carte sunt atinse mai multe subiecte. Personajele se confruntă cu neîncredere, teamă, singurătate, anxietate, decizii greşite pe care trebuie să şi le asume, maturizare. Astfel, subiectele sunt multiple, comune şi imposibil de evitat. În ceea ce priveşte povestea în sine, nu e inspirată dintr-o experienţă personală, dar nici nu pot spune că romanul nu e despre mine. În fiecare personaj, e o parte din autor şi nu cred că se poate altfel.
C. Ai întâmpinat probleme în procesul creativ de scriere? Ce a fost ușor și ce a fost greu de transpus în cuvinte?
E. Când am început să scriu aveam un plan bine pus la punct în ceea ce priveşte desfăşurării acţiunii. Îmi făcusem o schiţă, numerotasem capitolele, scrisesem ideile principale din fiecare, ba chiar estimasem şi când ar trebui să fie gata romanul. A fost o greşeală de începător pe care n-o voi mai repeta.
Pe măsură ce personajele au început să existe, au luat propriile decizii. Aveau o personalitate bine definită, aveau un bagaj emoţional şi experienţe proprii, aşa că planurile mele pur şi simplu nu li se mai potriveau.
Pentru a-ţi răspunde la întrebare: a fost greu să renunţ la control şi să las personajele să simtă, să trăiască. Când am reuşit asta, nu a mai existat nimic greu de transpus în cuvinte.
Adevărata muncă începe după ce ai terminat de scris manuscrisul și va fi nevoie de o răbdare și o voință de fier pentru a reuși.
C. Povestește-ne un pic despre acest proces de publicare a romanului. Ai întâmpinat probleme? Ce le-ai spune celor care au de gând să pornească pe acest drum?
E. Da. Am întâmpinat multe obstacole, foarte multe. Nimeni nu te aşteaptă cu braţele deschise pentru a-ţi publica cartea, iar eu nu ştiam acest lucru. În primă instanţă am contactat cele mai mari edituri şi mă aşteptam la un entuziasm nebun când îmi vor citi manuscrisul, dar cele mai multe nici măcar nu s-au deranjat să îmi răspundă la emailuri.
După o experienţă lungă şi întortocheată cu o editură prestigioasă, am decis să mă reorientez. Astfel, am încetat să caut edituri bune din punctul altora de vedere şi am hotărât să mă îndrept spre cea care mi-ar plăcea mie. Atunci am contactat editura unde am şi publicat, doar pe ea.
Povestea cu Bookzone, a început chiar haios. Am compus un text drăguţ, am ataşat manuscrisul, am trimis emailul şi am aşteptat o lună, după cum eram sfătuită pe site, dar nu am primit niciun răspuns. După mai multe emailuri și telefoane care nu au rezolvat nimic, am decis să merg pur şi simplu la ei la sediu. Nimeni nu mă aştepta şi eu habar nu aveam cu cine ar trebui să vorbesc, dar acea decizie nebunească a făcut ca visul meu să devină realitate.
I-aş sfătui pe toţi cei care vor să publice să lupte pentru visul lor. Adevărata muncă începe după ce ai terminat de scris manuscrisul și va fi nevoie de o răbdare și o voință de fier pentru a reuși.
C. În ce gen este încadrată cartea? Tu obișnuiești să citești acest gen literar?
E. Ecoul iubirii – hmmm în ce gen să o încadrăm? :)) E un roman de dragoste în care cititorii vor găsi și acțiune, suspans, psihologie, răsturnări de situație, puțin din toate.
Eu obişnuiesc să citesc orice, cred că depinde doar de dispoziţie şi de calitatea cărţii.
C. Ai în plan o altă carte sau o eventuală continuare a cărții?
E. Şi una şi alta. Am o carte începută, pe care mi-aş dori mult să o termin, dar mă gândesc şi la o continuare a cărţii publicate. Deşi la început credeam că acţiunea s-a consumat, mi-am dat seama că au rămas multe lucruri nespuse, netrăite şi multe mistere de elucidat în volumul doi.
Sunt îndrăgostită de frumos dintotdeauna şi pe măsură ce m-am maturizat am descoperit mai multe lucruri de iubit printre care şi scrisul
C. Ai un citat preferat din carte?
E. Am multe citate preferate, în special introspecţiile protagoniştilor. Mi se par delicioase.
C. Care sunt autorii tăi preferați? Crezi că ți-au influențat modul în care ai conceput romanul?
E. Autorii mei preferaţi s-au schimbat pe parcursul timpului. Am început cu Jules Verne, Karl May, Stephen King, apoi am devenit mare fană a clasicilor ruşi. Dintre autorii contemporani, îl iubesc pe Guillaume Musso, căruia i-am devorat toate romanele. Chiar am preluat de la el ideea citatelor la începutul fiecărui capitol.
În ceea ce priveşte modul de a scrie, nu cred că cineva poate fi influenţat.
c. Ca și autor debutant, ce părere ai despre piața din România? Românii citesc sau nu?
E. Normal că citesc. De exemplu, în grupul ICarte IParte, am fost prima care a postat şi toţi ceilalţi 10 membri mi-au apreciat postarea:))). Acum, un an mai târziu “micul grup” a depăşit 5000 de membri.
Oamenii citesc şi o vor face în continuare, indiferent dacă pe cărţi fizice sau device-uri.
Lumea se schimbă şi lectura odată cu ea, aşa cum e și normal să se întâmple.
C. Îți mulțumim pentru toate răspunsurile și îți dorim mult succes!
E. Îţi mulţumesc pentru interviu şi aştept impresii despre carte.
CARTEA POATE FI ACHIZIȚIONATĂ ONLINE DE AICI
Pe Eliana o puteți găsi pe Facebook, Instagram și Goodreads.
Mi-a placut interviul, big like 😉