Vă mai amintiți voi, oare, de regula asta? N-aș putea spune cu exactitate când am învățat-o. Prin clasa a cincea poate? Chiar nu mai știu. Aș zice că este irelevant, dar acum chiar sunt curioasă. Niște tineri, încă la școală, care îmi citesc articolele (astea, nu alea în care ”debitez” despre dragoste și sex ), am și eu pe-aici? Tare aș vrea să-mi spună la ce vârstă se învață această regulă. Deși tot de la adulți am oareșce pretenții. Ăia cu lecțiile învățate de mici :).

Sunt anumite reguli în limba română pe care trebuie să le învățăm ca atare pentru a diminua pe cât posibil greșelile de scriere și vorbire. Printre aceste reguli avem scrierea obligatorie cu ”m” înainte de ”b” și ”p”. Avem regula lui ”m” în toate cuvintele, exceptându-le pe acelea care sunt compuse ori fac parte din nume de orașe, cum ar fi ”Istanbul”, care respectă etimologia turcească.

(A! Să nu văd scris undeva ”umpic”, că mor. Este ”un pic” pentru totdeauna).

Exemple:

• limba – NU linba
• ambulanţa – NU anbulanța
• amplasament – NU anplasament
• (a) combate – NU conbate
• emblemă – NU enblemă
• imbatabil – NU inbatabil
• (a) îmbolnăvi – NU înbolnăvi
• bomboană – NU bonbonă
• septembrie, împielițat, impar, implant, implicare, împotrivă, compas, impardonabil, imparabil, imprevizibil, (a) împodobi, împărat, (a) împăduri , (a) completa, simplu, cumplit, câmpie etc.

Și alt exemplu, tot din copilăria noastră. Mai știți din ce basm face parte? Autorul, desigur, Petre Ispirescu :).

”Împăratul dori să o vadă pe fata cea isteață. Porunci să vină la împărăție nici îmbrăcată,  nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe cărare. Fata se îmbrăcă într-o plasă și, tot îmboldind țapul care umbla nici pe drum, nici pe cărare, ajunse la curțile împărătești”.