Acasă Educatie VIDEO | Invitație la catchball. Hai să vezi! :)

VIDEO | Invitație la catchball. Hai să vezi! :)

1
VIDEO | Invitație la catchball. Hai să vezi! :)

Prima dată când am auzit de catchball eram la serviciu, stresată și nervoasă. Mă mai apucă, uneori 😁. Iar când am primit pe mail acea comunicare în care eram invitată să joc nu am stat nicio secundă pe gânduri. Am zis: dacă e vorba de sport, mă bag oricând, cu drag. Asta pentru că nu reușesc să mă țin de sală :).

Prin urmare, m-am implicat, deși habar n-aveam ce presupune acest sport. Nu necesită experiență sportivă, ce-i drept, dar mi-am imaginat că trebuie să ai nițel talent. Măcar la a prinde mingea, dacă la a o arunca – nu. Well, să zicem că eu sunt mai bună la prins decât la aruncat/atacat. Mă rog, exceptând dățile alea de neatenție în care mi-am luat mingi la greu în ochi, în bărbie sau în piept 😅.

Vedeți cu cât amuzament spun că am primit mingea-n “freză”? Nu am mai încasat-o de prin clasa a șaptea, când jucam handbal :))).  Iar când am intrat pe teren, după foarte mulți ani în care nu mai jucasem niciun fel de sport, m-am simțit ca un copil. Apoi ca o puștoaică. Apoi ca o adolescentă. Iar apoi toate la un loc în femeia din mine. Pentru că așa este catchballul: imprevizibil, dar reușește cumva să scoată feminitatea din tine. Deoarece, dacă n-am spus asta până acum, catchballul este un joc pentru femei. La care să se uite bărbații, eventual 😁.

Catchball: play sports, have fun, make friends

Catchballul este un sport nou apărut la noi. Asemănător cu voleiul, pentru că ai parte de mișcare, dar și de distracție, la catchball diferă doar modalitatea de a pasa mingea. În loc să o lovești și să o arunci direct (așa cum se practică la volei), o prinzi și abia apoi o arunci. Nu intru în detalii foarte multe, pentru că eu însămi mai am de învățat despre poziția în teren și strategia de a ataca, spre exemplu. M-a cucerit. Catchballul m-a cucerit prin simplitate și accesibilitate. Dar mai ales prin atitudinea fetelor din celelalte echipe. Este competiție, într-adevăr. Însă nu există, răutate, invidie sau orgolii. Fiecare jucătoare a fost mai mult decât amabilă cu sfaturi și susținere :).

Winter Corporate Games Brașov

Nici măcar nu știam de existența unui campionat. Nici nu mi-a trecut prin minte că o să ajung până acolo. M-am băgat și eu așa, de amorul artei, cum s-ar zice 😁. Și n-am luat prea în serios. Dar acum lucrurile s-au schimbat. Îmi doresc să învăț să joc bine. Trebuie doar să înaintez perseverent spre țelul meu. Cu mulți pași mici, iar apoi către pasul cel mare. Doar așa îndrăznesc să mă aștept la succes. Pentru că am, totuși, un vis în ceea ce privește catchballul: să ajung în Eilat (Israel). Deci da, să câștig 😊.

În ianuarie am avut campionatul. Echipa mea – Genpact, alături de echipe puternice precum Israel, Accenture, Cora, Decathlon, Universitatea Cluj și multe altele. N-am ajuns nici măcar în primele trei locuri. Dar am învățat ceva foarte important: să lupți până la capăt. Pentru că nu există performanță fără luptă. Mai devreme sau mai târziu, vor veni și rezultatele :).

Seara a avut loc o petrecere incendiară, la Capra Neagră. Înainte de asta, însă, imediat după premiere, ne-am bucurat de cerul “înstelat” cu lampioane. Priviți 😊.

0784F0CD-4C68-4834-9657-15424A2D23B9

Pare că mă laud. Vă spun sincer, nu am niciun scop. Promovez acest sport pentru că, așa cum am obișnuit cititorii acestui site, aduc mereu la cunoștință tot ce este frumos și sănătos. Vă invit să ne cunoaștem, să ne distrăm, să facem sport și să râdem împreună. Nimic nu e mai frumos decât râsul 😁. Haideți să vedeți despre ce e vorba! Promit o experiență minunată, pe care sigur veți dori să o repetați!

PS: Am încercat un filmuleț. Pentru că nu mi-a ieșit din prima, am editat puțin 😊. După cum spun și în video, marți, 24 aprilie, la ora 19.00, vom organiza un demo, la Sala de Sport Stanislav Cihoschi  (Piața Romană). Nu există limită de vârstă și nu este necesară experiența sportivă. Vă stau la dispoziție pentru alte detalii 😜.

Articolul precedent Lecția de gramatică: Care-i regula înainte de ”b” și ”p”?
Articolul următor Test de CULTURĂ GENERALĂ: Dacă nimerești 10 din 10… :)
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!